Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
Carla și Teo sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău și sunt îndrăgostiți iremediabil de dans. Doar că pandemia le-a răpit antrenamentele și le-a închis școala într-un ecran. Cei doi, împreună cu alte colege, au povestit pentru Școala 9 ce a înseamnat viața lor între patru pereți, când pasiunile care îi purtau și 12 ore pe zi de la cluburile de dezbateri, la cele de dans, teatru sau fotografie, au trebuit să ia o pauză. „Plâng puțin, căci doare iar. Nu știu dacă m-am pierdut sau m-am schimbat.”
Respectul, o temă mare în școala și societatea românească, polarizează taberele de ani buni. Cum facem ca ele să se întâlnească? L-am întrebat pe Doru Căstăian, profesor de filosofie și științe socio-umane, ce ar putea să facă școala, profesorii, elevii și părinții pentru ca respectul să devină o valoare comună în școlile românești.
Într-o școală din cartierul Ferentari, psihopedagoga Ana Vasile a implementat un model educațional inspirat din sistemul american care sprijină copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) sau pur și simplu pe cei cu dificultăți de învățare, care au rămas mult în urmă. Practic, a înființat un laborator unde copiii vin să lucreze în ritmul lor, să devină independenți în învățare ca apoi să țină pasul cu cei din clasa lor.