Are 18 ani și e genul de persoană care întrerupe orice conversație doar ca să mângâie o pisicuță pe stradă.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Ana Florescu-Ciobotaru este una dintre cele mai promițătoare minți ale României. Este olimpică internațională la chimie și din septembrie a început anul întâi la Massachusetts Institute of Technology, universitate cotată pe primul loc în lume la multe categorii din educație, și care numără 95 de laureați Nobel. Cursurile sunt online, din cauza pandemiei.
În timp ce roverul Perseverence trimite imagini de pe Marte, școala românească se scormonește de tablete ca toți elevii să participe la ore în timpul pandemiei. Iulia Măndășescu, profesoară pentru învăţământul special și profesor MERITO, observă într-o analiză pentru Școala 9 ce distanță ca de la cer la pământ avem de parcurs în școala românească. Dar nu privește fatalist situația, ci plină de speranță. Știe că în România sunt în continuare cadre didactice care îi învață pe copii să țintească tot mai sus, până la stele.