Din primul său an de predat, Alexandra Chirea și-a dat seama că, pentru a se înțelege cu elevii, trebuie să le vorbească pe limba lor. I-a cumințit până și pe cei care deranjau constant orele de curs pentru că a știut să-i asculte, iar copiii au observat asta. 14 ani mai târziu, pusă în fața grevei din educație, profesoara de franceză care predă acum la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală a ales să-și continue orele. O schimbare în educație nu trebuie să se oprească la majorarea salariilor „obscen de mici” ale profesorilor, ci să continue inclusiv printr-o reformă internă, o „curățenie” pe care cadrele didactice să o facă printre ele și o îmbunătățire a modului în care se ocupă de elevi. „Cred că ar trebui să fim cu toții dați afară și să începem să angajăm de la zero”, spune profesoara.
Sistemul de educație se confruntă din nou cu perspectiva unei greve generale, la 18 ani de la ultima, la care au cerut o finanțare substanțială a sistemului. Se întâmpla după demisia ministrului de atunci Mircea Miclea fiindcă nu primise cei 6% din PIB promiși pentru învățământ. Cadrele didactice se pregătesc să oprească întreaga activitate de luni, 22 mai, până când Guvernul le majorează salariile. După Revoluție și până acum, angajații din învățământ au făcut trei greve importante, cea mai lungă în 2005.
Numărul școlilor private din sistemul de învățământ preuniversitar aproape că s-a dublat în zece ani, potrivit unei analize prezentate de Institutul Național de Statistică (INS). Dacă în 2011 erau 170 de școli private în România, în 2020 numărul acestora a ajuns la 315. Cele mai multe școli private sunt înregistrate în zona București-Ilfov, iar pe următoarele locuri sunt Cluj, Constanța și Iași. Școala 9 a făcut o analiză a taxelor școlilor care au obținut cele mai bune rezultate la Evaluarea Națională și s-a uitat și la costurile din alte țări.