Peste o mie de zile fără educație în Gaza

Sunt peste 1.000 de zile fără educație în Gaza. 1.000 de zile în foame și sete, sub dărâmături și cu teama menghină în suflet.

Am vorbit cu lucrători umanitari de la organizațiile UNICEF și Terre des Hommes (TDH) despre eforturile lor de a furniza astăzi o formă de școlarizare pentru o parte dintre copiii palestinieni. 

În fiecare dimineață, Mariam* merge la prima oră după apă la cisterne. Apoi, pleacă către serviciu, într-un alt guvernorat. E lucrătoare umanitară la Fundația Terre des Hommes - TDH. 

A stat și ea cu familia ei în corturi după ce casa i-a fost lovită de bombardamente în februarie 2024, dar apoi s-a întors în clădirea care are marele avantaj că e încă în picioare. E norocoasă și că are transport asigurat de fundație: cei mai mulți merg pe jos, în fiecare dimineață și seară, mii de oameni umplu drumurile prăfoase. 

„Toată Fâșia Gaza merge pe jos pe drumurile de coastă, care sunt foarte aglomerate și deloc sigure. Dacă urmăriți știrile, știți că sunt o mulțime de atacuri care se întâmplă de la o oră la alta. Nu avem electricitate. Nici noi și copiii noștri, nici beneficiarii noștri. Nimic nu e sigur aici în Gaza. Trăim în frică”, povestește ea. 

Doar o școală din 10 în Gaza nu are în acest moment nevoie de reabilitare sau reconstrucție totală.

Aproape 700.000 de copii de vârstă școlară au acces limitat la educație. Doar 38% dintre ei au astăzi acces la cursuri în aceste spații temporare de învățare (temporary learning spaces - TLS) unde lucrează și Mariam. Sunt 172 la număr, organizate de UNICEF și UNRWA (Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutor și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat), împreună cu alte organizații, cum este Terre des Hommes, în parteneriat cu Ministerul educației palestinian. 

„Nu sunt școli, sunt niște corturi”, ține să sublinieze Nour*, colega lui Mariam de la TDH. 

Cum 97% dintre școli au fost avariate în război, așa că acește corturi sunt tot ce au. Acolo unde clădirea școlii nu a fost distrusă de tot, e transformată în spații de cazare pentru familiile strămutate.

Chiar dacă există un canal de cursuri online pus la dispoziție de autoritățile palestiniene, prea puțini au internet sau telefoane, spune Mariam. „Familiile de aici au în medie cinci copii, deci nu au cum toți să urmărească lecțiile. Apoi, depinde de conectivitatea la internet”, explică ea. În conversația noastră online, a pierdut semnalul de trei ori. Cam așa fragmentată ar fi și ora unui elev.  

„…educația e ultima lor grijă”

„Poți aduna copiii într-un loc, dar dacă le este sete, nu se vor concentra pe ceea ce le oferi, fie că e vorba de o intervenție psihosocială sau sprijin educațional. Ne-am dat seama că în unele dintre locațiile noastre avem o penurie de apă și nevoi urgente. Așa că am introdus încă un nivel de servicii”, explică și Nour. 

De obicei, sunt două corturi într-un spațiu, unul pentru activități școlare, celălalt pentru activități umanitare sau sprijin psihologic. Tot aici, oamenii vin după apă, produse de igienă și uneori, după sume mici de bani. 

Programul școlar e în două schimburi fiindcă există o cerere mare. Se predau doar patru materii (arabă, engleză, matematică și științe), iar clasele sunt mixte, cu elevi de vârste diferite. Copiii care nu pot ajunge la aceste cursuri sunt și cei cu nevoile cele mai mari. „Stau la coadă pentru apă, încearcă să aducă mâncare, vând diverse obiecte pe stradă”, exemplifică Nour. „Sunt o mulțime de copii care au devenit un fel de capi ai gospodăriilor lor. Așa că educația e ultima lor grijă”, o completează Mariam. 

View this post on Instagram

A post shared by Gaza Water (and food) project (@gaza.water.project)

„Totul e gri în Gaza, și oamenii”

Louise Wateridge este purtătoare de cuvânt UNICEF în Palestina și ofițer superior pentru situații de urgență pentru UNRWA. 

Am vorbit și cu ea online, ea din Amman, Iordania. A stat în Gaza opt luni în 2024 și apoi mai multe luni la începutul lui 2025. A povestit ce a văzut și a trăit cât a acordat ajutor umanitar acolo și ce știe de la colegii săi care sunt și azi acolo. Am lăsat mărturia sa neîntreruptă:  

Fâșia Gaza acum este un univers absolut paralel. Am mai fost în Gaza înainte, în războaie anterioare, unde era o clădire dărâmată și restul rămăseseră în picioare, dar acum este ca și cum ai merge pe ruinele unei întregi societăți. Îți taie răsuflarea, nu mai poți vorbi. Când intri cu mașina în Gaza, oamenii pur și simplu amuțesc și privesc.

E apocaliptic. În unele locuri arată aproape ca și cum ai fi pe Lună, este doar acest peisaj de beton de la clădirile complet aplatizate. 

Griul domină tot. Apoi mai e albastrul de la cer și mare. Prietenii mei de acolo merg uneori și privesc marea și cerul pentru că acel albastru foarte strălucitor le oferă speranță și calm, le distrage mintea. 

Cunoșteam oameni din Gaza înainte de război și apoi i-am văzut în timpul războiului și erau și ei gri. Pielea lor era gri. Nu știu cum să explic... Pentru că nu mâncaseră și nu dormiseră deloc, frica și stresul și trauma se vede pe fețele lor. 

Unii au pierdut copii, uciși în război. Mă uit la fețele lor, știu că sunt ei, dar nu seamănă cu ei. Nu sunt aceiași oameni. 

Focare de infecții

Sunt 2 milioane de oameni, dintre care jumătate sunt copii, 1,1 milioane de copii. Și când vezi modul în care trăiesc acum aceste familii, nu ai cuvinte... 

Vorbim despre mai mult de o mie de zile de când a început războiul și aceste familii trăiesc în aceleași condiții. Ne uităm la locuri precum Khan Yunis, unde chiar și săptămâna aceasta a existat o creștere a cazurilor de varicelă. 

Bolile sunt peste tot. Când vremea se încălzește, apar păduchii, scabia… Jumătate dintre familiile din Fâșia Gaza raportează boli de piele și afecțiuni cutanate și nu sunt suficiente unguente pentru a le trata. Nu există spațiu suficient în adăposturi să asiguri o distanțare, așa că nu poți opri răspândirea. Sunt pur și simplu unii peste alții. 

Poliomielita, care fusese eradicată timp de 25 de ani în Fâșia Gaza, a revenit. 

Sunt o mulțime de copii care așteaptă evacuarea medicală pentru că tratamentul pur și simplu nu este disponibil. Nu există niciun spital complet funcțional în Fâșia Gaza în acest moment. Există spitale parțial funcționale și există centre medicale incredibil de subdimensionate ca personal și fără lucruri de bază. Unele nu au nici măcar mănuși sterile. Am fost în aceste spitale unde este sânge pe jos și îl șterg cu apă, doar apă murdară, nu au produse de curățat. Practic, doar mută de colo-colo și împrăștie infecția. Dar ce pot face? Asta este tot ce pot face! 

Corturi din saci cusuți

Nu reușim nici măcar să aducem destule corturi în care oamenii să poată locui. Așa că mulți oameni trăiesc în adăposturi improvizate. Unii au cusut sacii ăia mari de făină și acela este peretele noii lor case. Orice fel de țesătură, orice fel de material e folosit. 

Colegii mei care sunt în Gaza acum lucrează la adăposturi să le facă oamenilor rost de locuri sau o prelată sau niște plastic sub care să trăiască. Casele sau adăposturile le-au fost lovite anul trecut și acele familii încă nu au un acoperiș sub care să trăiască nici un an mai târziu. Există o nevoie de absolut orice.

În curând, vom intra din nou în vreme rea, iernile sunt pur și simplu brutale. Ploaia, vântul rup adăposturile… Fâșia Gaza e chiar pe linia țărmului. 

Acum ne aflăm într-o așa-numită perioadă de încetare a focului din octombrie 2025, și cu toate astea, a fost ucis un copil în fiecare zi în continuare. 

Vorbim despre viitor, vorbim despre ce au nevoie copiii, dar ei încă sunt uciși. Și încă trăiesc cu frica de bombe și atacuri. 

Primele o mie de zile din viața unui copil sunt critice. Iar unii dintre prietenii mei au copii care au doi ani și jumătate acum și primii lor pași au fost făcuți printre aceste dărâmături. Iar primele lor sunete au fost țipete din cauza bombelor și atacurilor. 

Speranța

A trecut atât de mult timp, peste o mie de zile, și oamenii au nevoie de un fel de speranță. Au nevoie să se gândească la viitor și la cum arată următoarele 1.000 de zile de acum încolo. Dar în acest moment, sunt blocați în acest ciclu de supraviețuire. 

La șapte dimineața, oriunde în lume te-ai plimba, vezi copii mergând împreună, cu rucsacuri în spate spre școală sau spre o stație de autobuz. În Gaza, copiii fac aceeași rutină, dar nu au rucsacuri, ci bidoane de apă, pentru că dimineața merg după apă pentru familiile lor de la o cisternă de apă sau de la o fântână. Și după aceea, vor trebui să încerce să facă rost de niște mâncare. Apoi, vezi toți aceste sute, mii de copii scormonind prin mormanele de gunoi după materiale pentru adăpost sau chiar mâncare, uneori. 

97% din clădirile școlilor din Gaza sunt avariate. 92% necesită reabilitare majoră sau reconstrucție completă, iar 81% au fost lovite direct. Încep cu aceste numere deoarece cred că asta oferă cu adevărat o imagine despre cu ce se confruntă colegii noștri în încercarea de a oferi orice fel de învățare. 

Prioritățile pentru o mulțime de oameni astăzi, în iulie 2026, sunt încă găsirea de hrană, găsirea de apă și a unui adăpost. Aceasta este preocuparea majoră pentru aceste familii, chiar și astăzi. Când vorbim despre învățare, trebuie să o adaptăm la acest context. Spațiul este o problemă uriașă, deoarece dacă ai familii care trăiesc în școli, nu poți preda în ele. 

Când îi vezi totuși pe acești copii mergând la activitățile educaționale, îți încălzește inima. Este probabil unul dintre puținele lucruri care îți mai încălzesc inima în Gaza. E și motivul pentru care colegii noștri sunt atât de hotărâți să continue această muncă.

Nevoia de rechizite

Nouă, UNICEF-ului, ne-a fost interzis să aducem chiar și provizii de bază, cum ar fi creioane și caiete, timp de doi ani, în Fâșia Gaza. Așa că lucrăm pe un deficit de absolut tot. 

Nota redacției: UN a acuzat constant faptul că autoritățile israeliene restricționează accesul camioanele cu ajutoare. În decembrie 2025 spuneau că doar 20% din ajutoare sunt lăsate să intre. Recent, UN a acuzat și Hamas că perturbă aprovizionarea cu alimente în regiune. 

Speranța noastră este ca până la sfârșitul anului viitor, sfârșitul anului 2027, toți cei 700.000 de copii de vârstă școlară din Gaza să fie într-un fel de învățământ cu prezență fizică. Dar avem multe de făcut înainte ca asta să se întâmple. Există muniție neexplodată încă și o mulțime de dărâmături care trebuie curățate. 

Elementul de supraviețuire din viața copiilor trebuie să înceteze. Ei trebuie să ducă o viață mai susținută, au nevoie de o casă, de adăpost, au nevoie de hrană și apă în fiecare zi. Și atunci vor putea cu adevărat să se dedice acestei învățări cu prezență fizică. Până atunci, este o luptă constantă.

O bună parte din populație e dependentă de apa de la camioane, deoarece sistemul de apă a fost suprasolicitat, avariat și distrus. În Gaza nu poți deschide un robinet. 82% dintre familii sunt și în ziua de azi într-o situație de insecuritate a apei. Și până la 70% nu reușesc să colecteze minimul de șase litri de care au nevoie pe zi pentru băut și gătit. 

Nutriția este un alt element. Primul trimestru, începutul anului 2025 și începutul anului 2026, ambele au fost perioade de încetare a focului. Și totuși, cazurile de malnutriție acută severă au crescut cu peste 60% de la începutul anului trecut până la începutul acestui an. 

Colegii mei se referă la perioada asta ca la o diminuare a focului, nu o încetare a focului. A existat, desigur, un apogeu al războiului, dar nu ar fi corect să spunem că azi copiii din Gaza sunt în siguranță.

Am avut momente în care ieșeam din Gaza și apoi reveneam. Stăteam acolo o lună și ceva, plecam și apoi mă întorceam. Și în prima zi afară, îmi amintesc că am văzut fructe și legume la o piață și pur și simplu mă uitam lung la ele pentru că nu existau fructe și legume în Gaza. Și acum sunt foarte limitate. Îți vine să plângi pentru că vezi că pur și simplu stau acolo pe rafturi când tu tocmai ai fost în acest loc unde oamenii nu pot face rost nici de un măr, o banană sau o portocală. 

Când ești în Gaza, te obișnuiești atât de mult să vezi copii și adulți fără membre, oriunde în Gaza, vezi mereu oameni în scaune cu rotile sau în cârje, cu membre lipsă la vedere. Te obișnuiești cu imaginea asta. Apoi părăsești Gaza și în primele zile te uiți pe stradă și îți vine gândul ăsta: „toată lumea are mâini și picioare!”. 

Mici miracole

Unii dintre părinți îți spun că și-au auzit copiii plângând atât de mult timp sau că unii copii nu mai vor să vorbească, nu vor nicio activitate. Și apoi, după un timp, se joacă sau cântă un cântec și poți simți ușurarea prin comunitate că acești copii se joacă din nou și stau împreună. 

La grupul comunitar, mamele vin și povestesc. Toate aveau copii uciși. Și multe dintre ele spuneau că erau încă sub dărâmături și nu putuseră să-i îngroape. Cum treci vreodată peste asta? Copilul tău este îngropat undeva sub dărâmături într-o zonă în care nu mai poți merge.

Povesteau despre faptul că s-a tras asupra lor, că se întorceau și își vedeau familia cum era împușcată și trebuiau să continue să fugă. Vorbeau despre faptul că nu știau unde este cealaltă jumătate a familiei lor sau că unii s-au reunit luni mai târziu. 

Am întâlnit o mulțime de familii care fuseseră recent strămutate, care au trebuit să fugă să se salveze doar cu ceea ce puteau căra. Am întâlnit familii care nici măcar nu aveau pantofi în picioare. Spuneau: „Slavă Domnului că suntem încă cu familia noastră și suntem toți împreună aici”. Dar nu aveau nimic. Erau într-o școală-adăpost, pe podea. 

Ceea ce m-a uimit întotdeauna în cazuri de genul acesta este că alte familii le dădeau din puținul lor. Ai pierdut totul, ai poate trei saltele pentru 10 membri din familia voastră. Și apoi sosește o nouă familie complet traumatizată, fără pantofi în picioare sau haine pe spate, iar acele familii își împărțeau lucrurile, își împărțeau saltelele, împărțeau ceea ce aveau. 

Nu am înțeles niciodată de unde puterea asta. Este atât de greu de înțeles că în absolut cele mai groaznice momente, au fost capabili să găsească totuși iubire și compasiune unii pentru ceilalți. 

Ca lucrător umanitar, știi că nu a fost niciodată suficient. Nu au fost niciodată destule provizii. Plecam din Gaza și mergeam la aceste depozite din Amman unde este mâncare peste tot. Sunt saltele peste tot. Sunt truse medicale. Tot ce era nevoie era de cealaltă parte. Și apoi ești acolo înăuntru și auzi aceste povești despre oameni care renunță la puținele lucruri pe care le au. 

Găsești ce e mai bun și ce e mai rău din umanitate în Gaza. 

Editat de CRISTINA RADU

Foto: UNICEF and UNRWA