Rezultatele la Titularizare 2022. Doar 43% dintre candidații cu note de trecere primesc și un loc de titular. Rata de promovare este 49%, 146 au luat nota 10

Rezultatele la Titularizare 2022. Doar 43% dintre candidații cu note de trecere primesc și un loc de titular. Rata de promovare este 49%, 146 au luat nota 10

Ministerul Educației a publicat rezultatele la probele scrise de la examenul de titularizare. Aproape jumătate dintre profesori au luat minimum 7, notă necesară promovării. Doar 20% au luat note sub 5. La proba de pe 13 iulie, din peste 31.000 de candidați înscriși s-au prezentat doar 86% și au ieșit din examen, fără să dea lucrările, alți 2.300. Adică 22% dintre candidați nu au mai susținut testarea, mulți invocând subiectele prea grele.

20.07.2022

Redacția Școala 9

Candidații își pot afla rezultatele de pe platforma titularizare.edu.ro, unde sunt datele pe fiecare județ în parte.

Chiar dacă au reușit să ia note de trecere examenul de titularizare, 57% dintre profesorii cu note peste 7 nu vor putea să ocupe un post pe perioadă nedeterminată, adică să devină titulari. Asta pentru că sunt disponibile doar 5.163, iar numărul candidaților cu note peste 7 este 12.000.

Rezultatele sunt mai bune decât anul trecut, când au luat note de trecere doar 44% dintre candidați. Anul acesta rata de promovare a fost de 49%. 146 de candidați au luat nota maximă – 10.

33% dintre candidați au luat note între 5 și 7 și 20% au luat note sub 5. Cei care se simt nedreptățiți, pot depune contestații astăzi până la 21.00 și mâine până la ora 12.00, la centrele de examen sau online. Rezultatele finale sunt afișate pe 27 iulie.

Anul viitor, mai multe posturi titularizabile

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu i-a felicitat pe profesori și a promis că de anul viitor vor exista mai multe posturi pentru profesori. Planul inclus în pachetul noilor legi a educației este ca posturile să poată fi scoase la concurs și dacă au mai puține ore decât norma întreagă, adică 18.

„Dacă proiectele noilor legi vor fi adoptate, anul viitor estimăm că vor fi peste 10.000 posturi «titularizabile». Mai mult și mai important decât atât, noile mecanisme vor asigura creșterea calității proceselor de pregătire și a formarii inițiale și vor înlătura principiul actual «dacă vrei sa devii profesor, te descurci»!”, a declarat Cîmpeanu.

Topul județelor la titularizare. Clujul e primul

Cele mai bune rezultate le-au înregistrat profesorii din județele Cluj, Bistrița Năsăud, Bacău, București, Neamț, Argeș, Prahova și Dâmbovița, unde rata de promovare a fost peste 50%.

Județele la la polul opus, cu o promovabilitate sub 40% sunt Călărași, Giurgiu, Tulcea, Mehedinți.

Anul acesta au fost eliminați din examen 47 de candidați din suspiciune de fraudă sau altele și nu vor mai putea ocupa posturi didactice în 2022-2023.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.

Foto: Vlad Chirea

Școala9

Redacția

Redacția Școala9

CUVINTE-CHEIE

rezultate titularizare 2022 titularizare contestatii titularizare rata promovare titularizare