Viitorul femeilor în cercetare. Șase eleve care merg la concursuri de științe și robotică vorbesc despre pasiunea lor: „Mi-a plăcut mereu să meșteresc”

Viitorul femeilor în cercetare. Șase eleve care merg la concursuri de științe și robotică vorbesc despre pasiunea lor: „Mi-a plăcut mereu să meșteresc”

Mai puțin de o treime dintre cercetătorii lumii sunt femei, arată un raport recent al UNESCO. România depășește numai cu puțin procentul, dar fetele care au participat luna trecută la Bucharest Science Festival, în București, sunt hotărâte să crească cifrele. La 12-13 ani, meșteresc deja roboți pe care îi programează să facă diverse sarcini, știu de câte lămâi este nevoie ca să încarci un telefon și au mai multe informații despre viața subacvatică decât un documentar TV.

16.10.2023

de Reli Croitor și Cristina Radu

,,Mi-a plăcut mereu să meșteresc”, spune Sara, în vârstă de 16 ani. 

Am găsit-o la Bucharest Science Festival, la salonul de știință al școlilor, la primul etaj din mall Promenada. Aflat la a unsprezecea ediție, târgul de știință a reunit mai multe școli și licee care și-au prezentat experimentele și creațiile științifice și cercetători care au adus informațiile din știință mai aproape de elevi, părinți și profesori. Au participat și instituții publice, precum SMURD și Poliția, care au ținut cursuri de prim ajutor, respectiv, le-au explicat cum se iau amprentele sau cum se simte atunci când ești în stare de ebrietate, folosind ochelari de simulare.

Se juca cu păpușile… cărora le monta sisteme mecanice

Sara face parte din clubul de robotică al Colegiului Național „Sfântul Sava” din București. Încă de când se juca cu păpuși realiza mecanisme funcționale pentru acestea. Adică le monta diverse sisteme mecanice prin care jucăriile se puteau mișca sau manevra altfel. Ne-a dat drept exemplu o mini canapea cu sistem rabatabil. 

Anul acesta va participa alături de colegii ei la competiția de robotică First Tech Challenge. Echipele primesc o temă, iar în funcție de aceasta, trebuie să adapteze robotul pe care îl creează. ,,Chiar dacă rezultatul nu este un premiu, faptul că au învățat cum se construiește, cum se proiectează, cum se comunică, pentru ei este o experiență extrem de valoroasă”, spune profesoara de informatică a Colegiului Național „Sfântul Sava”, Constanța Năstase, care se ocupă de clubul de robotică al liceului. Are trei decenii în învățământ.

Sara s-a alăturat clubului în clasa a X-a, iar anul acesta coordonează activitatea generală a echipei. ,,Sunt foarte încântată că acum pot să fac robotică și să venim la genul acesta de evenimente, să îi lăsăm pe copii să se joace cu robotul nostru”, spune ea. În timp ce vorbim, în spatele nostru, robotul echipei face mișcări de du-te-vino pe un covor special întins pe holul de la primul etaj al mall-ului. Controlat din două joystick-uri de PlayStation de colegii Sarei, robotul își întinde brațul și îl coboară demonstrativ. 

Sara speră că anul acesta va fi un succes la concursul First Tech Challenge. Nu are emoții, știe că echipa ei se va descurca, dar știe în același timp că sunt elevi foarte buni și în alte școli.

Anul trecut, 4 echipe de români au ajuns la competiția internațională din America și una dintre echipe a câștigat Campionatul Mondial. 

,,Niciodată n-am văzut mai mult de 2 fete într-un lot de 5 sau 8 oameni”

Alexandra Curea este elevă în ultimul an la Liceul Teoretic Național din București. Până acum a obținut zeci de medalii la competiții naționale și internaționale de matematică și fizică. Anul viitor va participa la Olimpiada Internațională de Fizică a Țărilor Asiatice, care va avea loc în Kuala Lumpur. ,,Nu am fost niciodată în afara Europei, abia aștept să vizitez”, spune aceasta.

La standul liceului, Alexandra explică ce este acela un spectroscop. 

Nu e ușor să faci performanță, admite eleva. Învață în jur de trei-patru ore în fiecare zi, însă timpul dedicat studiului crește odată cu apropierea competițiilor. Suplimentar,  participă și la un cerc de fizică, format din ea și alți 14 colegi. ,,La cercul de fizică suntem 15 și doar patru fete. Așa a fost în fiecare an. În loturile de olimpiade internaționale, în general, una, maximum două fete am văzut. Niciodată n-am văzut mai mult de două într-un lot de cinci sau opt oameni”. La competiția din primăvară din Asia, au participat și câștigat elevi români. 

Mai puțin de 30% dintre cercetătorii lumii sunt femei, potrivit celui mai recent raport al UNESCO. La nivel de Uniune Europeană, sunt în jur de 33%, iar România se situează undeva la această medie. Femeile sunt cel mai bine reprezentate în domeniile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) în Lituania (57%), Bulgaria și Letonia (52%) și Danemarca (51% ).

O cauză pentru care femeile sunt în continuare subreprezentate în domeniile STEM în multe țări din Uniunea Europeană o reprezintă prejudecățile cu care societățile au crescut, percepția că locurile de muncă tehnice sunt pentru bărbați, spune raportul UNESCO, dar o arată și alte studii

Cum poți încărca un telefon cu 76 de lămâi

Rezultatele obținute în acești ani la olimpiadele internaționale i-ar putea asigura Alexandrei un loc la o universitate de prestigiu din lume, dar nu se gândește la asta. Își dorește mai degrabă să pornească pe drumul medicinei, la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București.

La târgul de știință am mai întâlnit încă o Sara. Cu cercei în formă de stea și părul prins la spate. La standul Liceului Teoretic Bilingv ,,Ita Wegman”, ea și cei trei colegi ai săi, toți în vârstă de 14 ani, le explicau oamenilor care se opreau la masa colorată cum pot încărca o baterie cu ajutorul unor lămâi conectate prin fire electrice. Am aflat că ai nevoie de exact 76 ca să îți poți încărca telefonul până la 15%. 

Pentru Sara, pasiunea pentru mecanică și tehnologie a început de la un desen animat. Unul dintre personaje construia roboți. La rândul ei, și-a închipuit cum ar face acest lucru. ,,Țin minte că m-am uitat la un desen animat și unul dintre personaje construia roboți și-mi imaginam cum aș construi un robot, să îl fac să îmi facă temele, să facă curat prin cameră”, râde ea.

Între timp, și-a aprofundat cunoștințele, iar anul acesta a participat la festivalul științelor alături de alți 3 colegi. Nu se gândește încă la viața de adult, la o posibilă carieră - spune că are suficient timp pentru asta, dar în orice caz, trebuie să fie ceva în jurul ingineriei mecanice. Deocamdată, o așteaptă Evaluarea Națională, care bate la ușă.

În schimb, copiilor de la Școala Evrika, o școală privată nouă din București, nici la Evaluarea Națională nu le este gândul. Sonia e abia clasa a VI-a, dar explică precum un profesor cum funcționează o alarmă de incendiu, la standul școlii sale. În engleză, pentru niște vizitatori străini. Arată către fiecare fir electric în parte și spune ce face.

Îi plac experimentele pe care le face la clasă și e recunoscătoare că profesorii ei sunt răbdători și explică astfel încât să înțeleagă toți. Visează să fie medic veterinar, dar să păstreze electronica „pentru hobby”. Recent a început să învețe cum să programeze jucării lego conectate la calculator pentru că e sigură că tehnologia o să avanseze și o să avem nevoie de asta. „Nu o să fie ca în filme cu roboți care conduc lumea, dar cred că va fi și în avantajul, și în dezavantajul nostru”, afirmă Sonia.

Vrea să studieze viața subacvatică

Maria, 13 ani, de la o altă școală privată, Genesis College, e în schimb pasionată de biologie. „Mie mi-a plăcut biologia din start, poate și datorită doamnei noastre. Mi se par foarte interesante toate procesele care se întâmplă în corp, cum respirăm, cum mâncăm”, spune ea. Înainte să vorbim, ea și colegii ei ne-au arătat cum arată o foaie de ceapă la microscop și cum își schimbă aceasta culoarea la interacțiunea cu diverse substanțe.

Uneori, Maria se gândește la ce-i rezervă viitorul. Ar vrea să fie medic, dar are îndoieli. „Nu știu dacă sunt capabilă”, spune, zâmbind. Admite, în același timp, că toată lumea ar trebui să facă ce-și dorește și să încerce indiferent de presiunile interioare sau exterioare.

Și Alexandra, 12 ani, iubește biologia, în special viața subacvatică, de când era mică și tatăl ei i-a arătat niște filmulețe cu pești în ocean. A început apoi să se uite singură la documentare. „Există pești care trăiesc fără lumină și cu foarte puțin oxigen din apă, în adâncuri”, spune ea, când o întrebăm ce i se pare cel mai interesant la vietățile din apă.

Crede că mai este mult de lucru pentru biologia subacvatică. „Am citit că s-a explorat doar 20% din oceane”, spune ea. De fapt, oamenii de știință au explorat cam 5% din viața din oceane, dar într-adevăr, doar 20% din fundul mărilor și oceanelor a fost mapat. Oamenii de știință chiar glumesc că este mai ușor să ajungi în spațiu decât pe fundul apei și că avem hărți mai bune pentru planeta Marte decât pentru propria noastră planetă.

Deși ar vorbi ore întregi despre viața marină, Alexandra e în dubii. Mai are o pasiune: designul vestimentar. Mai are timp să se gândească, spune ea.

„Biologia este o știință fenomenală. Da, este de tocit, dar este și practică. Când am ocazia să le explic practic, o fac. Și le rămâne în căpșor. Contează și să ai la îndemână instrumentele necesare, iar aici contează că ne susține mult și școala”, afirmă Alexandra Bîrgu, profesoara de Biologie cu care au venit elevii de la Genesis.

Are 25 de ai, predă de patru, după ce a terminat Facultatea de Biologie. Are și un master în Criminologie. A predat și la o școală de stat în primul an de învățământ. Unde a avut de două ori mai mulți elevi și laboratoare mai slab dotate. „Un profesor de la stat cam trebuie să vină cu materialele de acasă”, recunoaște ea.

Elevii însă sunt aceiași, „depinde cum îi instruiești tu”. 

A remarcat tendința în care la filologie sunt mai multe fete, iar la real, clasele sunt în majoritate formate din băieți, dar nu judecă niciodată după asta, ci îi încurajează pe toți la fel de mult. „Depinde și cum sunt susținuți și îndemnați de acasă. Am cunoscut și fete foarte, foarte bune la mate, la informatică și au făcut performanțe fiind în minoritate în clasă”, spune Alexandra Bîrgu.

Școala9

Redacția

Redacția Școala9

CUVINTE-CHEIE

STEM fete cercetare fete știință olimpiadă robotică ftc