Profesor antreprenor

Profesor antreprenor

Cum îmbini teatrul, psihologia și tehnologia ca să dezvolți inteligența emoțională a copiilor.

10.06.2019

De Ana Maria Ciobanu, fotografii de Larisa Baltă

Într-o duminică de mai, pe treptele Operei Comice pentru Copii din București câteva zeci de copii așezați pe pernuțe colorate își flutură mâinile în aer. Toți vor să-l ajute pe Tzitzi, un șoarece de bibliotecă roz, să-și repare mașina timpului și să se întoarcă în vremea dinozaurilor.

„Cine vrea să fie șurubelniță?”, „Cine e curajul meu?”, „Cine e curiozitatea mea?”, îi întreabă personajul și mânuțele de preșcolari și școlari se agită. „Am nevoie de cineva care nu se dă bătut.”

Șoarecele Tzitzi are un vis. Își dorește să vadă un dinozaur adevărat și nu se lasă până nu reușește, chiar dacă unii copii îi strigă că dinozaurii au dispărut sau că nu există mașina timpului. Se plimbă prin tot parcul din jurul Operei și întreabă trecătorii: „N-ați văzut cumva un dinozaur?” Copiii se țin după el, scotocesc prin tufișuri. Îl trag de coadă și Tzitzi le spune că nu-i place. Șoricelul roz nu e curajul întruchipat. Știe că nu poate să reușească singur, uneori e temător, alteori e tentat să abandoneze. Îi roagă pe copiii din public să se costumeze în supereroi, să găsească unelte cu care să repare mașina timpului, să-i țină pumnii strânși-strânși pentru curaj. Din greșeală, setează mașina timpului pentru o perioadă în care dinozaurii deja au dispărut. Tzitzi e dezamăgit, dar nu se lasă. Trebuie să găsească măcar un ou de dinozaur. Copiii din public trăiesc emoțiile o dată cu șoricelul și îl încurajează. Împreună, găsesc un ou de dinozaur pe care-l mângâie pe rând. Îi cântă, îl îngrijesc și îl culcă până când, după câteva sunete de crăpături, în poveste apare dinozaurul Poc.

În stânga decorului care constă în câteva cutii cu pelerine și măști de super-eroi, cu un zâmbet mare care se plimbă de la Tzitzi și Poc, la reacțiile copiilor și apoi la laptopul de pe care pune muzică pentru spectacol, Mirona Păun, creatoarea personajelor, poartă un tricou alb cu mesajul Make empathy great again. Acestea sunt momentele cele mai plăcute, când vede pe viu efectele poveștii pe care a creat-o pe baza unor situații reale și a observației psihologice.

Mirona are 30 de ani, predă educație antreprenorială la Colegiul Economic A.D. Xenopol și studiază psihoterapie pentru copii și adolescenți. A avut mereu o fascinație pentru învățare și școală pentru că a copilărit cu bunica profesoară de română și adora să o însoțească la ore. O fascina dinamica dintre ea și elevi. Așa cum mereu i-a plăcut să vadă în copii o sursă de creativitate și inspirație. La 18 ani, pe când era studentă la ASE, și-a făcut o agenție de evenimente pentru copii. Așa a ajuns să organizeze petreceri, spectacole și concerte pentru 5-10.000 de copii. În același timp, observa la cursuri și seminarii că experiența practică și competența nu sunt neapărat valori pe care școala românească le prețuiește. Mirona simțea că întrebările pe care le punea la facultate erau privite cu reticență de către profesorii care evitau concretul și cu sprâncene ridicate de către majoritatea colegilor. În școală, competențele unui coleg sunt o sursă de competiție și chiar de frustrare, nicidecum una de dialog constructiv sau o oportunitate de dezvoltare comună. Și-a dat seama că la școală nu suntem învățați să colaborăm, iar asta este o problemă pe care o ducem după noi la facultate, la slujbă și în creșterea propriilor copii

Așa a ajuns Mirona să înființeze în 2017 Asociația „Școala Întâi” prin care desfășoară programe pentru adolescenți, părinți și profesori. A intrat în școli și licee cu mult entuziasm și a dat de o dorință uriașă a adolescenților de a vorbi despre ce simt și ce li se întâmplă. A organizat workshopuri pentru elevii de clasa a VIII-a care se pregăteau să-și aleagă un liceu. Le-a vorbit despre frici, de unde vin și cum să le arunce la gunoi, despre resurse și valori, cum să-și dea seama la ce sunt buni și ce alegeri să facă pe baza acestor conștientizări.

Deși o încărcau de energie întâlnirile cu copiii, Mironei i se părea că nu e suficient să le vorbească o oră sau două, că toleranța, dragostea pentru diversitate, empatia și colaborarea se sădesc pe termen lung și că, de multe ori, degeaba le pomenea într-o activitate non-formală, oricât ar fi ea de distractivă, dacă educația de acasă și de la școală sabota de fapt ce construia.

Copiilor le lipseau încrederea în cei din jur, exercițiul muncii în echipă cu scopul performanței, grija pentru ceilalți – toate elemente care merg mână-n mână cu valorile de care ai nevoie ca antreprenor. Mai toți erau ghidați de scoaterea în evidență a greșelilor celorlalți. Feedbackul oferit și primit era un moment de stânjeneală. Același lucru l-a simțit și când a organizat workshop-uri pentru familii despre adolescență, autonomie în învățare și înțelegere reciprocă. Adulții o duceau chiar mai rău când venea vorba de înțelegerea și acceptarea emoțiilor adolescenților.

Pasul firesc i s-a părut să intre la catedră într-un liceu bucureștean și să schimbe lucrurile din interiorul sistemului. De trei ani, Mirona este profesoară de educație antreprenorială la Colegiul Economic A.D. Xenopol.

Ora Mironei de educație antreprenorială are la bază crearea unei firme de exercițiu, adică simularea înființării unei societăți comerciale, elaborarea unui plan de afaceri, a unei strategii de marketing, înțelegerea pieței și a nevoilor la care răspunde businessul creat.  Merge cu elevii la teatru, în tabere în China și-i lasă pe ei să aleagă dacă să o tutuiască sau nu.

„Am trăit într-o bulă cu lucruri bune pe care le făceam”, spune Mirona. „Realitatea e că, deși sunt convinsă că există mulți profesori care tratează cu responsabilitate focusul pe elev și am colegi care fac eforturi în direcția aceasta, puțini sunt pregătiți să gestioneze emoții și să accepte că obiectivul lor principal este să pregătească copiii pentru a fi adulți împliniți. Rezistența la schimbare e mare.”

Așa au apărut în 2018 Tzitzi și Poc, din dorința profesoarei de a lucra cu emoțiile copiilor între 2 și 8 ani pentru a construi o bază solidă de valori și stimă de sine și, într-un final, de a construi „o societate mai empatică și mai tolerantă”.

Mirona și-a dorit o poveste care să stimuleze curajul de a explora, încrederea în sine, cunoașterea și gestionarea emoțiilor și să umple nevoia copiilor de a vorbi despre ce li se întâmplă și ce simt. A făcut o listă cu personajele care i-au fost ei dragi în copilărie – Sailor Moon pentru curaj, Mila voleibalista pentru perseverență, Captain Planet pentru ideea de a lucra în echipă și de a avea o strategie bazată pe abilitățile fiecăruia, dar și pentru grija față de mediu. A mai strecurat curajul și perseverența pe care le-a învățat de la bunica ei, apoi a trasat aceste calități în șoarecele de bibliotecă. Scenariile spectacolelor au la bază tehnica psiho-dramei, menită să-i ajute pe spectatori să se recunoască în personaje și să deprindă abilități pentru a gestiona emoții simple sau incidente complexe ca bullyingul. În 2018, Tzitzi și Poc au ajuns la 2.000 copii și au susținut 70 de spectacole în clase de grădiniță și școală primară, iar planul pentru 2019 este să-și spună poveștile pentru 10.000 copii.

Povestea lui Tzitzi și Poc implică un vlog pentru copii, un serial de teatru pentru școli și grădinițe care se desfășoară pe parcursul a 12 luni, fiecare lună fiind dedicată unei situații și unor emoții (fericire, tristețe, anxietate, plăcere, furie etc.) insigne și tricouri cu mesajul Sunt curajos și un prototip de carte de colorat care folosește realitatea augmentată pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor. Prin colorarea personajelor și scanarea lor cu telefonul, copiii pot accesa jocuri și resurse pentru un interval limitat de 20 de minute.

Momentan, Mirona și echipa ei sunt în plină campanie de strângere de fonduri pentru a dezvolta aplicația pentru telefon care dă viață cărții de colorat și le permite copiilor să interacționeze cu personajele, să le răspundă la întrebări, să recunoască emoții sau să se joace.

Ana Maria Ciobanu

Reporter

Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

Larisa Baltă

Fotografă

Și-a cumpărat primul aparat foto de ciudă, după ce-a scăpat în râu unul primit cadou, și de atunci tot caută fotoreportajul vieții.

CUVINTE-CHEIE

antreprenoriat emoții profesor