Profesori de Școala 9

Editorial. Mai avem nevoie de un Doru Pruteanu și de un cântec al lui Bob Dylan?

Scriere creativă, lectură, robotică, istorie vie, media, teatru, cultură cinematografică, procesare video, fotografie, interpretare muzicală, dezbateri. Fac toate parte din oferta de activități extra pe care multe școli le organizează, în completarea unui orar adesea rigid. Doar că mulți elevi nu mai au timp. Despre programul draconic al elevilor vorbesc profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș în editorialul Școala 9 și despre profesorii providențiali care au ieșit din programă și le-au pus în față dezbateri esențiale „despre filme, despre cărți, despre războaie și inegalități sociale sau despre libertate. A spiritului, dar și a persoanelor.”

Editorial. Profesorii nu sunt dezertori

Există o legendă despre Tom Waits care spune că într-o zi acesta conducea pe autostradă, când prin minte a început să îi treacă o melodie nouă. Era splendidă, simțea cum îl copleșește prin frumusețea ei, dar cum se afla la volan, nu putea să o noteze. Cum nu-i dădea pace și începea să îl obsedeze, a ridicat ochii pentru o clipă spre cer și a implorat: nu vezi că conduc? Nu vezi că nu pot nota nimic acum? De ce nu îmi dai pace și nu mă lași nici să șofez atent? Dacă vrei să te pot nota și să te aduc pe lume, vino când nu fac ceva care mă împiedică să îți dau atenție! Iar dacă nu, du-te și bântuie pe altcineva! Du-te la Leonard Cohen, de exemplu!

Editorial. Sunt profesor, scoate-mă de-aici!

Când ai ales învățământul nu te-ai gândit la ce te așteaptă, așa e?

În general, din afară, a fi profesor/profesoară, pare o bagatelă. Mergi la școală, predai câteva ore, apoi ești liber. Pleci acasă când alții revin din pauza de masă la locul de muncă, vara, cât e ea de lungă, e în întregime a ta, ai vacanță de Crăciun și de Paște și ești plătit de la buget. Bașca mai primești și tichete de vacanță. 

Este tentant.

Editorial. Și noi locuim în casa din Norvegia. O întrebare pentru 5 septembrie

Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”?  Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.

Editorial. Nu atât despre excelență, cât despre ce ne mai poate învăța astăzi Ion Creangă

„— Doamne, măi femeie, Doamne [...] zicea tata, văzând-o aşa de ahotnică pentru mine. Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. [...] Oare Grigore a lui Petre Lucăi de la noi din sat pe la şcoli a învăţat, de ştie a spune atâtea bongoase şi conăcăria pe la nunţi? Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, şi pace bună!”

Editorial. De ce am devenit profi – ilustrată de vacanță cu mult soare

Căldură mare. Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Sub arșița soarelui, candidații pentru un post în sistemul de învățământ susțin concursul de titularizare și așteaptă cu mari emoții rezultatele. Pentru unii e a șasea vară pe care o sacrifică într-un fel pe altarul educației, pentru alții este prima, dar ceea ce îi unește pe toți este dorința de a obține un post (pe perioadă nedeterminată, dacă ar fi posibil) la o școală în apropierea localității de domiciliu.