Nu diplomele și calificările, ci capacitatea de adaptare va fi căutată în primul rând la angajații viitorului. Viitor care vine peste noi cu repeziciune. Astăzi se vorbește de meserii emergente, adică de meserii care în contextul Revoluției industriale 4.0, a automatizării prin digitalizare, sunt supuse unor transformări tehnologice permanente, care necesită un set complex de competențe. Revoluția Industrială 4.0, marea transformare digitală, presupune inovarea meseriilor, dezvoltarea ocupațiilor prin inteligență artificială, biotehnologie, realitatea augmentată și robotică.
„...noi dorim să oferim tuturor copiilor din România șansa de a învăța, de a învăța suficient de bine pentru a avea o meserie serioasă, o meserie a viitorului, în așa fel încât toți copiii să se realizeze ca oameni!”, a spus într-o declarație și președintele Klaus Iohannis.
Madlen Șerban a fost directorul European Training Foundation, agenție a Uniunii Europene care ajută țările membre să atingă potențialul de pregătire pentru piața muncii a cetățenilor săi. Într-un interviu pentru Școala 9, specialista a explicat pașii pentru adaptarea la o piață a muncii în permanentă mișcare și cum o diplomă din școală nu te mai profesionalizează pe viața.
În acest moment, Strategia de digitalizare a educației - SMART-Edu, elaborată în vremea ministrului Monica Anisie, se află în dezbatere publică. Din păcate, ministrul în exercițiu, Sorin Cîmpeanu, nu și-a asumat nici acum direcția în care ne îndreptăm cu acest document de politică educațională, la care au contribuit reprezentanți ai societății civile și ai mediului privat, într-un demers fără precedent.
Printre țintele strategiei se regăsește și alfabetizarea digitală a 90% din populația României. Cum poate fi îndeplinit acest deziderat ambițios, prin ce mijloace și până când, ca să putem ține cont de actualele realități din sistemul de educație?
Dacă ar fi vorba despre un proces care să aibă loc doar formal, în școala, nu mi-aș face probleme. Este vorba de populația României, deci inclusiv de adulți. Acolo nu știm cum stăm. Cu atât amânăm începutul, cu atât momentul atingerii țintei va fi mai departe. Până la urmă, trebuie să ne hotărâm ce ne trebuie. Cel mai simplu este să nu facem nimic! Oamenii deja au aflat că există viață în afara cutiei pe care o numim România. Și pleacă.
Putem prelua exemple de bune practici în domeniul digitalizării educației din alte țări? Și din care?
Pentru meseriile emergente, ținta pe care noi am propus-o este inserția de succes pentru 82% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 34 de ani. Această țintă am luat-o dintr-un document european asumat și de România. Noi nu am pus alte ținte decât cele asumate deja de România în forurile europene din care face parte. Lucrul pe care noi l-am adăugat în plus față de ceea ce era deja acolo este faptul că inserția de succes presupune ca mai întâi să înveți.
Ce ne încurcă în acest moment este că, din păcate, în acest moment, în învățământul profesional și tehnic, rata de succes la examenele de certificare este de 100%. Atâta timp cât noi ne păcălim cu aceste certificate, oferindu-le tuturor celor care au parcurs această rută, oferim un mesaj foarte prost mediului de afaceri.
Revizuirea, sub aspectul calității, a acestor certificări se află în strategie. De asemenea, solicităm o monitorizare a absolvenților.
Nu sunt de părere că trebuie să lucrezi fix în domeniul înscris în certificat, dar este păcat ca o pregătire de 12-13 ani să te ducă nicăieri. Țintele sunt legate deja de obiective asumate de România.
Cred că singurul motiv care determină întârzierea anunțării acestei decizii privind digitalizarea este reprezentat de faptul că școala a început recent, pe 8 februarie. Strategia a rămas în curtea Ministerului Educației, dar digitalizarea nu este doar afacerea Ministerului Educației, digitalizarea este despre noi toți.
Dacă, în 2021, continuăm să dăm atestatul de competențe digitale cu creionul pe hârtie, mai bine stingem lumina, să facem economie și la curentul electric. Faptul că acești copii se descurcă nu este meritul sistemului - obligația sistemului este să dea șanse egale tuturor.
Avem astăzi în discuție planurile-cadru pentru învățământul liceal. În mod necesar, dacă această strategie va fi adoptată, ea va trebui să se întâlnească undeva la mijloc cu versiunile aprobate ale planurilor-cadru; nu vorbim de o suprapunere, ci de un acord. În viziunea dumneavoastră, cum se împacă cele două mari documente de politică educațională: planurile-cadru și Strategia de digitalizare?
Documentele nu își vorbesc, ele sunt realizate în concepții diferite. Dacă unul sau altul ar fi adoptat (sper că nu amândouă, pentru că asta ar bulversa total sistemul, dar am convingerea că nu se va ajunge aici), ar fi problematic. Ori amândouă politici, ori niciuna, e de rău.
Să nu iei nici o decizie cu privire la digitalizare, să nu iei nici o decizie cu privire la ce se va întâmpla la liceu, este rău. Să fie adoptate amândouă deși ele se contrazic, nu își vorbesc, iarăși e de rău. Un moment al medierii între cele două versiuni este obligatoriu. Absolut obligatoriu.
Să mai dau un exemplu: dacă nu ar fi fost strategia, în învățământul liceal, la specializarea matematică-informatică, este nevoie de revizuirea programei școlare măcar și pentru motivul că a pornit revizuirea programelor la gimnaziu. Este firesc să existe o logică a verticalității și a rutei educaționale. Programele școlare în vigoare datează din 2009. Avem nevoie de profesori pregătiți, dar programa destinată profilului de pedagogie datează din 2002.
Dacă, în domeniul informaticii, în anul 2021, ne pregătim după programe școlare din 2009, iată cât de adecvată este pregătirea! Este necesar ca pentru toamna aceasta, cu sau fără planuri-cadru în integralitate, cu sau fără strategie, să pregătim câteva corecții pentru programele de pregătire.
Există un cadru european al competențelor digitale, descriptorii care sunt în acel cadru european, conversează în vreun fel cu ce adăugăm noi în programă? Aceste lucruri sunt oricum de făcut. Eu știu, de la o ultimă întâlnire pe care am avut-o cu grupurile de lucru, că există un grup de lucru din Ministerul Educației care elaborează un cadru al competențelor digitale, tocmai pentru ca acesta să servească drept o grilă de lectură pentru programele care sunt avute în vedere.
Mitul pierderii catedrelor: un pericol pentru dezvoltarea sistemului educațional
Atunci când auzim despre meseriile emergente, foarte multă lume se gândește că, automat, vom întoarce școala românească la 180 de grade, prin asocierea oricărei schimbări cu riscul pierderii catedrelor. Credeți că sunt profesorii pregătiți ca să susțină elevii în formarea lor pentru ca aceștia, la rândul lor, să fie pregătiți pentru accesarea acestor noi meserii?
Întrebarea surprinde un element de esență: meseria emergentă se definește ca ceea ce este necesar când tehnologiile emergente provoacă schimbare.
Aceste tehnologii se schimbă mai repede decât apucăm noi să schimbăm programele școlare.
Dacă, prin concepția noastră, am fi considerat în elaborarea strategiei că profesorii singuri ar trebui să producă învățarea specifică competențelor acestor meserii, categoric am fi fost perdanți.
Grupul de lucru a propus, iar prin consultare a rezultat că ar fi valabil, parteneriatul pe care aceste unități de învățământ care profesionalizează pentru acest tip de învățământ ar trebui să îl facă cu specialiștii domeniului, ca ei să ajungă să fie co-mentori, formatori. Noi nu avem foarte multă experiență în România, în învățământul preuniversitar, cu privire la profesorii asociați. Avem această componentă bine consolidată doar în învățământul universitar. Tocmai temerea că ne pierdem catedrele ne-a făcut să spunem „Nu, nu, nu - facem noi!”
Profesorii, dacă se tem că își pierd catedrele în învățământul profesional și tehnic, nu ar trebui să se teamă din cauza meseriilor emergente; aceștia se tem mai degrabă de șocul demografic. În condițiile în care cohorta absolvenților de clasa a VIII-a este cu aproximativ 25% mai mică decât cea de anul trecut, înseamnă că învățământul post-gimnazial va avea cu 25% mai puțin clienți. Toți știm că aspirația pentru educație încă există, perdantul cantitativ va fi învățământul profesional și tehnic.
Ținând cont de faptul că ne aflăm într-un moment în care discuția despre reforma educațională a trecut în planul secundar, deși avem o multitudine de lecții de învățat din ultimul an de educație în contextul pandemiei, cum credeți că ar putea continua acest proces de adoptare și implementare al Strategiei la care ați lucrat?
Este cea mai grea întrebare care se poate pune. Grupul de lucru la care faci referință, modul în care acesta a fost structurat și propunerile care au reieșit din consultările de la nivelul grupurile, au atins toată partea de guvernanță a României. Vorbim despre tot ceea ce înseamnă dezvoltare economică, socială, transformată de noile tehnologii, între care și digitalizarea - vorbim de o a patra Revoluție.
Pe cale de consecință, nu mai poate să permită oamenilor să continue și să rămână câștigători printr-un sistem de învățământ care este construit după a treia Revoluție industrială. Este o nevoie de a găsi un modus operandi, care desigur că presupune costuri, și sociale și economice, dar cea mai gravă este problema mentalităților.
Dacă pe mine m-ar pune cineva să iau o decizie, să le spun cetățenilor: „Oameni buni, haideți să lansăm Strategia pentru digitalizare!”, jumătate din popor ar spune că nici Guvernului, nici Administrației Prezidențiale, nu le pasă cu adevărat de cum trăiește poporul în aceste vremuri imposibile. Să excluzi criza, pentru că suntem într-o situație de criză, și să te apuci de o strategie pe termen lung, este exclus. Atunci, marele artizan va fi cel care le va face să coabiteze.
În opinia mea, amânarea adoptării acestei strategii, nu în litera, ci în spiritul ei, este imposibilă. Strategia vorbește de lucruri care nu pot fi amânate, de la competențe digitale la egalitatea de șanse acordată elevilor, și nu numai elevilor, inclusiv adulților, de a le accesa conform cadrului de reglementare european, la un sprijin acordat economiei, companiilor din țara noastră, pentru a rămâne competitivi. Nu este vorba de un hatâr - strategia nu poate fi amânată.
Cum se împacă meseriile emergente cu școala la sat
Cum îi explicăm unui director de școală din mediul rural că ar trebui să facă schimbări în școala lui pentru ca această să devină propice dezvoltării competențelor specifice meseriilor emergente? Cum îi explicăm unui astfel de director ce înseamnă meseriile emergente?
Eu cred că, dacă ne căutăm vorbele, până la urmă le vom găsi pe cele potrivite.
Eu nu mă tem de cei din mediul rural, mă tem de cei din mediul urban care cred că le știu pe toate. Fricile noastre sunt ușor diferite.
Niciodată schimbarea nu a fost primită cu brațele deschise de toată lumea; fiecare încearcă să fie cât mai rezistent la schimbare, chiar și eu mă regăsesc în această categorie. Până când nu au plecat oamenii să muncească în afara României, nu am auzit nici o bunică de la țară să vorbească despre Skype, de exemplu. După aceea, bunicile vorbeau pe Skype cu nepoții. Au început să discute. Marea discuție a fost și cu tranzacția banilor pe card, povestea cardului. Nu ne putem aștepta ca lumea să vină și să ne spună „Vai, ce bine că este posibil să rămân fără loc de muncă!”
În cadrul grupului de lucru, ne-am propus, în primul rând, să nu intrăm brusc cu aceste schimbări, mai întâi prin crearea unui centru regional în fiecare regiune de dezvoltare. Aici este o logică: vorbim despre universități de științe aplicate, dar nu le avem în România. Vorbim despre a pune împreună inovarea și dezvoltarea, dezvoltarea de capital uman prin educație - nu le avem în România.
Centrele de excelență în formare abia au început să apară la nivel european. Oamenii și-au dat seama că printr-o abordare de tip punctual nu se pot rezolva problemele apărute în urma Revoluției industriale 4.0. Ai nevoie de o abordare structurată - dacă peticești, obții peteci.
Este justă întrebarea „Cum pot aduce flexibilitate într-un sistem de o asemenea inerție?”, pentru că educația este un sistem inert. Cum să fac aceste lucru fără să îi pregătesc pe oameni? Propunerea este să începem cu 8 centre de formare care să se asocieze cu clustere de dezvoltare bazată pe inovare.
În momentul în care, după liceu, nu mai am niciun fel de profesionalizare până la masterat, noi am lăsat acel nivel mediu de calificare gol. Lipsa de forță de muncă necalificată este neacoperită structural. Repararea unui automobil solicită cunoștințe de fizică și matematică cât a fost nevoie la construcția unei rachete, acum mult timp. Inclusiv oamenii care lucrează în service-uri au nevoie de alte tipuri de calificări.
Foto principală: Dumitru Angelescu
