Reportaj într-un liceu din Franța II/ “Elevii sunt fericiți să fie înapoi la școală, iar asta face ca lucrurile să aibă sens”

Reportaj într-un liceu din Franța II/ “Elevii sunt fericiți să fie înapoi la școală, iar asta face ca lucrurile să aibă sens”

Întoarcerea la școală după șapte luni de învățământ online este un extemporal atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Școala nu a avut niciodată o pauză atât de lungă nicăieri în lume. Am adunat impresiile redeschiderii școlii de la profesorii și elevii de la Liceul Edouard Branly din Dreux. Ne-au vorbit despre ce înseamnă readaptarea la un program fix, dar și despre conștientizarea nevoii de școală, în forma ei clasică, în bănci, cu luat de notițe și cu pauze. 

22.09.2020

Andrada Lăutaru. Foto: Andrada Lăutaru și Architectes pour tous

Elevii: „E mai bine să fiu la școală, cu masca, decât acasă”

Ilyès, elev, 17 ani, ultimul an de liceu, dorește să urmeze facultatea de sport și kinetoterapie 

“Pentru mine e foarte ciudat să fiu înapoi la școală, fiindcă rutina mea din timpul carantinei a fost diferită, nu am avut nicio noțiune a timpului, mă trezeam la ora 11, începeam temele la ora 13. 

Acum avem 35 ore pe săptămână la școală, iar pe perioada carantinei am avut doar 5 sau 6.  Din cauza asta am pierdut un pic din materie, chiar dacă am avut mult de muncă singuri în perioada de carantină.”

Elevii își lasă ghiozdanele sub birouri

Camille, 16 ani, elevă

“A fost destul de dificil să învăț de acasă, fără profesori, era greu să mă concentrez, pentru că aveam mai multe distrageri decât la școală - lipsa unui program fix, telefonul. E obositor să stai cu masca pe față toată ziua, dar e mai bine să fiu la școală, cu masca, decât acasă.”

Neil, 17 ani, elevă, se gândește să meargă mai departe la o facultate de turism 

“A fost greu să mă întorc la școală și să îmi găsesc ritmul după 6-7 luni fără, e greu să te concentrezi, dar profesorii sunt cool și de obicei ne lasă să luăm câte o pauză, atunci când cursurile sunt mai lungi. 

Stăm la școală 6-8 ore pe zi, în general. E dificil cu masca, mai ales când avem o zi de 8 ore la școală, dar aici e mai bine pentru că putem să îi întrebăm pe profesori direct ce nu înțelegem.”

Lily, 16 ani, elevă, își dorește să studieze științe politice la Paris

“De când a trebuit să mă întorc la școală sunt mai obosită pentru că e un nou ritm, iar în timpul carantinării am avut un alt program - am putut să mă trezesc atunci când am vrut, iar acum mă trezesc la ora 7 și e foarte greu. Zilele sunt intense, cursurile sunt importante, primim mai multe informații și simt că mă doare capul. Dar profesorii țin cont de situația noastră și nu ne dau multe teme, ceea ce e foarte bine. 

Acum, după două săptămâni, simt că încep să revin la vechiul meu ritm. 

Mă bucur că sunt înapoi la școală pentru că e bine să îmi revăd prietenii. E mai real așa, e o plăcere, atmosfera de la școală ne încurajează să învățăm. Și așa există un timp reglementat - între când ești la școală și când ești acasă.”

„A fi profesor înseamnă și să fii aici, la școală, fizic”

Jean Bernard Sauvageon, directorul liceului

“A fost un moment unic, dar cred că a fost unul interesant, am avut șansa să reflectăm asupra școlii, ca instituție, și a modului în care lucrurile sunt acum și cum procedăm. 

Cred că elevii au dobândit o autonomie mai mare în această perioadă. Mă refer la faptul că a fost o primă-vedere asupra modului în care lucrurile vor arăta pentru ei în învățământul superior: vor trebui să fie pro-activi, să pună întrebări, să caute informația singuri etc.”

Protocol depinde de evoluția virusului în funcție de fiecare regiune. 

“E mult mai bine să fim înapoi la școală, chiar și cu mască, decât în modul în care a funcționat școala în cele 6 luni anterioare. În vară, protocolul propus de Minister pentru întoarcerea la școală avea 15 pagini, iar cu 2 zile înainte de întoarcerea efectivă la școală a fost trimis un alt protocol, de 33 de pagini. 

În această regiune nu sunt înregistrare atât de multe cazuri, așa că momentan aplicăm versiunea soft a protocolului: mască, gel, nu avem un circuit de deplasare diferit sau alte reguli. Dar suntem pregătiți, în cazul în care situația se schimbă, să aplicăm restul măsurilor impuse de protocol. 

Elevii sunt bucuroși să fie înapoi la școală și cred că respectă regulile pentru a nu se repeta situația din ultimele luni”, mai spune directorul instituției. 

Foto: Jean Bernard Sauvageon, directorul liceului
Pierre Marque, 29 de ani, profesor de economie, științe sociale și politice

“E frumos și sunt fericit când văd că elevii sunt fericiți să fie înapoi la școală, iar asta face ca lucrurile să aibă sens. Pe de altă parte, e greu să vorbești două ore cu masca, dar asta ne face să ne spălăm mai des pe dinți, acum că suntem obligați să ne mirosim propria respirație.”, glumește profesorul. 

“A fost mai ușor pentru profesori să fie în carantină, decât pentru elevii mei. 80% dintre elevi trăiesc în condiții grele, iar la școală au acces la niște resurse în plus: cantina, discuțiile etc.”, mai spune el.

Foto: Pierre Marque, profesor de economie, pregătește videoproiectorul pentru clasa sa

“Nu am vrut ca elevii mei să fie inegali”

Cécile Vergonjeanne, 25 ani, profesoară de limba engleză

“Cred că protocolul are sens, doar că e destul de greu să purtăm masca toată ziua, în special într-o zi când e atât de cald precum astăzi. Dar înțeleg necesitatea acestui lucru și cred că e perfect normal să fie așa. În școală există gel dezinfectant peste tot, așa că putem să ne dezinfectăm mâinile mereu.

La început m-am îngrijorat, am crezut că va trebui să împărțim clasele în grupuri mai mici de elevi, mă bucur că nu a fost cazul, dar știu că asta încă se poate întâmpla în cazul în care situația pandemică devine mai îngrijorătoare. 

Totodată, mi-am adaptat programul și încerc să fac primul capitol (n.r. cursurile din prima lună) puțin mai ușor, vreau să vadă câteva noțiuni pe care ar fi trebuit să le aibă anul trecut, dar poate că nu le-au studiat corect pentru că unii dintre elevi nu au avut acces la cursurile online, nu au avut părinți care să îi susțină etc. Nu am vrut ca elevii să fie inegali.”

Jordane Trubuil, 30 de ani, profesor de literatură

“A fost pentru prima dată când toți a trebuit să predăm, fără a fi în liceu. La început, am crezut că școlile vor fi închise doar 2-3 săptămâni, așa că le-am dat elevilor ceva de citit. După trei săptămâni am înțeles că situația va arăta așa pentru probabil tot restul anului școlar și am început să predau online. 

Foto: Jordane Trubuil, 30 de ani, profesor de literatură

A fost interesant, pentru că elevii au avut mai puține cursuri propriu-zis, dar au avut de lucrat mai mult singuri, ceea ce a fost stresant pentru ei. Mai ales pentru cei care erau îngrijorați de examene și note. În același timp, pentru alții carantina a fost o oportunitatea pentru a se odihni, nu au mai fost nevoiți să facă naveta pentru a ajunge la școală. Avem elevi care petrec câte o oră pe drum dimineața și o oră seara. 

În clasă sunt în general 34 de elevi, cred că școala online a însemnat pentru elevii mai timizi o oportunitate să fie mai liniștiți, în clasă uneori văd că le e greu să se exprime. Alții mi-au spus că le-a fost greu de acasă, să se concentreze să urmărească un curs prin intermediul unui ecran. 

Pentru mine, și cred că și pentru ei, a fost frumos să studiem literatură, doar pentru a studia literatură, fără să avem stresul notelor.  

A fi profesor înseamnă să te gândești cum să îi înveți pe elevi, înseamnă să vorbești, să scrii, dar mai înseamnă și să fii aici la școală, fizic.”


______

*Notă: nu le-am făcut poze elevilor pentru că atunci când am obținut aprobarea din partea directorului, a spus că școala este un spațiu în care aceștia sunt în siguranță, de aceea nu pot fi fotografiați fără acordul expres din partea părinților lor. 

Andrada Lăutaru

reporter

Scrie ca să existe, ea și poveștile din jurul ei. 

CUVINTE-CHEIE

școală liceu franta elevi profesori dreux