Și-a cumpărat primul aparat foto de ciudă, după ce-a scăpat în râu unul primit cadou, și de atunci tot caută fotoreportajul vieții.
O profesoară de limba română dintr-un sat vrâncean duce o luptă continuă cu abandonul școlar. Știe că există două praguri când poate pierde elevii în fața muncilor câmpului sau șantierelor din zonă: clasa a patra și clasa a opta. Așa că merge regulat acasă la copiii care nu vor să continue școala și la cei repetenți și vorbește cu părinții lor. „Profesorul face cât poate, dar este nevoie ca elevul să vadă că și părintele spune aceleași lucruri”, s-a convins Cristina Ene Bărbosu. Pe lângă această muncă suplimentară, profesoara își face orele cât mai creative, prin șotron sau escape rooms.
Deși vacanța „mare” e un motiv de bucurie pentru copii, ea nu înseamnă decât o scădere a nivelului decibelilor din incintă, nu și a ritmului de lucru pentru cei care rămân vara în școală.
Într-o sală de clasă dintr-un oraș mic, Nicoleta își începe fiecare zi alături de fiica ei, Teodora, o fetiță de 11 ani cu autism. În prima bancă de la geam se scrie, zi după zi, o lecție despre ce înseamnă cu adevărat incluziunea.