Profesoara cu fluierul la gât

Profesoara cu fluierul la gât

Prima profesoară de sport a Cristinei Neagu crede că cel mai important lucru pe care poate să-l facă la clasă e să-și învețe elevii să iubească ideea de mișcare.

22.01.2019

De Nicoleta Coșoreanu, fotografii de Larisa Baltă

Peste 30 de elevi de clasa a șasea se aliniază pe două rânduri când profesoara de sport le face semn cu mâna în aer și suflă în fluierul pe care îl poartă agățat la gât, peste hanoracul albastru deschis. Zgomotul răsună în toată sala. „Drepți!”, le strigă Gabriela Constantinescu, 63 de ani, în timp ce se plimbă prin fața elevilor mai înalți decât ea și le spune că vor începe ora cu câteva ture de alergare. Acum glumește cu ei, la prima lor oră de sport după vacanța de Crăciun: „Dacă vă aud că tropăiți, îmi închipui că două kilograme de cozonac stau în tălpile voastre.”

De aproape 25 de ani, Constantinescu e profesoară la Școala Gimnazială nr. 59 din București, care se află printre blocurile înalte din cartierul Ghencea, la doar câteva minute de stadionul Steaua. La intrarea principală a școlii sunt trofee și diplome câștigate de elevi la diverse competiții, sportive și nu numai. Înaintea intrării în sala de sport, pe peretele din stânga e un panou mare, colorat în roșu, galben și albastru, cu fotografii, tăieturi din ziare și fragmente de text. Pe el apare repetitiv aceeași față: Cristina Neagu. „La Școala Generală nr. 59 din Ghencea, deci în școala noastră, a învățat și Cristina Neagu”, este scris în primele rânduri ale unuia dintre blocurile de text. Neagu este cea mai valoroasă jucătoare de handbal română și de trei ori în carieră a primit titlul de „Cea mai bună handbalistă a lumii” din partea Federației Internaționale de Handbal. Constantinescu i-a fost profesoară de sport timp de trei ani, din clasa a patra până într-a șasea.

După exercițiile de încălzire, Constantinescu e ajutată de doi elevi să așeze nouă jaloane galbene și roșii de-a lungul liniei din fața porților de handbal, în fiecare capăt de sală. Îi împarte pe elevi în tot atâtea șiruri de câte patru, pe partea cu ușa de la intrare. Când zumzetul vocilor lor devine prea puternic, ea fluieră ca să le atragă atenția și le explică ce exercițiu vor face. Primii elevi din fiecare șir au în mână câte un baston de ștafetă, iar fiecare grup de elevi trebuie să plece doar la fluierul profesoarei. „N-ați fost atenți, am spus că fiecare linie pleacă la comanda mea, nu facem ștafetă”, le spune Constantinescu de pe margine, după ce primul grup a greșit exercițiul. După alte două serii care fac la fel, fluieră și îi oprește din nou. „Erați mai organizați când am plecat în vacanță”, le spune înainte ca elevii să-i urmeze corect instrucțiunile.   

Pe o masă din vestiarul profesorilor, Constantinescu are trei fotografii vechi, de pe vremea când o avea elevă pe Cristina Neagu. Două dintre ele au fost făcute la o competiție de handbal din Spania, la care au participat cu școala. Neagu era tunsă scurt, iar într-una dintre poze poartă o șapcă cu cozorocul la spate și este în mijlocul colegelor, pozând cu un thumbs up. Chiar dacă nu-și asumă niciun merit pentru performanțele sportive ale Cristinei Neagu, profesoara vorbește cu mândrie și entuziasm despre eleva tăcută care a pus prima oară mâna pe o minge de handbal în sala de sport a Școlii 59, despre cum își conducea coechipierele și despre momentele din meciuri în care eleva arunca la poartă înconjurată de câte trei adversare. „Putea să facă orice sport”, spune Constantinescu, care la rândul ei a fost în lotul olimpic de canotaj și încă mai merge la schi în vacanțele de iarnă. La 15 ani după ce Neagu a terminat clasa a opta, părinții care își aduc acum copiii la Școala 59 știu că ea a învățat aici, iar mulți dintre elevi practică handbal la ore sau sunt înscriși la cluburi bucureștene, precum CSM București sau Dinamo.

Între două ore, o mamă vine cu copilul de clasă primară la Constantinescu și o întreabă când sunt antrenamentele de handbal, pentru că cel mic și-ar dori să facă parte din echipă, iar profesoara îi îndrumă către colegul de cancelarie care se ocupă acum de echipa școlii. Profesoara spune că elevii fac în continuare sport, însă nu mai vede la ei aceeași dorință de muncă pe care o vedea la generații precum cea a Cristinei Neagu. Acum trebui să lupte mai mult pentru a-i motiva să se pregăteasă, „să tragă de ei” și să aibă tot timpul grijă ca ei să știe când sunt antrenamentele.

Crede că cel mai important lucru pe care îl pot face profesorii de sport e să le insufle elevilor „ideea de mișcare”. Și recunoaște că, în ciuda experienței, încă nu reușește să facă asta tot timpul. La ore, se străduiește să le facă pe plac copiilor și să se plieze pe nevoile lor. Așa că atunci când vede că mai mulți elevi din aceeași clasă preferă un anumit sport, le dă voie să joace ce le place. „De ce să-i chinui?” Își dorește ca elevii să plece de la orele ei cu ideea că sportul îl faci din plăcere. „Eu nu trebuie să fac cu ei performanță.” Iar atunci când în clasă sunt și elevi înscriși la cluburi de sport, îi roagă să își ajusteze nivelul la cel al colegilor, pentru a nu-i intimida. Dacă știu jocul, să-i învețe și pe ceilalți, pentru a construi împreună la clasă plăcerea de a face mișcare și de apartenență la grup.

În ultima parte a orei cu clasa a șasea, Constantinescu îi împarte în echipe de câte șase și îi pune să joace unii împotriva celorlalți. Echipele sunt formate din fete și băieți, iar profesoara cu fluierul la gât intră în rolul arbitrului. De pe margine, pare un meci de handbal ca oricare altul, cu arbitrul care ridică mâna să semnalizeze că jucătorii au făcut prea mulți pași fără să bată mingea sau să dicteze aruncări de la nouă metri în urma faulturilor. Elevii cunosc regulile bine și se retrag în viteză când trebuie să se apere sau țâșnesc pe contraatac și aruncă în poarta lipită de perete fără să calce semicercul. Una din fete, cu părul prins într-o coadă la spate, se strecoară printre trei adversari în timpul atacului, rămâne singură cu portarul, sare să arunce și înscrie. Ridică mâinile în aer în semn de bucurie, un gest pe care îl face des și Neagu după golurile înscrise. Apoi fluierul lui Constantinescu anunță sfârșitul orei.   

Larisa Baltă

Fotografă

Și-a cumpărat primul aparat foto de ciudă, după ce-a scăpat în râu unul primit cadou, și de atunci tot caută fotoreportajul vieții.

Nicoleta Coșoreanu

Reporter

E mereu pe teren, în căutare de povești sau urmărind echipa de fotbal favorită, Borussia Dortmund.

CUVINTE-CHEIE

profesor sport handbal

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile