
Mihaela Ichim are 17 ani, învață la Colegiul Național „Unirea” din Focșani și-i place să observe, să analizeze și, când e cazul, să ia atitudine, mai ales în reprezentarea elevului.

În Cândești-Vale, un sat dâmbovițean cu 1.170 de locuitori, o profesoară susține lecții cu drona, îi învață pe copii să colecteze deșeurile selectiv și deschide porțile școlii pentru cursuri de programare. Nouă ani, a fost și directoarea școlii gimnaziale, dar mandatul i-a expirat recent. Acum își dorește să-și îndrepte toată atenția către elevi și către proiectele educaționale inovative care să topească diferența dintre o școală de oraș și una de la țară.
Aproximativ 11% dintre părinții care și-au dat copiii la meditații contra cost au primit bon fiscal pentru aceste servicii, iar 4% spun că au primit doar de câteva ori, potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) și de Societatea Academică din România (SAR). În centrele educaționale , 67% dintre părinți au primit bon.
Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.