Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
În timp ce scriu acest articol, cei doi copii ai mei sunt la orele online cu învățătoarea și profesorii de la o școală din București. După ce am început ziua sărind peste cafea și mic dejun ca să rezolv probleme tehnice cu un mouse care a încetat din viață, mă trezesc că ai mei copii au luat pauză în mijlocul orei ca să se certe pe încărcătorul de laptop. Aleg să îi las să își rezolve singuri disputa, pentru că am ratat deja trei termene-limită pentru textul pe care îl citești.
Când am intrat în Europa, această localitate din Iași era numită „polul sărăciei din UE”. Elevii de aici care terminau școala generală erau o excepție. Asociații și oameni s-au mobilizat și anul ăsta, la 18 ani de Europa, 9 dintre elevii de-a opta din Crucea au luat peste 5 la simularea Evaluării Naționale.
Elevii învață despre scriitorii clasici mai degrabă cu stres, decât din plăcere, e „mai ceva ca la fizică”, spune poeta Carmen Tiderle. Autoare a unor poezii scrise pe înțelesul celor mici, presărate uneori cu neologisme, spuse pe un ton vesel, cu personaje care mai de care mai neobișnuite - un Giuseppe cu ochi din două cepe, draci care își învață copiii să nu citească și semne de punctuație-personaj care umblă separate -, Carmen Tiderle încearcă să aducă poezia mai aproape de copiii moderni, amatori de Tik Tok și Minecraft, scriind versuri... pe dos. „Fiindcă e mai puțin plictisitor când un urs e mâncat de mure decât când ursul mănâncă mure”, spune scriitoarea.