Luna decembrie îmbrăca haine speciale în grădinița noastră în fiecare an. În jur de o sută de copii ne aduceau în dar Crăciunul. Ne cântau și ne dansau din inimă pe scenă și-și etalau talentul în fața a cel puțin 200 de părinți și bunici care așteptau cu sufletul la gură momentele lor. Pandemia nu ne mai dă voie să facem serbări, excursii, să mergem la teatru și cu asta devine tot mai greu să-i înveți deprinderi de viață independentă, lucrul în echipă sau cum să-și stăpânească emoțiile. Am înlocuit spectacolele la scenă deschisă cu cântecele în fața unui ecran. Nu e nici pe departe la fel, dar avem speranță. O primim tot de la ei, de la cei mici.
În timp ce roverul Perseverence trimite imagini de pe Marte, școala românească se scormonește de tablete ca toți elevii să participe la ore în timpul pandemiei. Iulia Măndășescu, profesoară pentru învăţământul special și profesor MERITO, observă într-o analiză pentru Școala 9 ce distanță ca de la cer la pământ avem de parcurs în școala românească. Dar nu privește fatalist situația, ci plină de speranță. Știe că în România sunt în continuare cadre didactice care îi învață pe copii să țintească tot mai sus, până la stele.
După ce și-a ajutat fata cu cerințe educaționale speciale să treacă de primii ani de școală, o mamă lucrează manuale adaptate ca să dea mai departe ce a învățat altor părinți și copii.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
