Elevul șters, elevul premiant, elevul cuminte, cool, favorit al profesorilor, loaza. Am fost fiecare o categorie sau mai multe, puși în cutii pe nedrept sau pe merit. Până în vacanța mare - nu doar fiindcă era lungă de trei luni, ci fiindcă era de-a dreptul grandioasă, regat al plictiselii și libertăților - când eram toți altceva. Jurnalist, artist, manager cultural, manager de proiect, designer, PR cultural. De la distanța a ceea ce societatea zice azi că suntem, ne-am întors în vacanța mare, înainte de a începe școala, să retrăim ceea ce în epoca pre-parentingului nu avea un nume: anxietatea. Un text colectiv în care și-au adunat forțele și amintirile Școala9+Scena9+Rezidența9=Fundația9.
Oksana și Marian Ferțadi, profesori la Liceul Ucrainean „Taras Șevcenko” din Sighet, povestesc, printre lacrimi cum fratele nu vrea să-și lase orașul și e pregătit să lupte. Ambii sunt ucraineni, ea e chiar din Ivano-Frankivsk, el etnic din Maramureș. Deși predau informatică și matematică, de o săptămână fac cu elevii la școală doar istorie. „Le-am vorbit despre formarea statului ucrainean, despre NATO și UE. Nu știu aceste lucruri, iar dacă nu le spunem noi, vor veni alții să le spună cum stă treaba.”
În prima săptămână la catedră a vrut să-și dea demisia dintr-o școală unde, ca să chiulească de la ore, elevii o încuiau pe directoare în clasă. A rămas, gândindu-se la avantaje. A crezut că va avea mai mult timp liber, dar a ajuns să lucreze și în weekend. A întâlnit adesea părinți care veneau direct și îi cereau note mari pentru copiii lor, că „nu are oricum nevoie decât de diplomă”. Și directoarea școlii punea presiune pe ea să dea note mai bune. A devenit parte dintr-o anchetă DIICOT pentru descoperirea furnizorilor de substanțe care ajungeau la elevi. Este experiența a patru ani la catedră pentru o profesoară care a plecat în mediul privat. „Eu nu am putut să fiu profesor, psiholog, psihiatru, polițist, contabil, secretar și agent de pază simultan.”