Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.
Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.
În Harghita și Covasna, un proiect european a adus peste 600 de adulți care au abandonat școala înapoi în bănci. Maria va absolvi clasa a patra în același timp cu fiul ei, Odon și Istvan sunt doi frați de peste 40 de ani care au devenit colegi de bancă. Judit este pentru prima oară într-o sală de clasă la peste 30 de ani. Nici ea, nici celelalte cinci surori ale ei n-au fost la școală. În aceste județe cu rata șomajului peste media pe țară, mai mulți profesori încearcă să-i ajute pe cei fără carte să aibă o altă viață.
Un elev de șapte dintr-un sat din Vrancea este la același nivel cu un elev de șapte dintr-o școală din Cluj-Napoca? Un elev de 10 din București cu unul din Galați? Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează sistemul de notare plecând de la poveștile unora dintre elevii lor care pun pe seama norocului sau ghinionului notele din catalog. Evaluarea elevilor ar trebui să aibă unitate la nivel național și să se îndepărteze de ideea de roată a norocului. Și totuși, loteria notelor se întâmplă.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
