Se vorbește zilele acestea mult despre software în educație. Mai mult la modul general, desigur, „să ne facă cineva” o platformă. Numai că din păcate nu ne va face nimeni o platformă. Nu în timp util, cel puțin. De aceea cred că ar trebui să învățăm unul de la altul și să încercăm să ne facem noi singuri platforme, adaptate nevoilor fiecăruia. De la gândul ăsta – și de la faptul că o ajut pe mama mea cu meditațiile – s-a născut acest serial.
Eseu. Școala românească ne stinge scânteile și ne taie aripile. Ne agită în sus și-n jos până devenim amețiți, ne pune unii împotriva celorlalți într-o competiție absurdă și ne face să ne desconsiderăm atunci când greșim.
Fișe de lectură pe cutii de pizza, plimbări în jurul școlii ca să găsească „cuvinte” pentru compuneri, albinuța care vine cu surprize. Orele Maricicăi Ardeleanu, din Sănduleni, Bacău, nu sunt niciodată plictisitoare. Toată viața s-a adaptat la nou. Chiar dacă abia acum cinci ani a auzit de noțiunea de literație, a început să aprofundeze subiectul. Astăzi, când numără 42 de ani la catedră, lucrează cu elevii ei de pe platforma Alfabetar și vede progresele copiilor.