
Gabriela Nedelcu este profesoară de istorie și se ocupă, în paralel, și cu pregătirea elevilor pentru examenul de bacalaureat. Crede că istoria este o poveste care s-a scris singură, dar al cărei final depinde de noi. După trei ani de matematică și informatică în liceu, s-a mutat la filologie doar ca să dea bacul la istorie, pentru că au atras-o secretele și poveștile ei. Ele s-ar pierde fără un povestitor, așa că vrea să fie ea cea care le dă mai departe.

La aerodromul din Iași, viitorii planoriști zboară deasupra vacanței de vară.
Profesorii organizației Teach for Ukraine au făcut traininguri cu psihologi, ca să învețe cum să lucreze cu elevi traumatizați în vremea războiului și cum să facă față propriilor suferințe. În primele săptămâni de război au pierdut-o pe o colegă de 21 de ani într-un atac din nord-estul țării. Construiesc, virtual deocamdată, pentru că predau online, o școală sensibilă la traumă. Am vorbit cu două profesoare și cu CEO-ul organizației despre cum își continuă activitatea și despre cum s-au transformat elevii în ultimele luni.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.