„O tabletă pentru fiecare copil” pare să fi devenit motto-ul tuturor celor care discută despre școala de la distanță, Doar că o tabletă bună costă, iar o tabletă ieftină mai mult încurcă.
Un psiho-pedagog explică de ce subiectele de la Evaluarea Națională sunt aproape imposibil de rezolvat de către elevii hipoacuzici și cum s-ar putea îmbunătăți asta.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.