În Cândești-Vale, un sat dâmbovițean cu 1.170 de locuitori, o profesoară susține lecții cu drona, îi învață pe copii să colecteze deșeurile selectiv și deschide porțile școlii pentru cursuri de programare. Nouă ani, a fost și directoarea școlii gimnaziale, dar mandatul i-a expirat recent. Acum își dorește să-și îndrepte toată atenția către elevi și către proiectele educaționale inovative care să topească diferența dintre o școală de oraș și una de la țară.
Să contest sau să nu contest. Aceasta era întrebarea cu care deschideam articolul de acum două săptămâni și pe care îl încheiam cu promisiunea de a vorbi în următorul editorial despre centrele de contestații și despre diferențele de notare care, spuneam noi, nu sunt ce par a fi.
Când a venit vorba să scriu un text despre un profesor model și despre altul contramodel din perioada mea de școlarizare, am început să-i iau la rând pe toți, să văd ce pot alege. Am trecut în revistă ciclul gimnazial, apoi ciclul liceal. Și pentru că mă aflam în dificultate, am stat pe gânduri căutând criterii: ce mă va determina să-l pun pe unul într-o tabără și pe celălalt în cealaltă?
