Fișe de lectură pe cutii de pizza, plimbări în jurul școlii ca să găsească „cuvinte” pentru compuneri, albinuța care vine cu surprize. Orele Maricicăi Ardeleanu, din Sănduleni, Bacău, nu sunt niciodată plictisitoare. Toată viața s-a adaptat la nou. Chiar dacă abia acum cinci ani a auzit de noțiunea de literație, a început să aprofundeze subiectul. Astăzi, când numără 42 de ani la catedră, lucrează cu elevii ei de pe platforma Alfabetar și vede progresele copiilor.
Am descoperit teatrul în anii ’80, când căutam în marea plictiseală care ne umplea copilăria să ne găsim activități. Am continuat să studiez, mi-am luat doctoratul în teatrul comparat/medicina umanistă. Văzut nedrept ca pe o joacă, teatrul nu are încă impactul menit. Eu însă mi-am luat cele mai importante lecții de viață din teatru și vreau să le dau mai departe.
Profesorul Juergen Handke este cunoscut în lumea academică drept „primul profesor care a avut ca asistent un robot umanoid”. Refuză să-și numească această excentricitate tehnologică ca fiind „futuristă”. „It’s not the future, this is the present!” („Nu e viitorul, acesta e prezentul!”), spune proful. Are un cui și împotriva denumirii de „educație online” care nu are nicio legătură cu ce fac școlile azi. Ar schimba fără remușcare și numele de „profesor” cu „partener de învățare” și roagă lumea întreagă să răsufle liniștită: educația viitorului nu va fi doar online. Va fi mereu dublată de întâlnirile față în față.