La Centrul Generații în Grozăvești, de la primele ore, copii și seniori își iau locurile la masă, ca în orice altă zi. Copiii își fac temele alături de voluntarii pensionari, vorbesc despre ce îi supără și ce îi face fericiți, se susțin să treacă prin zi și prin viață mai ușor.
Elevii care vin la aceste activități de tip afterschool au fost recomandați de direcțiile de asistență socială, adică la un moment dat s-au confruntat cu diferite probleme în familie sau la școală. Scopul este ca cei mici să înțeleagă mai bine materia, să-și îmbunătățească rezultatele și să prevină abandonul școlar.
Pentru seniori e altă poveste. Ieșirea la pensie înseamnă confruntarea cu singurătatea și absența interacțiunilor sociale.
O spune și un studiu al Asociației „Niciodată Singur” - unu din patru seniori simte un nivel ridicat de singurătate, iar jumătate se simt singuri uneori. Centrul Generații vine tocmai pe această nevoie.
„Voluntarii seniori devin mai atenți la ei, se preocupă mai mult de felul cum arată, doamnele ne spun că se spală pe cap, se machiază, domnii îmi spun că își pun costum special ca să apară în fața copiilor aranjați și să le dea și acest model despre cum să ne îmbrăcăm și cum să ne prezentăm în fața celorlalți. Li se schimbă starea de spirit”, spune Victoria Mitrofan Crețu, coordonatoarea centrului.
Fundația Regală Margareta a României are înființate 40 de centre Generații în toată țara, care oferă servicii pentru peste 1.500 de copii și care au peste 500 de voluntari seniori.
Am vorbit cu trei seniori și patru elevi despre prietenia lor începută la masa de făcut temele. Pensionarii îi „bunicesc”, elevii le caută susținerea și mângâierea. Și cu tot avansul ăsta tehnologic care uneori îi desparte, este universalul uman care îi face să se simtă bine împreună.
Carmen și Ionela
Carmen Popescu are 62 de ani, iar Ionela - 12. S-au întâlnit acum aproape un an, când una a venit să facă voluntariat și cealaltă avea nevoie de ajutor la teme. S-au lipit imediat, Carmen s-a regăsit în Ionela, și ea era o fetiță delicată și visătoare în clasa a cincea și își dorea să fie poetă. Într-un învățământ rigid, care penaliza creativitatea, Carmen spune că „i s-au frânt aripile”. E ceea ce nu vrea să i se întâmple și Ionelei.
„În liceu am dat peste o profesoară care nu m-a încurajat, ne dădea doar niște cărți de critică literară de memorat, și pot să spun că n-am mai avut vigoarea pe care am avut-o în școală generală. Și ăsta este un mare regret al meu, că poate la momentul ăsta aș fi fost altfel dacă aș fi prins aceste vremuri în care creativitatea este bine privită, ca astăzi. Ca mine, probabil că mulți s-au pierdut”, își povestește regretele Carmen. Ionela le știe deja, au mai vorbit despre asta, și își spune și ea supărarea: „Doamna de mate să nu mai fie așa severă, să înțelegem și noi mai bine ce ne explică, să nu mai țipe la noi încontinuu «ați înțeles» - să se trezească din senin să țipe. Să fie mai înțeleaptă!”.
Cu ajutorul lui Carmen, care a fost contabilă, și matematica a devenit mai prietenoasă. „Chestia asta cu care copiii se confruntă, prea multă severitate, țipete, nu ajută. Și ei se închid într-o bulă la un moment dat și zic nu-mi place matematica, dar de fapt nu e vorba despre asta. Cu Ionela am făcut la un moment dat niște exerciții și le-a înțeles și am avut plăcuta surpriză să vină următoarea dată și a zis: astăzi am chef să fac la matematică. Deci am fost atât de fericită când am auzit-o că vorbește așa…”
Lui Carmen nu-i place telefonul mobil, câștigă mereu plimbările în parc în fața oricărei alte activități. Ionela joacă ceva jocuri cu prietenii pe telefon, dar și „sticluța cu otravă” și „ascunselea”. Carmen ascultă muzică ușoară veche și folk, Nicu Alifantis, Ionela - Nicole Chéry și Mira.
Ionela se îmbracă ca orice adolescentă de azi, de la mall, Carmen îi povestește prin ce trecea ea pentru un articol de îmbrăcăminte cum vedea prin filme: „Când am pus mâna pe o pereche de blugi de la, nu știu, un marinar, eram atât de fericită. Puțin mai târziu am văzut filmul Love Story și m-a impresionat atât de mult și mi se părea că dacă mai fac rost de o geacă de blugi și am să merg pe patinoar și o să mă îmbrac în blugi și o să pun pe mine nu știu ce pulover și cu geaca de blugi am să semăn cu actrița…”
„Cam așa eram, cu multă sensibilitate, îndrăgostită de băieți în sinea mea, apoi mai târziu a fost și declarată dragostea, cam cum cred că trebuie să fim la vârsta asta”, povestește Carmen.
Ionela este în plasament la mătușa paternă care de altfel a și dorit să o aducă la activitățile de la centrul Fundației Regale Margareta a României. Nu e doar despre făcutul temelor, e vorba și despre un mediu stabil pentru fetița de clasa a șasea, spun și organizatorii.
Liliana și Ana
Liliana Dimitriu a chiulit de la Economie politică și a mers în podul liceului. A stat acolo singură să treacă ora. La un moment dat, a zărit scrijelit pe un perete, poate de un alt chiulangiu care se plictisea: „În lumea asta rea, dăruiește-ți sufletul, fie pentru o clipă, fie pentru o viață”.
A purtat mesajul ăsta frumos cu ea și aproape cinci decenii mai târziu. Independent de el sau nu, fosta ingineră și traducătoare a decis să-și ofere timpul copiilor care au nevoie de îndrumare. Așa a ajuns la Centrul Generații în 2022, iar de anul ăsta face teme cu Ana, o fată de 15 ani care se află în plasament la mătușa maternă, fiindcă mama ei a decedat când avea 6 ani.
Între ele s-a legat și o prietenie „cumva” - cuvânt folosit în exces zilele astea când vrei să eufemizezi ceva sau când ești emoționat, ca acum, în cazul Anei. „Am avut așa o conexiune din prima. Este înțelegătoare cu mine, deschisă”.
Ana a fost șocată să afle că Liliana a avut telefon mobil abia pe la 35 de ani. Ea a învățat să-l butoneze de la 8. „Distracțiile noastre nu includeau telefonul, ci bicicleta, ștrandul, cam astea așa, mai clasice. Și în orice caz, aveam un grup de prieteni”, îi povestește Liliana.
Ana spune că încearcă și ea să nu facă exces de telefon și să iasă cu prietenii. Liliana ascultă muzică clasică, Ana - orice e la modă azi și în funcție de cum se simte. Liliana ar recomanda filmul „The Dig”, Ana e cu serialele pe Netflix. Și în rest, viața ei se învârte în jurul școlii despre care zice că „e ceva cu care m-am obișnuit.”
Liliana se întoarce în anii școlii cu mare bucurie. Chiar a avut reuniunea de 45 de ani de la terminarea liceului vara asta. „Avea și dezavantaje, avea și lucruri care nu ți-ar fi plăcut, constrângeri. Aveam uniformă, noi o percepeam ca pe constrângere, nu ne convenea să fim tot timpul îmbrăcate la fel. Lecțiile, toate cărțile începeau cu niște discursuri care n-aveau a face cu conținutul cărților. Materia era serioasă, bine structurată, dar era politizată.”
Dar temeinicia pe care a deprins-o din școală încearcă să o ducă și către Ana care a început să vadă altfel matematica. Și ele între ele. O prietenie intergenerațională.
„Eu aș putea fi bunica ei, teoretic. Prietenia la mine se manifestă prin dădăcire. Întâi dădăcire, purtare de grijă, câte un mesaj pe WhatsApp: ai grijă, fă asta. Deci sunt deficitară oarecum la a mă pune în pielea ei și la vârsta ei. Tendința mea e de a bunici”.
Mr. John, Teodor și David
Dacă i-ai lăsa, John Nydick Coleman, Teodor și David ar putea să vorbească cu orele despre muzică. Deși a avut o carieră în domeniul computer science, americanul căsătorit cu o româncă are și o diplomă de Conservator. Iar băieții, Teodor și David, care sunt și frați, au absolvit Colegiul de Muzică „George Enescu” și acum unul este student la Drept și celălalt se pregătește să dea anul viitor la Politehnică. Până și asta îi aseamănă.
Ei sunt în total patru frați crescuți doar de mamă care au venit la centru încă din 2014 și s-au pregătit cu voluntarii de aici pentru lecții sau examene.
Se știu cu Mr. John de vreo șapte ani, de când „băieții erau jumătate față de astăzi”, glumește John. A venit ca voluntar la centru unde a făcut cursuri de engleză cu copiii, apoi de chitară cu unii dintre ei, ca să dea înapoi țării de adopție.
Mereu le spune copiilor povești fascinante despre traiul în SUA, în anii ‘80, când era de vârsta lor. Cum ar fi despre liceul-experiment pe care l-a urmat. „Era în Philadelphia, și avea unități alpha, beta, gamma și așa mai departe. Aveam un loc unde ne întâlneam oricând, pentru a spune că suntem la școală. Și apoi, de exemplu, aveam o clasă de muzică și profesorul era DJ noaptea. Mergeam la el acasă și ne punea muzică să ascultăm și pe baza ei discutam. Am avut un curs de istorie, unde am fost doar cinci sau șase studenți, dar fiecare student avea un manual de istorie diferit, din perspectivă diferită, economică, politică, geografică, și discutam”.
Băieții au urmat un liceu de muzică, deci au avut multe materii din zona asta, dar pe partea de cultură generală, ar avea de completat. „Să se învețe mai multă economie, e foarte importantă pentru cei care ar vrea să se mute singuri, să zicem ceva, și nu știu ce sunt alea taxe, nu știu ce sunt alea finanțe. Și e foarte importantă economia pentru traiul în România. Și cultura civică este o disciplină destul de importantă”, spune Teodor.
Prietenia cu Mr. John, „singurul adult cu care am vorbit la per tu”, le-a dat încredere în ei și mai multă încredere să vorbească în engleză.
Prietenia intergenerațională
La Centrul Generații sunt înscriși în programe în jur de 50 de copii care lucrează cu 30 de voluntari seniori. Inițial aveau activități pentru seniori și activități pentru copii separate, fiecare stătea în colțul său și grupurile nu interacționau. S-au gândit că trebuie cumva să-i aducă împreună și pregătirea lecțiilor a fost soluția la îndemână.
Victoria Mitrofan Crețu, coordonatoarea centrului, a văzut în timp beneficiile relațiilor care s-au legat între adulți și copii.
„Li se schimbă starea de spirit, pentru că odată cu pensionarea, ei și-au pierdut rolul social și nu mai au activitate zilnică. Poate au rude sau poate n-au, poate au copiii plecați în străinătate, depinde de situație, dar nu mai au un rol social. Și atunci, odată cu voluntariatul, își redobândesc acest rol. Devine mai activ, este mai îngrijit și își programează activitatea lui în funcție de orele de voluntariat”, spune ea.
Iar copiii „câștigă un prieten. Asta încercăm, să facem aceste cupluri să fie mai mult decât meditator-elev. Câștigă un prieten, câștigă un bunic, câștigă timp de calitate pe care îl petrece aici cu cineva și are un model. Asta încercăm să le oferim copiilor - modele în viață.”
Și în majoritatea cazurilor, apar și rezultatele mai bune la școală. „Dacă astăzi ia o notă mai mare, este un progres și un succes, copilul îi scrie repede pe WhatsApp voluntarului senior nota și bucuria este împărtășită. Dacă are o zi mai proastă copilul, voluntarul investește mai mult în partea emoțională. Nu ținem neapărat seama de programul de meditații în sine, cât ținem să fie copilul bine, pentru că dacă a avut o zi proastă și vine și plânge, matematica sau altă materie nu mai merg…”
Voluntarilor li se cer minimum două ore pe săptămână să vină la centru, dar ei vin mult mai multe ore. Mai ales că își pun în valoare pasiunile - dacă îi place muzica, asta va face cu copilul, dacă i-a plăcut mișcarea, va activa la clubul de sport.
Mihaela Bădoiu, psihoterapeuta centrului, spune că s-a creat deja o comunitate, iar pentru vârstnici, interacțiunea socială și mentoratul pe care îl fac ajută la reducerea depresiei și anxietății.
„Stimularea mentală, activitățile cognitive, participarea la diverse jocuri, toate aceste dialoguri pe care le au cu tinerii activează, stimulează creierul, astfel că încetinește declinul cognitiv. Îmbunătățește stima de sine tot acest proces, mentoratul, ghidajul, lecțiile, suportul la teme, toate le aduc foarte multă valorizare vârstnicilor”, spune ea.
Mai mult, în opinia ei, într-o societate tot mai polarizată „promovarea și susținerea acestor programe este esențială pentru bunăstarea generală a societății.”
