Calculatorul de buzunar te scutește de înmulțiri, radicali și logaritmi pe care ai ști să-i faci, dar durează prea mult comparativ cu un microprocesor. Aplicația Geogebra termină de desenat înainte chiar să apuci să scoți rigla, creionul și compasul, iar prin aplicațiile de vizualizare a elementelor chimice poți să te uiți în siguranță la o probă de uraniu, dar și să privești în interiorul atomului. Totul pe un ecran, chiar și cel care îți încape în buzunar.
Digitalizarea și automatizarea, încă de acum peste o jumătate de secol, au urmărit să elimine sau măcar să accelereze sarcinile repetitive sau care cer forță (intelectuală) brută. Totodată, computerele au început și să facă lucruri în locul tău, să simuleze interacțiuni, pe care să le poți urmări ca pe un spectacol.
Inteligența artificială a dus această stare de fapt mult mai departe. Atât aparența umană, prin limbajul natural în care conversează pe orice subiect, cât și puterea maximală de memorare și de calcul te încurajează și mai mult să externalizezi. Tentația să pui o mașinărie să facă lucrurile în locul tău crește când percepi sarcina drept plictisitoare, inutilă sau pur și simplu foarte dificilă.
Aici este una dintre discuțiile importante despre utilizarea inteligenței artificiale în școli. Cum am povestit și când am creat un copilot AI pentru a învăța materia de Bac, elevii aleg să lase ChatGPT să le facă temele la materiile care nu-i prea interesează sau când pur și simplu au programul prea încărcat de ore, multe alte teme, meditații și activități extrașcolare.
Majoritatea profesorilor identifică imediat o temă scrisă de un chatbot. Sunt multe semne care o dau de gol, de la punctuație, la exprimare-șablon și până la acuratețea sau complexitatea mult superioară lecțiilor școlare.
Căci AI-ul „nu se poate abține”. Oricât ai insista, e foarte greu să primești un răspuns adaptat perfect nivelului de la clasă (nu mai vorbim de nivelul tău individual), mai ales când lucrezi cu modele gratuite și nu depui efort suplimentar să-i încarci materiale din care să învețe.
Așadar, una dintre problemele principale este că elevii folosesc grosier AI-ul din lipsă de experiență sau de preocupare. Nu-și dau seama când li se livrează informații greșite, când răspunsurile sunt prea sofisticate sau când un text nu are sens. Sau nu vor să investească efortul suplimentar de verificare, pentru că atunci unde ar mai fi economia de timp și resurse?
Ar rezulta, atunci, că profesorii sunt utilizatori experimentați. Ei știu ce să ceară și își dau seama dacă primesc un răspuns adecvat sau nu. Doar că, în realitate, ne aflăm cu toții în mijlocul unei tehnologii emergente și experiența în matematică, de exemplu, nu te face și un bun utilizator al unui chatbot pe probleme de matematică. În plus, activitățile de evaluare, ca să nu mai vorbim de cele non-educaționale, administrative și constrângerile de timp ale profesorilor, dublate și de mărirea normelor didactice, adaugă multiple alte ocazii de interacțiune cu AI-ul.
Am invitat câțiva profesori la un schimb de experiență pe tema utilizărilor inteligenței artificiale. Am contactat profesori din mai multe orașe și cu experiență didactică variată și am împărțit discuția în două. Aici, dialogul cu profesorii de „real”, iar într-un articol viitor, cu cei de „uman”.
Au acceptat invitația Viviana Gaitanovici, profesoară de chimie la un liceu din Buzău, Cristina Filiș, profesoară de matematică la gimnaziu în Târgu Jiu și Andrei Vasile, profesor debutant de matematică la un liceu din București.
Eficiența și costurile ei
„AI-ul a apărut printre noi la fel ca Google acum aproape treizeci de ani. Atunci era absolut extraordinar să cauți informații despre un anumit subiect și să le găsești mai rapid decât adunându-le din două-trei cărți, pe care poate nici nu le aveai la îndemână. Notai răspunsurile căutării online într-un caiet sau într-un document Word și erai gata. Poate câștigai puțin timp, dar în căutarea informațiilor în cărți, cu creionul în mână și gândurile adânc înfipte în subiect, sigur se mai agățau și informații suplimentare”, spune Viviana. Mulți profesioniști, de altfel, au înlocuit motoarele de căutare cu întrebările către modele de inteligență artificială. A fost pariul celor de la Perplexity, al căror model a fost printre primele care agregau informații căutate online. Însă nu a durat mult până când și motoarele de căutare clasice au început să includă rezumate generate artificial sau chiar modele care caută în locul tău, ca Google AI Mode în Chrome sau Copilot Search în Edge și Bing.
Totuși, răspunsurile date de-a gata, chiar și când sunt însoțite de bibliografie (pe care nu toate modelele AI au oferit-o de la început) cer verificări suplimentare, dacă ești un utilizator responsabil. Nu mai vorbim de întregul domeniu care s-a dezvoltat, prompt engineering, în care înveți cum să întrebi mai bine AI-ul astfel încât să poți avea mai multă încredere în răspunsul lui, de la care ajungi, inevitabil, la întrebarea „cine pe cine învață?”
Privitor la informațiile suplimentare care se mai agață de tine când cauți într-o carte, AI-ul a învățat repede să fie proactiv, cu aceeași tenacitate pe care o are un vânzător. „Vrei să continuăm așa? Ai vrea să-ți spun și despre asta?” sunt tipuri de replici care apar tot mai des pe finalul răspunsurilor. Numai că produsul, informația, are un cost care se măsoară în timpul și, mai subtil, în investiția afectivă a utilizatorului. Totuși, „pentru omul deja instruit, mai întâi Google, apoi Wikipedia și acum AI-ul reprezintă reale binefaceri”, crede profesoara.
Toți trei folosesc ChatGPT în pregătirea personală. Dar, spre deosebire de elevi, care apelează la inteligența artificială pentru întrebări care li se par prea grele, profesorii îmi spun că au cerut mai frecvent simplificări și exemple.
„Cel mai recent am vrut să explic unor elevi de clasa a noua noțiunea de funcție injectivă. Am definiția, le-am predat-o, dar m-am gândit că e cam abstractă pentru ei. Așa că am întrebat rapid AI-ul cum pot să formulez, ce exemple să dau încât injectivitatea să fie accesibilă unei clase de a noua care nu e chiar la un nivel înalt”, spune Andrei. Răspunsurile fie nu au diferit cu mult de ce găsești în manual, fie erau traduceri din manuale și cursuri în engleză — din nou, nepotrivite pentru elevii noștri.
Și Cristina a folosit ChatGPT în proiectarea unor activități nestandard, cu intenția de a face matematica mai accesibilă: „În perioada Școala Altfel, am reușit să proiectez câteva activități — de exemplu, Math Treasure Hunt, o activitate de tip joc/concurs de matematică, logică și îndemânare, bazat pe noțiunile din clasă, dar și pe cooperarea dintre elevi”.
Iar Viviana are o procedură bine exersată cu care își îmbogățește lecțiile, tot în intenția de a le face cât mai pe înțeles elevilor: „Sunt situații în care vreau un exemplu clar în timp ce predau și nu m-am gândit de acasă la acea situație. Caut în timp util, selectez rapid, am învățat să fac asta extrem de iute și fac lecția mai colorată.”
Însă pentru niciunul dintre ei, AI-ul sau alte instrumente de tehnologie nu înlocuiesc documentarea din cărți. Nu doar manuale și culegeri, ci se păstrează la curent cu publicațiile care fac lecțiile mai accesibile. Chiar dacă, sau poate cu atât mai mult cu cât liceul la care predă are un laborator de chimie în care își desfășoară o bună parte din ore, cu experimente și lucrări practice, Viviana îmi recomandă colecția ... pe care nu o înveți la școală. Volumul despre chimie, scris de profesorul Dan C. Vodnar, de la USAMV Cluj conține multe lecții pe care le-a adaptat pentru elevii ei.
Ca și cum ai copia de la răspunsuri
Evident că și elevii lor folosesc unelte de inteligență artificială, mai des și cu siguranță mai inadecvat decât și-ar dori profesorii. Cristina vede situația ca pe o evoluție aproape naturală a temelor copiate „de la răspunsuri” de acum cincisprezece-douăzeci de ani. „Nu vreau să generalizez, dar cred că mulți dintre noi ne-am confruntat la clasă cel puțin o dată cu rezolvări inspirate sau pur și simplu copiate de pe internet sau de la finalul culegerii. Acum a apărut și ajutorul dat de AI. Generația actuală oricum folosea deja internetul ca ajutor la teme. Brainly sau PhotoMath sunt câteva exemple clasice, înainte chiar să fie dotate cu AI.”
Andrei se gândește și el la temele făcute de asistentul virtual, de cele mai multe ori copiate fără niciun fel de discernământ și predate de elevi fără vreo rușine. „Nici nu trebuie să cauți mult, că e foarte evident. Când elevul vine cu o temă în care folosește o formulă din programa universitară, iar el nu este vreun olimpic și nici nu o poate explica, ce ar mai fi de zis?”
Viviana nuanțează: „Mai ales fiindcă elevii folosesc modele gratuite și nici nu se străduiesc foarte mult să «convingă» AI-ul să răspundă adecvat, e mereu limpede când o temă e copiată. Dar cred că asta se întâmplă mai mult din partea elevilor care oricum ar fi luat de la un coleg sau nu ar fi făcut-o deloc. Pentru cei care-și fac tema conștiincios, AI-ul le poate da un plus semnificativ.”
Dar faptul că elevii care predau temele făcute integral cu inteligența artificială sunt, în majoritate, cei care oricum nu și-ar fi dat silința, chiar în absența unui ajutor extern nu înseamnă că discuția este încheiată în cazul lor. „Profesorul nu are timp să facă pe detectivul și, oricum, nu asta este meseria lui. Datoria lui este să le explice elevilor că nu îi ajută să procedeze astfel. Cunoștințele din școală, mai ales în învățământul obligatoriu și, adaug subiectivă, mai ales la matematică, formează o întreagă rețea ce dezvoltă logica și deschide calea spre aplicații. Așa că piesele din această rețea trebuie așezate cu sens și nu fără efort bine calculat”, spune Cristina.
„Schimbarea vine natural”
Învățământul românesc a mai suferit un șoc, în urmă cu câțiva ani, prin digitalizarea forțată de împrejurări, în timpul lecțiilor online din pandemie. Rezultatele au fost cele pe care le știm, iar profesorii din învățământul din licee și facultăți văd nivelul de pregătire al elevilor care au trecut printr-un întreg ciclu de studiu în online. Dacă peste câțiva ani vom putea vorbi despre cum arată elevii care au făcut școala prin ChatGPT, rămâne de văzut, însă cei trei profesori cu care am discutat se arată optimiști.
Schimbările sunt imposibil de negat sau de ignorat, chiar dacă amploarea lor poate nu este cunoscută de nimeni, ci doar pe propria specializare, limitat la interacțiunile directe și, în rest, doar bănuite. Însă, indiferent că sunt profesori debutanți sau cu experiență de zece, douăzeci de ani sau mai bine, cei trei cu care am discutat văd apariția și răspândirea exponențială a inteligenței artificiale ca pe încă o unealtă în trusă. Ea nu este, ca atare, bună sau rea, până nu este folosită. Atenția la elevi, interacțiunea reală cu ei, încrederea reciprocă și, evident, cunoașterea propriei specializări sunt alte unelte, cel puțin la fel de puternice, cu care AI-ul poate să coopereze, nu să le submineze.
În plus, realitatea (nu doar) recentă din învățământul românesc are și un pic de sarcasm. Ca să ai lecții îmbunătățite până la substituție de inteligența artificială, e nevoie de investiții semnificative sau măcar cursuri de formare a profesorilor.
Andrei, de exemplu, își plătește abonamentul ChatGPT cu cardul de primă didactică, dar Viviana folosește fonduri proprii atât pentru ChatGPT, cât și pentru generatorul de imagini DALL-E. Experiența au căpătat-o singuri și prin discuții cu ceilalți colegi de cancelarie, dar cu toții sunt convinși că situația s-ar îmbunătăți, chiar de ambele părți ale catedrei, dacă ar exista cursuri de inițiere.
„Ți-e frică de ceea ce nu cunoști. Nu cred că schimbarea vine cu forța, schimbarea vine natural, chiar dacă natura e ceva mai lentă cu noi”, adaugă cu un zâmbet Viviana.
