
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

Sunt învățătoare într-o zonă defavorizată din Săcele, Brașov și reușesc să fac un fel de școală la distanță, chiar dacă copiii nu au semnal la telefonul mobil. Lucrez cu două grupe de elevi: cu o parte online și cu o parte offline. Cu primii încerc zilnic să mă conectez pe Meet, dar de multe ori rămân singură pe platformă în mijlocul activității. Corectez temele pe whatsapp și tot acolo îi asigur pe copii și pe părinți că se descurcă minunat. Cu cei din offline mă văd în fiecare săptămână la școală pentru a-mi aduce ce au lucrat, astfel încât la final de săptămână am feedback de la fiecare copil din clasă.
Să contest sau să nu contest, aceasta e întrebarea.
Aceasta este întrebarea pe care, ca profesori, o primim în fiecare an. Motivele sunt diverse: unii elevi se autoevaluează și nota primită nu este în concordanță cu așteptările lor (fie de-a lungul timpului s-au autoevaluat în mod obiectiv, inclusiv la simulări, fie constată o răsturnare a ierarhiei, fie au fost convinși de experiențele prietenilor din alte generații să încerce „o contestație”).
Note din cancelarie (OP-ED). Culisele vieții de zi cu zi a școlii sunt un mircocosmos la care oamenii în general nu au acces, decât dacă au un prieten profesor dispus să le povestească. Aș vrea ca cititorii să aibă această experiență, a unui prieten care le descrie viața reală din tranșeele educației, ceva între Note din Subterană de Dostoievski și Gossip Girl. Experiența concretă a unui om, dincolo de masca Dascălului, ori hulit ori sanctificat. Voi purta însă masca unui “nom de plume” – pseudonimul este necesar. În mai bine de 10 ani de învățământ am descoperit că autenticitatea și sinceritatea lezează și au consecințe grave.