
Ioan Ianoș – profesor universitar emerit, geograf, director al Centrului Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CICADIT), Universitatea din București. Este autorul a circa 300 de lucrări, axate în principal pe dinamica urbană, dezvoltare regională și interacțiunea om-mediu. Este membru al unor comisii de specialitate ale Uniunii Internaționale de Geografie și membru în comitetele de redacție a trei reviste internaționale cotate ISI; Distinguished Scholar Award, primit din partea Asociației Geografilor Americani (Tampa -2014). A fost consilier la Comisia de învățământ a Camerei deputaților (2005-2006), președinte al Comisiei de Științe Exacte și Științe ale Naturii a ARACIS (2007-2015), membru al Consiliului de etica a cercetării (2007-2010) și al Consiliului de etică și management universitar (2017-2019), membru al Consiliului de Finanțare a învățământului superior (2015-2019), membru (1994-2010) și Președinte al Comisiei Științele Pământului din CNATDCU (2012-2016), membru al Consiliului ARACIS (2015 –prezent).

O voluntară din orașul ucrainean Cerkasî povestește cum dascălii din 17 școli au gătit după ore produse tradiționale de Paște pentru a ajunge pe masa a peste o mie de familii. Au fost implicați în proiect și elevi și părinți, unii au gătit la ei acasă și apoi au distribuit mâncarea celor care aveau nevoie.
„Nu mi se pare corect că băieții pot să iasă seara și să stea cât vor fiindcă sunt băieți”, spune Anda Duțescu, o adolescentă din Slatina. „Dirigintele le-a făcut pe niște colege «panarame» pentru că aveau părul colorat în roz”, dă un alt exemplu Carla Pantilie, liceană din Câmpina. Ambele fete ilustrează mentalitățile din comunitățile lor. Cele două coordonează cinecluburile feministe F-SIDES din orașele lor și încearcă să ducă mai departe, printre colegi și profesori, discuția despre egalitatea de gen. E o victorie pentru ele când la proiecțiile lor de filme vin și băieți, chiar dacă aduși de prietenele lor.
Poate este o amintire falsă, nu știu, dar tind totuși să cred că într-unul dintre manualele din clasele primare exista o povestioară despre un băiat care, trecând pe lângă un om din sat, nu i-a dat binețe, iar acesta i s-a adresat căciulii cu proverbul pe care cred că mai toți îl cunoașteți. Privind în urmă cu experiența omului de la catedră, îmi spun că povestirea cu pricina (dacă o fi existând) avea caracter moralizator și viza dezvoltarea unor atitudini, într-o vreme în care nu se vorbea despre modele curriculare, despre competențe, despre dezvoltare personală, într-o vreme în care se implementau programe analitice, iar manualul era unic și sfânt, într-o vreme în care respectul...