Doamna Dudu n-are dude, dar face ilustrații și colaje și giumbușlucuri vizuale.
Ce înseamnă pentru un copil dintr-o comunitate vulnerabilă să meargă la școală? Dar pentru părintele lui să poată să-și mențină un loc de muncă? O discuție necesară într-o țară în care sărăcia este stigmatizată și circulă în continuare mitul „asistaților social”. Maria Gheorghiu, președintă și cofondatoare a organizației OvidiuRo a lucrat timp de două decenii cu familii aflate în dificultate și explică felul în care se vede lumea atunci când grija ta cea mai mare este ce pui pe masă zilnic.
Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
Peste 2000 de deținuți au făcut anul trecut școală în penitenciar, de la clasa întâi până la facultate. 11 au dat Evaluarea națională și bacalaureatul. Școala 9 a vorbit cu doi tineri de la Penitenciarul Jilava care și-au luat examenele la peste zece ani de când au abandonat școala. Amândoi spun că știrile despre cât de mulți elevi pică la examene în fiecare an le-au știrbit încrederea. După examen s-au mirat cât de ușor a fost. O poveste despre încredere și nevoia de a visa.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
