Dor de școală în pandemie

Viorica Mihăescu nu se poate obișnui cu diminețile acasă. Îi lipsește mirosul de cafea fierbinte cu care o întâmpinau elevii ei de la XB în fiecare dimineață. E cu gândul la lecția neterminată de la Leoaică tânără, iubirea. La cât de responsabili au fost copiii și părinții în săptămânile dinaintea închiderii școlii și cum s-au organizat și au adus dezinfectanți la școală. În fiecare dimineață ștergeau băncile, catedra și clanțele. La călătoria la Strasbourg din mai, unde urma să plece cu zece dintre elevii ei care au scris un proiect pentru Consiliul Europei - „Vocea tinerilor europeni” - și la cât de fericiți erau că „i-a luat și pe ei în seamă cineva”. Au primit mail zilele acestea că proiectul se amână până la o dată care le va fi comunicată ulterior.

„Mi-e dor de copii. Să mă agit, să facem lucruri frumoase. Nu am terminat book trailer-ul la Fata cu palton albastru. Aveau atâtea idei. Acum sunt toți topiți după Eliade și după Maitreyi, normal”, mi-a spus la telefon, în a șasea zi de când nu mai stătuse la catedra de română din Colegiul Tehnic de Aeronautică Henri Coandă din București, unde predă din 1995.

Încearcă să vadă părțile bune ale distanțării sociale. Și-a adunat 12 cărți teanc și le citește în paralel – de la Jurnalul lui Tolstoi, la Pianistul sau Cină cu Picasso. Acțiunea celei din urmă se desfășoară pe Coasta de Azur, loc unde a călătorit și Viorica înainte de începerea pandemiei.

O răscolește dorul de fiica ei care lucrează în Olanda și care încă nu se poate obișnui că trebuie să își schimbe obiceiurile, că sălile de sport sunt închise, că nu poate să se vopsească la salon sau să stea la terasă. I-a trimis pachet cu dezinfectanți și paracetamol pentru că și acolo se găsesc tot mai greu.

E cu gândul și la colegele ei cu care vorbește zilnic pe un grup de WhatsApp, unde fac și mișto, demontează și fake news, dezbat informările oficiale și se încurajează.

Mirela de istorie îl are pe Teo, băiatul ei, care are Bac-ul anul ăsta. Nicoleta de franceză are copilul în clasa a VIII-a. Toți avem stres. Ne spunem că o să treacă, facem haz de necaz. Facem schimb de platforme de învățare online și de resurse, dar e greu dacă nu ai lucrat așa până acum. A venit momentul să învățăm noi de la elevi. Ei ne fac grupuri, ei vin cu soluții, ei ne spun unde să apăsăm.

E mândră de elevii ei. Fac prezentări Power Point, își trimit temele, nu strâmbă din nas la nimic. I-a prins și discuția despre omul de geniu și omul comun, cu trimitere la Eminescu și Schopenhauer. Le-a propus celor de la XB să țină un jurnal în perioada asta, iar ea să-l compileze la final - poate pentru revista școlii, care a rămas momentan la stadiul de proiect în calculator. Cu cei de clasa a XII-a face pregătire pentru Bac online și le-a recomandat și Teleșcoala.

Profesoara povestește că a intrat într-o mulțime de grupuri online pentru profesori, pentru cititori. „Dar nu e același lucru!”, îmi spune. „Nu știu ce să mai fac. Citesc, gătesc întruna. Dimineața dau strigarea pe WhatsApp și după ce ne asigurăm că toți suntem bine, le spun ce să citească. Îmi aranjez cărțile din bibliotecă după autori români și străini, în ordine alfabetică. Și? E foarte greu! Soțul meu râde de mine că nu rezist în casă. Eu în fiecare zi aveam altceva de făcut. Acum nici la părinții mei nu pot să merg, au 85 de ani. Aș vrea să alerg în parc, dar mi-e teamă. Uneori sper că o să ne trezim din coșmarul ăsta.” Într-una din seri, Viorica și-a rugat soțul să iasă la plimbare cu mașina prin oraș pentru că nu mai rezistau. Au ascultat Rock FM și au condus două ore.

E cu gândul și la cuplurile din liceu și la cum se descurcă. Știe că fac cu rândul și locuiesc când la unii, când la ceilalți. O sună sau îi scriu cum au făcut curat sau cum au făcut mâncare. „Noi eram o familie. Mi-e foarte greu și foarte dor.” Așa cum îi e dor de Andreea, una dintre cele mai implicate eleve din clasa ei.

Când Andreea Teodorescu de la XB a aflat că se închid școlile și că trebuie să stea acasă, primul gând a fost că nu vrea să-și petreacă izolarea pe termen nedefinit în afara Bucureștiului, unde au casa părinții ei. I-a convins să o lase să se mute la Andy (Andreea Rotaru), prietena ei cea mai bună. Au amândouă 16 ani, sunt nedespărțite și n-ar fi rezistat una fără cealaltă. „Măcar să ne plictisim împreună”, spune Andreea.

Diriga, Viorica Mihăescu, le trimite glume, ca să-i mai anime și Andreea spune că funcționează. I-a plăcut una cu „Omul infestează locul, nu locul pe om” sau glumele cu tușit la coadă la supermarket și metrou, ca să te bagi în față. Au grupuri de WhatsApp pentru mai multe materii, iar diriga le transmite și ea mesajele celorlalți profesori.

Își petrec zilele citind, ascultând muzică și uitându-se la vloggeri.

Ne mai uităm la seriale și-i răspundem dirigăi la teme. E foarte-foarte plictisitor. Nu poți să stai cu ochii în ecran non-stop.

Andreea spune că nu deschid televizorul pentru că e prea mare agitație și nu vor să vadă cifrele morților și să audă întruna cât este de grav. Visa să-și găsească un job vara asta, dar acum se teme că școala se va prelungi pentru recuperări și n-o să mai poată. Mama ei lucra ca bucătar la o școală privată și, de când s-au închis școlile, stă acasă și nu știe dacă o să mai primească salariu. E foarte speriată și nici nu are cum să-și caute altă slujbă acum.

Tata e electrician și șofer la o firmă de construcții, dar deja lucrează la jumătate din capacitate pentru că șantierele mari nu mai funcționează. A înfuriat-o când a văzut știrile despre băncile care păsuiesc clienții care au rate. „Lor le-a retras rata săptămâna aceasta, nu e chiar așa. Te uiți la știri și crezi că n-o să fie grav, că n-o să-și piardă oamenii serviciile și casele. Dar nu e așa.”

Andreea spune că-i lipsește libertatea, drumul spre liceu, activitățile în care se implicau la școală.

Simt că mi se plafonează creativitatea și inspirația. Sper să se termine cât mai repede.

Au încercat să iasă de două-trei ori afară, seara când oricum nu e lume, dar s-au simțit inconfortabil când vedeau poliția locală. „Cred că orice adolescent din lumea asta zilele astea vrea afară. Nu credeam că o să trăiesc să mă justific pentru o gură de aer”, spune Andreea. 

Credeam că doar am studiat la istorie, nu că o să trăim așa ceva. (...) Suntem frustrați că nu mai putem alege pentru noi, am avut opțiuni și libertate și ni s-au luat; e mai rău decât să nu le fi avut niciodată și să nu știm ce ne lipsea.

Andreea înțelege de ce e important să stea în casă, dar îi e foarte greu. Diriginta ei crede că Andreea e genul de om care e în stare să traverseze oceanul ca să salveze planeta și care nu acceptă nicio nedreptate. N-o să uite cum s-a ridicat în picioare în clasa a IX-a la ora de biologie și i-a spus profesoarei că trebuie să facă ora mai interesantă, că au nevoie de activități practice, că trebuie să discute despre schimbările climatice. Profesoara a fost șocată, dar ulterior și-a schimbat metodele și acum au o relație foarte bună.

De când e acasă, Andreea se uită la Selly și la Bianca Adam pentru că simte că doar ei prezintă perspectiva generației lor.

La TV nu vorbește nimeni pentru noi. Ei nu ne spun ce să facem, doar arată ce au schimbat și prezintă toate faptele. Sigur că e un subiect care face audiență și de aici și bani, dar eu simt că ei vorbesc pentru generația noastră. Lumea nu ne acordă atenție, dacă am o părere pe tema asta sunt în stare să-ți dea și în cap.

Ca să găsească ceva pozitiv în izolare, Andreea se gândește la planetă. „Planeta merită să suferim noi acum, să ia o pauză. E o gură de aer binevenită, chiar dacă e așa de greu de suportat. Natura o să respire, noi o să consumăm mai puțin, o să trimitem banii acolo unde trebuia să-i trimitem de mult: pentru spitale.”

Abonează-te la Jurnal de pandemie – un newsletter zilnic DoR cu informații noi despre coronavirus, despre cum ni se schimbă viața în timpul pandemiei, cum putem rămâne conectați și cum găsim resurse pentru reziliență, compasiune și ajutor.