
Jurnalist cu 20 de ani de experiență în presa scrisă. A lucrat la Mediafax, Evenimentul zilei, Gazeta sporturilor și Libertatea.

Am crescut ca fiind copilul mijlociu al familiei. De mijloc am fost și în școala generală, ceea ce pentru multă vreme am considerat a fi un mare defect. O fi de la faptul că mi s-a spus de prea multe ori brânză bună în burduf de câine? Un mod destul de nepotrivit să îi transmiți unui copil că are potențial, dacă mă întrebați pe mine. Povestea asta e despre mine, copil care n-ajungea pe raftul de sus al medaliilor și coronițelor, neștiind atunci că nici nu are nevoie de ele și despre copiii de azi puși pe podiumuri din fașă și cântăriți în câți de 10 iau la materii care nu-i interesează.
„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.
Mihaela Tănasă este bibliotecară în comuna Popricani din Iași de 30 de ani, de pe vremea când TikTok și Instagram nu erau nici în poveste, iar copiii zburdau pe prunduri și veneau în vacanța de vară la bibliotecă cu lista de „lecturi suplimentare”. Acum, când tabletele și telefoanele le-au acaparat viața și celor de la țară, Mihaela încearcă să-i aducă mai aproape de cuvântul scris pe hârtie și să transforme biblioteca într-un centru comunitar.