
Interesat de fotografie documentară din sfera socialului. Absolvent al Masteratului de Fotografie documentară și fotojurnalism la Universitatea de Artă din Londra, are o experiență de peste 20 de ani în fotojurnalism unde este interesat de subiecte din sfera socială și culturală.

La început de decembrie 2024, sute de studenți strigau „libertate” în Piața Universității. La fel ca în 1989. Au trecut 35 de ani de la Revoluție și i-am întrebat pe studenții de atunci cum a fost viața lor pe timpul facultății.
Incendiul de la Spitalul Județean Piatra Neamț, în urma căruia 12 persoane au murit și cinci sunt grav rănite, ridică semne de întrebare cu privire la securitatea la incendiu și din școli. La sfârșitul lunii octombrie, cu o săptămână înainte ca toată țara să treacă la învățământul online, acoperișul unei școli din comuna Sâncel, județul Alba, a luat foc în timp ce elevii erau la ore. Școala 9 a cerut Inspectoratului General pentru Situații de Urgență situația autorizațiilor la incendiu în școli și a aflat că în ultimii doi ani au descoperit peste 33 de mii de „deficiențe“.
Elevii de clasa a opta care au susținut astăzi proba la matematică din cadrul Evaluării Naționale au avut de rezolvat varianta cu numărul 2. Aproape 150 de mii de absolvenți au avut de rezolvat cele trei subiecte.