„Târgu Mureș mi se pare destul de limitat în ce privește oportunitățile, mai ales pentru tineri, pentru că nu prea ai unde să ieși, unde să cunoști lume nouă. De exemplu, în cazul meu, dacă nu m-aș fi implicat în diverse ONG-uri, organizații, poate nu aș fi cunoscut câtă lume cunosc acum. E foarte greu să te dezvolți în afara școlii. Sunt cam două locuri unde iese majoritatea lumii și în rest nu prea ai ce face. Mai este Complexul Weekend, despre care se spune că e unul dintre cele mai mari din țară, în care sunt mai multe piscine cu tobogane. Dar primăria nu prea se ocupă de partea administrativă. Apa e destul de murdară, destul de mocskos (murdar, în limba maghiară - n.r.), cum spunem noi.
Mi se pare că comunitatea maghiară din oraș nu se prea integrează în comunitatea română. Eu nu am avut ocazia să cunosc foarte multe persoane din comunitatea maghiară pentru că nu prea ne intersectăm. Nu există niciun loc în care să vină oameni din ambele comunități. Mi-ar plăcea dacă în oraș s-ar dezvolta un loc în care să cunoști lume nouă, oameni care vorbesc o limbă diferită. Mie mi-ar fi plăcut să știu mai multă maghiară. Să-i înțeleg și pe cei de la Liceul Bolyai, de exemplu, care poate sunt de treabă și poate ratez pe cineva care e super fain, din cauza barierei de limbă. M-am gândit să merg la medicină generală aici în oraș, la UMFST (Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie), pentru că mi s-a părut cea mai OK variantă pentru mine. Pe perioada facultății, dacă am noroc să prind o bursă Erasmus probabil aș merge și în altă țară. Aș schimba orașul. Dacă nu știam că facultatea de medicină de aici e foarte bună, probabil m-aș fi dus din start în alt oraș. Pentru că nu am ce să fac. Am fost aici de când m-am născut și știu deja toate locurile. Am rămas la opțiunea asta pentru că stau acasă și e mai OK financiar.”
- Carina, 18 ani
Dacă nu știam că facultatea de medicină de aici e foarte bună, probabil m-aș fi dus din start în alt oraș. Pentru că nu am ce să fac. - Carina
„Pe partea de dezvoltare și proiecte, orașul nu-ți oferă prea multe, pentru că nu prea avem activități, nu avem așa multe oportunități. Eu, cum fac fotografii, nu am așa de multe locuri în care să fac asta. Adică mă uit la alte orașe și îmi spun «wow, câte aș putea să fac». Simt că am exploatat deja cam 80% din câte puteam să fac și caut, și caut. Cu modelele e mai greu, că nu suntem așa mulți. Și pe partea de educație: avem o facultate bună, care e cea de medicină, și în rest... mă gândesc să plec la Cluj-Napoca, la UAD (Universitatea de Arte și Design). Nu mă gândesc să mă întorc, după facultate nu cred că aș avea ce să fac în oraș. Aș vrea să merg pe partea de design interior și nu cred că m-ar ajuta asta în Târgu Mureș. Și nu prea văd ce aș putea să fac aici peste zece ani, în sensul că și dacă e vorba de ieșit în oraș, nu prea ai unde. Te plictisești la un moment dat, când e tot același oraș, tot aceiași oameni, tot aceleași două localuri unde poți să ieși. Deja devine monoton. Văd că sunt unii oameni care încearcă, câteva asociații, ONG-uri, avem un festival – Awake –, dar încă stagnăm.”
- Oana, 17 ani
„Orașul în sine mi se pare destul de plictisitor și mi se pare destul de trist să spun asta pentru că abia trec în a X-a. Într-un an de liceu, în care am cunoscut mai bine orașul, am ajuns să mă plictisesc. Ca oportunități de dezvoltare, eu sunt implicată într-o organizație – FACEM – și pot să spun că în anul ăsta m-am dezvoltat foarte mult datorită ei. Am fost voluntară la mai multe proiecte diverse, în mai multe domenii. Când termin liceul o să plec. În țară m-am gândit eventual doar la Cluj-Napoca sau Brașov, dar mă gândesc și să plec în Danemarca sau în Olanda. Nu știu încă ce o să fac. De rămas aici, nu prea cred. Doar dacă se schimbă ceva radical, dacă oamenii ar fi mai deschiși, dacă ar fi mai multe oportunități care să te ajute să decizi exact ce vrei să faci, pentru că mi se pare că e promovată doar medicina la noi în oraș. Adică toată lumea te întreabă «de ce nu vrei să te faci medic? Uite UMF-ul aici». Uneori mă gândesc că după ce termin facultatea m-aș întoarce, dar depinde de felul în care se dezvoltă lucrurile aici.”
- Bianca, 16 ani
„Mai ales la noi, ne limităm la un anumit număr de evenimente, pe cât se poate de puține și finanțate pe cont propriu. Adică ne descurcăm noi [tinerii]. Și asta e cea mai grea parte, când trebuie să te milogești pentru câțiva bani, dar nimeni nu e dispus să-ți dea. Pentru că prea puțină lume în orașul ăsta crede în tinerii care pot să facă ceva. Oamenii vor ca noi să facem ceva, dar nu ne susțin cu asta. Pe de-o parte e benefic, pentru că înveți să te descurci singur, dar pe de alta te demoralizează puțin chestia asta. Orașul are potențial. Mi se pare că țara are potențial. Chiar vreau să rămân în țară, că e o țară super mișto, doar că în orașul ăsta toată lumea e conștientă de potențial, numai că nimeni nu face nimic cu chestia asta. Pentru că toată lumea se uită după profit, să facă bani, nimic altceva. Nu sunt localuri super open-minded. Cred că avem două. Doar că ni se pare super puțin. Aici toată lumea se axează pe trei lucruri: medicină, poliție și jandarmerie. Nimeni nu vrea să dezvolte orașul ăsta ca lumea, toată lumea vrea să facă bani într-un oraș mic ca să poată pleca. Și e nașpa. Nu avem foarte multe asociații. Noi ne limităm gândirea până și la perspectiva orașului nostru, adică noi îl vedem ca pe un oraș mic și mort. Cu bătrâni și cu evenimente făcute de primărie la care vin Smiley și Andra să cânte de Crăciun.
Ne e super comod, ne-am obișnuit cu liniștea asta, nu suntem deschiși deloc la diversitate. Cam asta aș vrea eu să schimb. - Rareș
Însă eu văd foarte mult potențial în orașul ăsta. Nimeni nu e dispus să facă ceva în legătură cu chestia asta. De exemplu, a fost Campionatul European de Triatlon, în care am fost implicat. Jumătate din oraș nu avea habar de chestia asta pentru că nu s-a promovat absolut deloc. O chestie care putea să aducă profit orașului și o reclamă super bună, pentru că au fost 1.700 de participanți din 41 de țări. A fost o chestie foarte mare. Am văzut doar câteva afișe care erau agățate, dar nu se vedeau de copaci. A fost în schimb în centru o paradă a steagurilor și toată lumea era «wow, ce se întâmplă?». Eu eram unul dintre cei cu steagurile și dacă te uitai la lume, era confuză. Iar când spuneam la lume de chestia asta, unii erau nemulțumiți că ceva se întâmplă în orașul nostru. Că era blocat traficul, că iarăși nu-știu-ce. deci cumva nu e bine nicicum. Nu e dacă se ține, nu e bine dacă se face. Ne e super comod, ne-am obișnuit cu liniștea asta, nu suntem deschiși deloc la diversitate. Cam asta aș vrea eu să schimb. Să vedem că nu toate lucrurile sunt așa grave sau că diversitatea ne omoară. Sunt alte chestii care ne omoară. Ne omorâm noi pe noi cu monotonia asta. În orașul ăsta am avut parte de unele dintre cele mai mișto chestii, doar că nu au fost datorită locului, au fost datorită oamenilor. Și oamenii ăia veneau în vizită. Dar și Târgu Mureș are niște oameni super OK. Dar n-aș putea să stau aici pentru că simt că potențialul meu nu se poate opri aici.”
- Rareș, 17 ani
*Fotografiile au fost realizate pe 24 iulie de adolescenții înscriși la atelierul de storytelling vizual cu art directorul nostru, Oana Barbonie. Au costruit împreună, prin fotografie, desen și interviuri cu localnici - o hartă neoficială a orașului Târgu Mureș, prin ochii lor.
