
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

Spre 30 de mii de elevi abandonează școala în fiecare an. Apar în rapoartele ministerului și inspectoratului, lasă locuri goale în cataloage și în bănci. Există în România profesori care încearcă să reumple acele goluri, să-i aducă din nou pe acești copii la școală. Corina Boțoroga, învățătoare la școala din Căianu, Cluj, a implicat toată comunitatea în educația copiilor iar Mihaela Vlăsceanu, învățătoare în Crețești, Ilfov, i-a făcut pe cei mici să-și urmeze pasiunile.
12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?
În perioada interbelică, bugetul pentru educație reprezenta 12% din totalul fondurilor statului, un procent semnificativ mai mare decât în prezent. Astăzi, prin noile proiecte de lege, se vorbește despre 15% din bugetul consolidat din 2027, față de 8% astăzi. Încercarea de a aloca 6% din PIB acestui domeniu a eșuat în ultimii 20 de ani. Istoricul ieșean Ovidiu Buruiană pune în context perioada istorică în care toate țările Europei investeau masiv în educație.