Tineri, unii la vârstă, alții mai mult în suflet, de la 15 la 80 de ani s-au adunat la un prânz intergenerațional organizat de inițiativa „La o șuetă” și Asociația „Niciodată singur” în București. Au stat trei ore la masă și timp de două feluri de mâncare, un desert și-o limonadă au vorbit „de-ale vieții”. Conflictul dintre generații s-a topit în veselia generală, astfel că cei care au avut primul televizor la 20 de ani au găsit teme comune de discuție cu nativii digital, au schimbat numere de telefon și s-au despărțit cu îmbrățișări și promisiuni că va exista o data viitoare. Într-o societate globală tot mai atomizată, singurătatea îi afectează deopotrivă pe tineri și pe seniori, arată cercetările internaționale.
21.03.2024
de Andreea Archip Foto: Petru SolomonO rumoare cu un nivel de decibeli undeva între o petrecere de copii și gălăgia de licitat la bursă inundă restaurantul de pe bulevardul Dacia. Oameni de toate vârstele se învârt în jurul meselor să-și găsească numele pe bilețelele pregătite. Se râde cu capul pe spate, se dau palme prietenești pe umăr. Nicio urmă de timiditate în întâlnirea dintre oameni care se văd pentru prima oară și pe care îi despart jumătate de secol.
Suntem la prânzul intergenerațional organizat de inițiativa „La o șuetă”, care organizează evenimente de socializare în București, și Asociația „Niciodată Singur”, care asigură sprijin pentru pensionarii români care în majoritate petrec cel mai mult timp dintr-o zi în casă, potrivit unei cercetări din 2021. De altfel, sunt și mulți tineri care se simt singuri: 13% se simt așa în majoritatea timpului și 35% din când în când, potrivit unui studiu la nivel european din 2022.
Dacă se simt așa din când în când, cei 50 de tineri și vârstnici care s-au pus la masă duminică, 17 martie, la restaurantul Balls, au uitat cu siguranță de asta. Deși organizatorii le-au lăsat pe masă și o foaie cu diverse teme de discuție care să spargă gheața, hârtia a rămas mai degrabă de decor.
„Eram la liceu și nu aveam televizor. Când m-am căsătorit, la un timp după căsătorie, era în ‘72, târziu, când am avut televizor color”, îi povestește Elena Bădescu, 76 de ani, studentului Alex Crăciun, 20 de ani. Între timp, computerul încape în buzunar și s-au testat primele zboruri comerciale în spațiul cosmic. O Boomer, cum se cheamă generația celor născuți între 1946 și 1970 și un GenZ, 1995 - 2012, au găsit fără probleme despre ce să vorbească, cu energie chiar.
„Am vorbit despre orașul nostru și al lui. Eu sunt din Brăila, el e din Galați. Și știți că era o vorbă că brăilenii și gălățenii se cam bat? Noi ne-am împrietenit. Am vorbit despre situația mea și greutatea prin care am trecut, despărțirea de soțul meu, am vorbit și despre Germania care ne place, i-am spus că am fost în Bonn, Koln, în mai multe orașe din Germania. Am vorbit chiar și despre cum să facem să convingem oamenii să nu mai arunce plasticul la întâmplare”, povestește Elena.
„Tot vine vorba asta de conflict între generații, de diferențe de opinie pe care eu nu le înțeleg foarte bine. Eu întotdeauna am avut o relație foarte bună cu bunica mea și îmi dau seama că sunt unele persoane în vârstă care sunt singure și au nevoie de genul ăsta de socializare, de suport din partea noastră, a generațiilor tinere”, crede Alex.
Pentru Elena, pierderea soțului în urmă cu doi ani a fost un moment care a dus-o în pragul depresiei. „Eram la pământ și vin la clubul Niciodată singur de un an și jumătate și am devenit alt om. Facem dans latino, facem yoga…”
Alex crede și că e nevoie ca tinerii și bătrânii să colaboreze mai mult ca să îngusteze din preconcepțiile pe care le au unii despre alții: „Îmi face plăcere să mă conectez cu oameni mai în vârstă, să aflu cum a fost viața lor, cum au ajuns în punctul ăsta și cum văd ei lumea care ne înconjoară și cum putem să facem România mai inclusivă și pentru ei, nu doar pentru noi și să scăpăm de toate prejudecățile că tinerii pleacă și rămân în țară doar vârstnicii care nu mai au cu cine să stea.”
Vizavi de ei stau Cristina Scurtu, 75 de ani, și Mădălina Lefter, 24 de ani. Cristina este profesoară de engleză, la pensie, și își împarte timpul în evenimentele de la cluburile de seniori și predarea englezei pentru cei de vârsta sa. Mădălina lucrează la un ONG și cele două par să aibă o conexiune specială. Au vorbit deja o jumătate de oră câte în lună și în stele până să facă cunoștință.
„Eu stau la masa asta”, spune Mădălina, arătând în spatele ei, „doar că mă mai întorceam și doamna zâmbea mereu la mine și am întrebat-o cum se simte și am ajuns să povestim. Am întrebat-o pe doamna ce activități are și cum își petrece timpul liber și este chiar mai activă decât mine, sincer”, spune Mădălina.
Cristina, noua ei prietenă septuagenară, spune că orice conflict între generații se topește dacă ai atitudinea potrivită: „Eu, fiind profesoară, chiar nu sunt în conflict, știu mereu să aplanez situații. La școală, de exemplu, totul e să faci niște lecții frumoase, că dacă te duci bosumflat în clasă… Nu! Trebuie să vadă din partea ta că într-adevăr vrei să te întâlnești cu ei.”
La o altă masă lungă, cu discuțiile încă pe jar, Georgeta Simion e toată un zâmbet. „Nu mai există șezătorile din trecut, nu mai există reuniunile, nu mai există ceaiurile alea dansante, nu mai există nimic. Te duci la discotecă unde îți urlă o muzică și atât și pe mine în niciun caz nu mă mai primesc la discotecă”, ține o pledoarie în favoarea evenimentelor de socializare ca acesta.
Recunoaște însă că nu toți tinerii sunt pe inima sa, cum ar fi cei care „înjură în parc”. La prânzul intergenerațional n-a fost nicio umbră de neplăcere, s-a simțit grozav. A venit și cu o prietenă cu o fetiță nevăzătoare, fiindcă nu doar seniorii au nevoie să socializeze. Compania și mâncarea bună sunt sarea și piperul vieții, crede femeia.
De la ideea asta au plecat și organizatorii când s-au gândit să pună la cale evenimentul. „Suntem obișnuiți să ieșim la activități sociale cu oameni de vârsta noastră, în schimb, să ieșim cu alte generații nu o facem prea des, așa că ne-am gândit hai să aducem la un prânz, la aceeași masă oameni de mai multe generații. Așa că am invitat seniorii de la Niciodată singur și ne-am pus la masă să împărtășim de-ale vieții”, spune Marina Marcu, de la „Între Vecini”.
Împreună cu Teodor Ciupitu a început să organizeze acum câțiva ani șuete, ieșiri în oraș între necunoscuți, fiindcă Bucureștiul cu aglomerația sa poate să izoleze nou-veniții. Așa s-a născut inițiativa „La o șuetă”. Acum au adus și acest concept nou în România. „De multe ori suntem noi și ei, indiferent ce înseamnă noi și ei, în cazul ăsta noi și bătrânii și cum foarte drăguț a surprins o bătrână, când am sunat-o să confirme, spunea «Sper ca în urma evenimentului noi să avem mai multă energie și tinerii mai multă înțelepciune»”, spune Teodor.
Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu.
Lectura le influențează direct copiilor rezultatele școlare, îi ajută să-și dezvolte abilitățile cognitive, dar și empatia, arată mai multe studii. E nevoie, însă, de un minim efort din partea părinților: să le citească zilnic micuților câte o poveste. Pentru a încuraja „cititul împreună”, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis ca pe 15 februarie să fie sărbătorită Ziua Națională a Lecturii și încurajează școlile din țară să organizeze activități ad-hoc.
Citește mai mult
