Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
Într-o școală din centrul Capitalei, părinții luptă pentru săpun și hârtie igienică.
Profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Adriana Bogatu îi învață pe elevii săi să vadă literatura ca pe o poartă de ieșire din haosul cotidianului. Documentează, pe pagina sa de Facebook, viața de profesor în pandemie: de la obstacolele prilejuite de deciziile de neînțeles ale guvernanților până la disperarea de a-ți vedea colegii profesori cum mor din cauza teribilului virus. Invită decidenții să vină să stea o zi întreagă într-o școală obișnuită, nu într-una „intens șamponată cu două zile înainte de vizită”, pentru a vedea cât de dificil este să respecți măsurile de igienă și distanțare.
Pedala pe accelerație, muzica la maxim, viteză, hai, acum, repede, repede, repede. Astea ar putea fi indicațiile de pe un platou de filmare și, dacă ar fi așa, nu m-aș speria. Aș înțelege că anumite convenții cum ar fi cea în care realitatea este întreruptă pentru a face loc imaginației trebuie să se întâmple, altfel vor fi probleme și mai mari decât acest make-believe al artei. Numai că aceste cuvinte de mai sus nu sunt fictive, ni se întâmplă la fiecare sfârșit de noiembrie. Nu mai suntem oameni, se pare, ci am devenit doar un „accesoriu” al sărbătorilor de iarnă. Trebuie să intrăm în atmosfera creată atât în mediul online, cât și în magazine și casele noastre când dăm drumul la radio, TV, internet. Nu era însă așa.