Profesorii și elevii vor să se renunțe de tot la tezele școlare: „sunt stresante” și „din alte vremuri”

Profesorii și elevii vor să se renunțe de tot la tezele școlare: „sunt stresante” și „din alte vremuri”

Trecerea tuturor școlilor la învățământul online a ridicat problema susținerii tezelor, testări semestriale la română și la matematică. Decizia Ministerului Educației, după o consultare cu oamenii din sistem, a fost să renunțe în acest semestru la teze. Neașteptat, decizia a fost aplaudată și de elevi, și de profesori. Nu doar că le consideră un factor de stres, dar această lucrare semestrială care valora un sfert din medie, nici n-ar mai fi o metodă de evaluare potrivită pentru școala de azi. „Învățarea și evaluarea se produc zilnic”, nu doar semestrial, este opinia profesoarei de română Monica Halaszi.

26.11.2020

de Andreea Ofițeru. Foto: Eli Driu și Pixabay

Opt din zece elevi de liceu au declarat că nu vor să susțină tezele în format clasic, arată rezultatele unui sondaj al Consiliulul Național al Elevilor, la care au răspuns 50 de mii de elevi. Cererea elevilor a fost ascultată de Ministerul Educației care a anunțat, la început de noiembrie, că tezele școlare nu se mai susțin în acest an școlar, ci că elevii vor fi evaluați pe parcursul anului școlar, sumativ.

Școala 9 a vorbit cu profesori de matematică și limba română pentru a vedea cum vor fi, de fapt, evaluați elevii și ce cred ei despre aceste teze. Profesorii cu care am vorbit au dat și ei același tip de teze când erau elevi și cred că este o metodă de evaluare care nu mai are legătură cu nevoile pedagogiei moderne.

Profesoară de limba română: „La clasa a V-a, teza dubla o notă”

Monica Halaszi profesoară de limba și literatura română de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița este tranșantă: ar trebui să se renunțe la teza semestrială, o metodă anacronică de evaluare, care „nu se armonizează cu paradigma educațională contemporană”.

„Practica susținerii tezelor a apărut dintr-o necesitate, într-un sistem educațional dominat de acumularea de conținuturi și din nevoia de a echilibra acel «ascultat la tablă», o metodă standard de evaluare acum un secol”, a spus Monica Halaszi.

Profesoara explică faptul că la limba română evaluarea se face oricum la finalul fiecărui capitol sau unități de învățare.

„De exemplu, la clasa a V-a, elevii sunt evaluați la finalul primei unități prin noiembrie. Teza se susținea, de regulă, până la începutul lunii decembrie. Teza evalua încă o dată ceea ce deja s-a evaluat cu câteva săptămâni înainte, sigur, într-un alt context. Era redundantă. Dubla o notă. Nu cred că ar trebui să fie o dramă eliminarea acestei lucrări semestriale”, a spus Monica Halaszi.

În plus, tezele școlare duc la o clasificare nefirească a disciplinelor pentru elevi, în importante și neimportante.

„Zic să ne desprindem de trecut, să nu ne dorim revenirea la un sistem pe care inclusiv Comenius (n.r.: filosof și pedagog, cunoscut ca „părintele pedagogiei moderne”, care a trăit în secolul a XVI-lea) îl contestă și să înțelegem că învățarea și evaluarea se produc zilnic. Fără teze”, argumentează profesoara.

pixabay.com

Profesoară de matematică: „Elevii nu se desfășurau normal la acele teze”

Roxana Goga este profesoară de matematică la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală și are o soluție: teza să fie înlocuită cu un test lunar pe capitolul predat.

„Cred că și profesorilor le-ar fi mai ușor să cunoască lunar nivelul clasei decât la sfârșit de semestru. Un copil pe care tu credeai că l-ai ridicat ia o notă mică în teză și intră în panică, nu e în avantajul elevului și nici în avantajul profesorului”, a spus profesoara de matematică. Practic, ideea ei este ca profesorul care îi urmărește îndeaproape pe elevi să dea o notă pentru fiecare lună – octombrie, noiembrie, decembrie – și ar avea astfel trei note pe care le cere evaluarea.

Roxana Goga susține că tezele semestriale ar trebui desființate definitiv, pentru că astfel profesorii ar ști mai bine nivelul clasei pe parcursul întregului semestru. „E bine dacă se vor desființa acele teze. Ele creau stres copiilor, elevii nu se desfășurau normal la acele teze, uneori se pierdeau, se panicau, alții încercau să copieze. Bine, nu mă refer acum la copiii excepționali. Dar aceste teze nu își au rostul, mai mult stresează copiii”, afirmă profesoara de matematică.

Evaluare prin întrebări despre rezolvările la probleme

Un alt profesor de matematică, Ovidiu Bădescu, de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, crede și el că evaluarea elevilor poate fi făcută lejer pe parcursul anului școlar. „Eu personal prefer să dau spre rezolvare mai multe probleme elevilor, rezolvările mi le urcă pe Classroom, iar la corectarea testului pun întrebări asemănătoare cu ce au avut de rezolvat. Astfel, știind elevii că le pun întrebări, se vor pregăti altfel din acele conținuturi. Așa s-ar putea proceda cu o sumedenie de teste de evaluare națională”, arată profesorul Bădescu.

Cadrul didactic e de părere că așa ar fi protejată sănătatea emoțională a elevilor, dar și a celor de la catedră.

pixabay.com

Cum se va calcula media fără teze școlare

Lucrările scrise semestriale sau tezele școlare se susțineau de obicei cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Notele elevilor erau apoi analizate la clasă și trecute în catalog cu cerneală roşie, iar lucrările propriu-zise se păstrau la școală până la sfârşitul anului şcolar. Ponderea lor era de 25% din media finală. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului.

Astăzi, în absența tezelor, formula de calcul pentru calcularea mediei a fost explicată de ministrul Educației, Monica Anisie, într-o postare pe Facebook: se face rotunjirea mediei aritmetice a notelor obținute prin evaluarea continuă, la cel mai apropiat număr întreg. La o diferenţă de 50 de sutimi, rotunjirea se va face în favoarea elevului, ca atunci când existau tezele.

Monica Anisie, care e și profesoară de limba română, materie la care se dau teze încă de la clasa a V-a, sa lăsat la alegerea fiecărui profesor cum se va realiza evaluarea sumativă. De exemplu, dacă se va face prin proiecte sau prin portofoliu.

„Eliminarea tezei din categoria modalităților de evaluare sumativă are în vedere atât asigurarea echității evaluării, la nivel național, pentru toți elevii, cât și păstrarea motivației pentru învățare și creșterea randamentului școlar printr-un proces continuu de evaluare”, a scris ministrul Educației pe Facebook.

Andreea Ofițeru

reporter

Jurnalist specializat pe educație. A început să lucreze în redacția România libera în anii 2000. A fost apoi în redacțiile de la Adevărul, DIGI 24, HotNews.ro, unde a acoperit în principal subiectele legate de învățământul din România.

CUVINTE-CHEIE

teze scolare, elevi, profesori, monica anisie

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile