Suntem 7 liceeni care stăm în fiecare zi pe telefon, însumat, 42 de ore. Într-o lună avem screentime de 52,5 zile. Când ne-am născut, graficele globale cu utilizatori de rețele sociale se duceau în sus vertiginos, se lansa Ipad-ul și rețelele 4G. Este realitatea pe care o știm, dar ne și întrebăm ce ne oferă și ce ne răpește tehnologia. Așa că ne-am uitat întâi în școlile noastre unde este interzis să folosim telefoanele mobile în timpul orelor. Teoretic…
Din clasa mea de la Colegiul „Hasdeu” din Buzău, 19 dintre noi rămânem în țară, în timp ce ceilalți își vor purta pașii spre Olanda, Spania, Franța și Elveția. Înainte ca ghemul să-și desfacă firele în toate zările, prin țară și dincolo de granițe, mi-am oprit colegii pentru un dialog.
„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.