
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala9, în cei 20 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.

„Unitatea școlară a culpabilizat elevul pentru fapte ale părinților săi”, au motivat judecătorii hotărârea prin care au anulat cele trei corigențe ce au dus la declararea elevului de 11 ani repetent. Dacă a făcut Informatică, putea să intre la ore, se apără școala. Hotărârea instanței, una în premieră pentru justiție și pentru sistemul de învățământ, a venit după doi ani de procese și nu mai are niciun efect pentru băiatului care a repetat clasa și a trecut într-a șaptea acum. Cu o lună înainte să înceapă procesul, ministrul Educației Monica Anisie le recomanda profesorilor să nu mai lase elevi pe vară în timpul pandemiei.
Franța va deschide din septembrie între 6.000 și 7.000 de centre de vaccinare în proximitatea școlilor, pentru a se asigura că elevii vor putea participa cât mai mult fizic la ore. Adolescenții din Marea Britanie cu probleme de sănătate mintală au de trei mai puține șanse să treacă testelele standartizate de la final de liceu. Comisia Europeană va face un cod de etică pentru folosirea inteligenței artificiale în educație. 5% dintre tinerii din țările membre OECD au suferit de foame în pandemie.
Scriere creativă, lectură, robotică, istorie vie, media, teatru, cultură cinematografică, procesare video, fotografie, interpretare muzicală, dezbateri. Fac toate parte din oferta de activități extra pe care multe școli le organizează, în completarea unui orar adesea rigid. Doar că mulți elevi nu mai au timp. Despre programul draconic al elevilor vorbesc profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș în editorialul Școala 9 și despre profesorii providențiali care au ieșit din programă și le-au pus în față dezbateri esențiale „despre filme, despre cărți, despre războaie și inegalități sociale sau despre libertate. A spiritului, dar și a persoanelor.”