În Grajduri, palatele pompoase și solide, cu sculpturi cu vulturi la poartă, fac casele din chirpici să pară niște castele de nisip ce se vor topi peste locatari la prima ploaie. Școala gimnazială e însă renovată: un corp de clădire e gata, iar la celălalt lucrările sunt în toi. „Lucrurile merg bine la noi, nu vedeți?”, îmi strigă portarul, arătând spre trei muncitori care pun pavele pe trotuarul care însoțește strada pe dealul din spatele școlii.
Pandemia nu e un subiect tabu în Grajduri. Oamenii se tem de Omicron, spun că licitația pentru testele de salivă e o bătaie de joc - „nu vedeți că au câștigat Cămătaru și Botezatu?” și speră că lucrurile vor fi mai bune. „Se termină pandemia asta, o să vedeți: ține vreodată un lucru prea mult la români?”
„Rezultatele au început să curgă”
Vineri, la ora prânzului, clopoțelul a sunat de plecat acasă iar părinții și bunicii s-au adunat din tot satul să își ia copiii de la ore. La geamuri pândesc elevii mai mari, cu fețele acoperite de măști colorate. Învățătoarea stă în mijlocul părinților, într-o ședință făcută pe loc printre pavele și muncitori, și mai împarte unor întârziați, care nu au fost joi la școală, setul de două teste pe care trebuie să le facă bisăptămânal. Câțiva părinți se uită ciudat, nu știu despre ce e vorba, dar majoritatea dau aprobator din cap.
De ieri părinții trimit într-una rezultatele testelor pe WhatsApp, e mândru de organizare directorul Școlii Gimnaziale din Grajduri. Explicația? Toată lumea vrea ca orele să fie față în față: părinții nu mai poartă grija copiilor rămași acasă, iar pentru profesori orele online sunt complicate. În comuna împânzită pe trei dealuri și două văi, semnalul merge doar pe ici-colo. Așa că sosirea testelor a fost un motiv de bucurie și puține voci au fost împotriva lor.
Foto: Elena Stănescu arată acordul testării nepotului său, David
Regula este ca școlile să poată să facă învățământ față în față dacă incidența îmbolnăvirii este sub 3 la mie și personalul școlii este vaccinat în proporție de peste 60%. Dacă însă apare un caz de Covid-19 într-o clasă, copiii merg acasă și se testează, se întorc la școală la un rezultat negativ. Testarea de două ori pe săptămână e o metodă suplimentară de precauție ca școlile să nu devină focare. În plus, învățământul online a fost o bătaie de cap pentru toți, mai ales la țară unde sunt probleme cu semnalul.
„Pe o stradă are semnal un operator, pe strada următoare are doar celălalt. Nimeni nu mai vrea școală online, așa că oamenii respectă regulile. Și noi credeam că va fi foarte greoi cu testele, dar spre surprinderea noastră rezultatele au început să curgă”, a explicat directorul Teofil Gabriel Chiochiu.
Fiecare diriginte a făcut un grup de comunicare cu părinții, unde se răspunde la toate întrebările care apar, iar fiecare elev a primit două file cu instrucțiuni de utilizare a testelor. - Teofil Gabriel Chiochiu, directorul Școlii din Grajduri
Toate testele au fost negative
Testele au venit la școală de joi dimineață, la ora 9, împachetate în sacii a căror imagine a făcut înconjurul presei. Profesorii au stat și au realizat ambalaje individuale cu două teste pentru fiecare copil, părinții au fost informați și de atunci pe WhatsApp au început să vină rezultatele cu testele, toate negative. Pe unul dintre grupurile pentru copiii de clasă primară părinții au umplut telefonul dirigintei întâi cu întrebări, apoi cu fotografii cu testul așezat pe masă, pe sobă sau în palmă.
„Este această posibilitate, mică am spune noi, ca părinții să folosească același test de fiecare dată, dar nu putem să verificăm altfel. Ne bazăm însă pe o relație onestă pe care o avem cu părinții și pe faptul că nimeni nu a refuzat până acum, în scris, să-și testeze copiii acasă”, mai spune directorul. Sunt doar câteva persoane care au luate joi teste și nu au trimis încă rezultatele, „dar într-o săptămână se reglează, părinți sunt surprinzător de receptivi”.
„Sunt șase unități școlare, noi pregătim testele și le trimitem la fiecare cu microbuzul școlar, iar de acolo ajung la părinți. Dacă un test este pozitiv cumva, recomandarea noastră a fost ca părintele să contacteze directorul în privat și apoi să aplicăm procedura”, mai spune Teofil Gabriel Chiochiu.
Decizia ca părinții să facă testarea a venit din necesitate: nu există un cadru medical al școlii.
„Dacă testam 200 de elevi, câți avem aici într-o tură, ar însemna că mai era doar o pauză și jumătate din programul școlar și ziua era gata”, a mai spus Teofil Gabriel Chiochiu.
„Testele o să le facă tatăl băiatului, diseară”
David, care încă nu e în clasa I, a avut COVID-19 în urmă cu aproape o lună. Elena Stănescu, bunica sa, care a venit să-l ia de la școală, are o folie A4 cu cele două teste și instrucțiunile de folosire, fiindcă ieri nu a avut cine să vină să le ia de la școală. David nu are răbdare și aleargă pe pavelele proaspăt puse spre capătul străzii. Bunica lui îl privește împăcată că acum e bine, după câte a tras cu boala.
„Am stat o lună jumătate bolnavi, eu și soțul mai ales, n-a fost bine deloc. O să ne vaccinăm, dar ne-a zis să așteptăm șase luni de când ne-am făcut bine și așteptăm, ce să facem. Testele la băiat o să le facă tatăl diseară, dar de acum luni trimitem la școală”, spune femeia, alergând apoi după copil.
O mamă tânără, în jur de 35 de ani, ține de mână doi copii și merge spre casă: unul e al ei, unul e al vecinilor, care nu au putut să vină astăzi să îl ia de la școală. Știe de teste, înțelege că trebuie făcute, dar cel mai mult se bucură că „nu-i chinuie nimeni pe copii”, luând mostre din nas pentru testele PCR. Ea și-a făcut un astfel de test și spune că e o experiență pe care nu vrea să o repete decât dacă trebuie.
Foto: Teofil Gabriel Chiochiu, directorul Școlii din Grajduri
„Este bine că sunt așa, prin salivă, și nu se mai chinuie băiețelul meu de șapte ani. Am fost sănătoși până acum, slavă Domnului. Da, e bine că avem testele astea, nu mai contează dacă le face școala sau le facem noi, e bine că nu trebuie să le plătim din banii noștri”, povestește tânăra.
În spatele ei, un cuplu de bunici merge agale pe strada îngustă și povestesc despre nepoții dați la școală la Iași, care sunt aproape de vârsta de liceu, dar învăță momentan online, ca toată școala lor. „Lumea mai sănătoasă a mers la oraș, aici am rămas noi, mai bătrâni și mai bolnăviori”.