
Am 16 ani și sunt elevă în clasa a X-a. Sunt curioasă, deschisă spre a învăța cât mai multe lucruri noi și mă pasionează cititul, scrierea creativă, desenul, fotografia și călătoriile. Îmi place să mă implic în activități de voluntariat, să îmi dezvolt cunoștințele despre jurnalism și industria media.
Sunt într-o perioadă continuă de acumulare de noi informații și experiențe, dar cred că e important și să dau mai departe ideile, aspirațiile și realitatea generației mele.

Nu știm să fi spus cineva „vreau să fiu lucrător de tineret când mă fac mare”. Dar ar fi trebuit. Am vorbit cu Rasa Tučinskaitė, lucrătoare de tineret lituaniană, despre această profesie născută din proiectele Uniunii Europene, care are multe în fișa postului și vine cu o multe satisfacții. Căci cum să fie altfel când lucrezi cu tinerii?
Aurora Liiceanu, 79 de ani, scriitoare și specialistă în psihologie, povestește despre doamna Klug, profesoara sa de engleză din liceu, pe care a reîntâlnit-o peste ani și a cunoscut-o, în sfârșit, în afara orelor de la școală. Acea profesoară reușea să ducă de mână elevele într-o lume a poeților englezi care nu apăreau în manuale. În schimb, profesoara de română, o doamnă cu părul făcut sărmăluțe, era dură, deloc creativă și obișnuia să le critice lucrările. Nu lăuda pe nimeni.
Ca facilitator educațional în județul Bacău, Alina Mirt, a trecut pragul multor școli de la țară. Lipsurile educației românești sunt trase după fiecare examene naționale, odată cu linia de demarcație trasă sub media 5. Există însă o nevoie și mai mare în școlile din toată țara: de toalete decente, cu hârtie igienică și săpun. Alina Mirt propune, în pragul organizării unei noi sesiuni de concursuri pentru directori, un ochi vigilent, la evaluarea celor care mai vor un mandat, și la cum arată băile din școala pe care au manageriat-o.