De 23 de ani, Marian și Oksana Ferțadi sunt profesori la Liceul Ucrainean „Taras Șevcenko” din Sighetul Marmației, singura instituție de învățământ din județ cu predare exclusiv în limba ucraineană. El, profesor de matematică. Ea, de informatică.
De 24 de ani sunt căsătoriți. S-au cunoscut pe când amândoi erau studenți în Ivano-Frankivsk, oraș din vestul Ucrainei, aflat la 150 km de România. El e născut în nordul Maramureșului, ea peste graniță. Un etnic ucrainean din România și o ucraineancă get-beget care de doi ani are și cetățenie română.
Deși nimeni nu se aștepta, Ivano-Frankivsk a fost ținta rușilor încă din prima zi a invaziei lor în țara vecină. Au atacat aeroportul și o unitate militară, după cum a povestit, pentru Libertatea, o doctoriță din Ucraina.
„Azi-dimineață (n.r. 24 februarie), la ora 7, eram într-o benzinărie și am văzut o bombă explodând, apoi două explozii, trei explozii de bombe în fața ochilor mei. În fața ochilor mei. A fost cel mai oribil lucru pe care l-am văzut vreodată în viața mea. Cerul s-a făcut negru, a fost o experiență îngrozitoare”, a relatat femeia.
La granița cu războiul
Din liniștea casei sale, întreruptă doar de râsetele zgomotoase ale fiului lor de trei ani, Oksana Ferțadi plânge când o întrebăm de familia ei rămasă acasă.
Casa părintească, unde locuiesc încă părinții ei, trecuți de 80 de ani, se află la 10 kilometri de Ivano-Frankivsk. „Tata nici nu credea că va apuca așa ceva. E născut în ‘39, și mereu îl auzi zicând că prea mult trăiește. Acum, când deja e bunăstare și libertate, nu înțelege de ce trebuie să trecem prin așa ceva. Nu am cuvinte, nu pot să descriu situația. Cum să-ți zică cineva dintr-o dată «pleacă de aici»?!”, spune Oksana.
Fratele Oksanei din Ucraina se pregătește de luptă
În urmă cu o săptămână, părinții femeii abia se externau din spital, după ce se vindecaseră de COVID. „Tata a avut o formă gravă, dar a reușit, din fericire, să treacă peste boală”, povestește Oksana.
Imaginați-vă prin câte a trecut tatăl meu în această viață. A trecut de polonezi, de sovietici, de Covid, iar acum au venit rușii. Pare o glumă, așa-i? Nici nu-ți vine să crezi.
Profa de informatică Oksana Fertadi mai are și un frate în Ucraina, căsătorit, cu un copil. Se gândește cu groază că li s-ar putea întâmpla ceva rudelor ei, dar nici nu îndrăznește să-i cheme la ea, în România, după cum ne mărturisește.
„De la fratele meu aflu tot ce se întâmplă acolo. Se mobilizează toți. Nici n-am putut să-i zic: Mihai, hai aici! Cum să treacă granița când știe că trebuie să-și apere casa, familia și pământul? N-am putut să-l rog nici măcar să-i trimită pe bătrânii noștri aici. Toți au zis că nu vor să plece. Dacă trebuie să se lupte, se vor lupta, așa mi-au zis”, povestește Oksana.
„Dacă toată lumea ar fugi, cine ar mai apăra țara? Dacă toți bărbații ar fugi sau s-ar ascunde într-un colț, la o asemenea nenorocire, și și-ar lăsa femeile și copiii în urmă? Ce s-ar alege de viețile lor, de tot ce au agonisit?”, întreabă retoric și Marian. E impresionat și mândru de îndârjirea cu care ucrainenii de rând aleg să-și apere țara.
„Când am venit în România, nu știam să zic nici mulțumesc”
Acum peste două decenii în urmă, când a venit în România pentru a-și începe viața alături de soțul ei, Oksana nu înțelegea aproape niciun cuvânt în limba română. „«Mulțumesc» era cel mai greu de rostit. Mi se părea că are prea multe consoane, lipite una de alta, mai bine ziceam mersi”, își amintește Oksana, zâmbind. Ne vorbește acum într-o română impecabilă.
„Era cea mai inteligentă studentă la Informatică, la Universitatea din Ivano-Frankivsk, și nu o zic doar pentru că e soția mea”, intervine Marian, iar chipul i se luminează când își amintește de orașul în care cei doi tineri cu ochi albaștri s-au cunoscut și îndrăgostit.
Oksana și Marian au împreună trei copii. Doi sunt mari, au peste 20 de ani, și sunt studenți. Fiica e la Medicină, în Cluj, iar băiatul face facultatea în București. Cel mic are trei ani și încă nu vorbește românește. Când îl întrebăm câți ani are, ne răspunde fără cuvinte, dar ne arată trei degețele. E plin de energie și mai sare, din când în când, în brațele mamei și ale reporterilor, fără vreo urmă de timiditate. E cel mai prietenos copil.
Oksana și Marian răsuflă ușurați că micuțul lor e în siguranță în România, dar sunt îndurerați când se gândesc la mamele care fug din calea războiului, cu copiii lor în brațe, trecând frontiera de la Sighetul Marmației, chiar în timp ce vorbim.
Întrebările elevilor de la Liceul Ucrainean
Proful de matematică ne vorbește și despre copiii lui de la Liceul Ucrainean, la catedra căruia de află de mai bine de 20 de ani. Un liceu a cărui istorie se împletește în cursul istoriei. În 1944, în rămășițele celui de-Al Doilea Război Mondial, era înființată școala cu numai 22 de elevi. În 1966, liceul a avut ultima promoție de absolvenți ai liceului pedagogic în ucraineană. Comuniștii își începuseră regimul de naționalizare. S-au închis și celelalte clase în ucraineană până după Revoluție și abia în 1997 se reînființează liceul cu numele „Taras Șevcenko” - Mihai Eminescu al Ucrainei.
În 2022, comunitatea este zguduită de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Majoritatea au rude peste hotare, cu toții, de orice vârstă, au întrebări.
Ieri, la ora de matematică, jumătate din timp, am făcut istorie cu ei. Mi-au pus întrebări, erau curioși și foarte îngrijorați pentru tot ce se întâmplă. Le-am vorbit despre formarea statului ucrainean, despre NATO și UE. Nu știu aceste lucruri, iar dacă nu le spunem noi, vor veni alții să le spună cum stă treaba, poate în mod eronat. Sau vor căuta informații pe Internet. E greu să filtrezi informațiile acum, sunt fake-news-uri peste tot. - Marian Ferțadi
„Astăzi e liniște în Ivano-Frankivsk”, i-a transmis, printr-un mesaj, cumnatul lui ucrainean. „Nu știm ce o să fie în continuare”, adaugă el. Nimeni nu știe.
„Sunt încă legat de Ivano-Frankivsk, ultima oară am fost în august, anul trecut. Nu-mi găsesc cuvintele, dar mă gândesc constant la ei, cei de acolo. Nu-mi dau seama ce intenții are Putin cu adevărat, bănuiesc că vrea să dezmembreze Ucraina. Sau s-o supună. Teritorii are destule. Anul trecut, l-am auzit spunând că suntem frați. Noi, ucrainenii, cu ei, rușii. Acum două zile, spunea că statul ucrainean nu există. Ce să mai zici? Te șochează”.
