
Cercetător în educație, specializat în consilierea carierei, utilizarea tehnologiei digitale și pedagogii inovative. Timp de 12 ani a lucrat în cadrul Laboratorului de Consilere și management educațional de la Institutul de Științe ale Educației. În prezent urmează studii doctorale la Universitatea din București.

12 limbaje de programare și 10 mii de absolvenți de liceu, o trupă de teatru și musical și peste 30 de meciuri de fotbal elevi-profesori. E o simplificare telegrafică a celor 50 de ani pe care Marcel Homorodean i-a petrecut la catedră, în Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”. Profesor de informatică, în 2012, dintr-o „aberație”, cum îi place să spună, a strâns laolaltă o mână de elevi și a creat trupa de teatru a colegiului, o trupă care îi aduce pe elevi la liceu alături de faima rezultatelor la olimpiade internaționale. Trupa Vianu a lui Homorodean a fost pentru unii absolvenți rampă de lansare către scenele mari, dar a fost pentru toți ceva-ul care i-a pus liceului majusculă.
Pe vremea când eram noi liceeni, nu exista așa ceva. Elevii nu erau implicați deloc în procesul decizional educațional, nici măcar în calitate de consultanți (poate doar responsabilii UTC – UTC de la Uniunea Tineretului Comunist). Îmi amintesc că prima acțiune a elevilor, de amploare, la care am participat, a fost în clasa a X-a, la câteva luni după Revoluția din 1989, un marș de protest prin care se cerea desființarea treptei a doua (examen care se susținea între clasa a X-a și a XI-a).
O mamă împinge scaunul rulant al fiicei sale de 18 ani la școală, la meditații și în escapadele la mare ale colegilor de liceu.