Remus, puștiul care e șeful grupului cu care vorbim în Tufanu cu Icoana, își ține ochelarii de soare invers, agățați de urechi și cu lentilele pe gât. Copiii se adună cu respect în jurul lui. Satul argeșean Tufanu nu a avut niciodată școală gimnazială. După clasa a patra, copii merg 7 kilometri dus-întors „peste deal, prin pădure”, la Mălureni.
Ei povestesc cum clasa e împărțită cu un perete de rigips: cei din Mălureni, românii și cei din Tufanu cu Icoana, romii. Dar o profesoară a avut o idee.
„Într-o zi, acum înainte să se termine școala, diriginta noastră din Mălureni i-a luat pe colegii noștri peste deal în excursie, să vadă și ei cum e, că ne făceau prea urât. Apoi ne-au cerut scuze. Au zis că ei n-ar fi venit cum veneam noi”, spune Remus. Și până atunci, cei din Tufanu aveau aliați: activiști, propriile puteri și câteva voci din Mălureni. Dar după experimentul profesoarei, cumva, din mărturiile micilor vizitatori români ajunși, peste deal, la Tufanu, s-a născut un curent de opinie. La început discret, el a acționat în favoarea acestui sat de romi, supus necazurilor de când se știe.
Cuvântul dat, mai greu ca legea
Tufanu, comunitatea din valea de pe malul râului Vâlsan, cu un drum găurit, cârpit cu pietriș de doar un an, a crescut pe moșia unui anume boier Ionescu, unde străbunicii au fost robi.
Urmașii au rămas aici, pe pământurile care apoi au fost împărțite celor din sat. Nu aveau de ales, oamenii își ridicaseră deja bordee, apoi case.
Tufanu cu Icoana e ceea ce în manualele de intervenție comunitară se cheamă „o comunitate informală”. Adică oameni care pur și simplu s-au așezat unde au văzut lumina zilei, pe pământurile celor pe care i-au slujit.
Oamenii au început să își perfecționeze silabisirea datorită telefoanelor. Pleacă-vin din sat, chiar în afară și au avut nevoie să știe să citească un semn de circulație și un mesaj de la rude.
De cinci ani în satul Tufanu cu Icoana a venit și Dumnezeu. O biserică nouă s-a înălțat mai sus de școala primară și duminica vine preotul pentru o slujbă și mai ales pentru dezlegare. Aflăm de la el că oamenii din Tufanu dacă se jură că nu mai fac ceva, nu mai fac pur și simplu până când nu le citește preotul dezlegarea. „Am dezlegat pe cineva care i-a spus mamei că nu se mai duce cu vaca pe deal, altul care a zis că nu mai mănâncă fasole…”, povestește preotul.
Când Ilie Tincă spune că „dacă Ministerul nu face ceva, noi din toamnă nu ne mai dăm copiii la școală”, știi că nu-i doar o vorbă. Se sprijină de poarta magazinului sătesc cu o mână și cu alta pe umărul Mirandei, fetița lui de clasa întâi.
August. Dezbatere în Consiliul Local
Niște angajați ai primăriei Mălureni s-au cățărat într-un copac să mai taie din crengi. Soarele e mai moale. Pe marginile străzii sunt copaci plini cu mere de vară și corcodușe de care nu se agață nimeni.
Sorina Bunescu le citește oamenilor din Tufanu ce le-a răspuns inspectoratul la solicitare: „Pe termen scurt, înființarea a trei clase gimnaziale în Tufanu, în regim simultan la școala primară Tufanu, ar presupune micșorarea numărului de elevi, respectiv a numărului de clase de la Mălureni. De asemenea, această situație ar putea duce la o slabă acoperire cu personal didactic, motivată de lipsa mijloacelor de transport și a timpului îndelungat pentru efectuarea navetei.”
Intră în primărie, urcă la etaj și se așază în sală de consiliu. Intră primarul Nicolae Andrei val-vârtej cu un teanc de hârtii pe care i le pune în fața, pe masă, Sorinei Bunescu. „Amenzi, amenzi pentru cerșit! Ni le-a trimis acum Timișoara! Ce să fac eu cu ele!?”
Ion Tincă ia foc: „Dacă avem amenzi nu mai avem drepturi? Dacă avem amenzi nu mai avem dreptate?” Primarul iese fără o vorbă.
Ajunge directoarea școlii, doi reprezentanți de la inspectoratul școlar Argeș, unul de la prefectură și unul de la Consiliul județean. Și fostul primar Florin Bucălie, suspendat din cauza incompatibilității de funcții, azi consilier personal al primarului Andrei care anterior îi fusese lui viceprimar.
Cei din Tufanu nu cedează
Lui Bucălie îi strigă Ion Tincă după ce începe discuția: „Domnule, sunt unii copii mici-mici și dacă îl mănâncă ursul, cine răspunde? Cine îmi dă semnătură că copilul meu vine acasă întreg?”
„Taci, Ioane!”, încearcă să-l domolească directoarea, așezată la dreapta lui. „Când sunt alegeri vin toți și ne promite!”, continuă nestingherit.
„Nu te supăra, Ioane, mi-e mai aproape maieul decât cămașa…”, spune fostul primar. Spune că reședința de comună e mai aproape decât cătunul Tufanu. „Ioane, până acum nu a fost spațiu, chiar nu înțelegi, ce dracu, ești nebun? Dacă nu ne dădeau norvegienii ăla…”, își iese din fire și fostul primar.
Inspectoarea generală adjunctă calmează spiritele, ca la școală. Discută ce mai pot face cu nici o lună înainte de a începe școala: hotărâre de consiliu local pentru schimbarea structurii școlare, aprobare în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și apoi OK-ul Ministerului Educației.
„Noi de obicei transmitem inspectoratelor să găsească soluțiile, ei știu cel mai bine”, avea să ne explice secretarul de stat din Minister, Sorin Ion. Adică mingea se întoarce în terenul lor.
„Profesorul trebuie să urmeze copiii, până la urmă! Întotdeauna trebuie să primeze interesul copiilor…”, spune consilierul pe romi de la Consiliul Județean Argeș. Toți aprobă. „Copiii merg prin pădure acum, nu cadrele didactice”, spune și Sorina Bunescu.
Directoarei Antoneta Tudorache i se cer explicații de ce i-a separat pe copii în clase paralele. „Vin la 9 la școală, stau până la 12 și pleacă, în condițiile în care orarul lor este până la 14.00. Le-am testat nivelul inițial să facem niște planuri diferențiate pentru a le ridica un pic nivelul. Fiindcă nu frecventează nici școala primară. Când erau efectivele mai mici învățau împreună, dar ne-am gândit și la orele remediale, și la alfabetizare. Dar tot nu au venit, vă spun”, explică ea. Coordonează o școală cu 500 de copii și șase structuri în sate diferite.
Soluția primarului: să meargă beneficiarii de ajutor social cu copiii prin pădure
„La școala de centru se desfășoară ateliere de abandon școlar, de cum să facem mai prietenoasă școala de la centru, la care copiii de la Tufanu nu ajung propriu-zis. Investiții pentru cum să facem școala mai frumoasă și mai primitoare pentru copiii care parcurg 7 kilometri. Problemele nu sunt în centrul comunei, ci aici, în Tufanu cu Icoana”, crede Sorina Bunescu.
La final, cu și mai mult entuziasm, lumea își dă mână. Inspectoarea general adjunctă Cătălina Dumitrașcu îi spune pe hol directoarei. „Mergeți și-i pregătiți pe profesori…” Acum ei trebuie să treacă dealul.
„Cadrele didactice merg, văd drumul până la Tufanu, văd comunitatea, și atunci multe renunță. Am avut situații în care suplinitori care predau religie sau limbă străină au renunțat pentru că efectiv și-au rupt mașina pe drum…”, ne-a explicat Cătălina Dumitrașcu despre problemele pe care le-a mai întâlnit în trecut.
Primarul în funcție e încă neîncrezător. „Dacă Ministerul Învățământului nu modifică organigrama, noi nu avem ce să facem. Și cred eu că cel mai devreme o să fie anul viitor. Bine, că dacă nu se va face nimic până va începe școala, eu hotărâsem să fac altceva; hotărâsem că am oameni la 416 (beneficiarii de venit minim garantat), la cei care au muncă în folosul comunității și cel puțin câte doi oameni să vină zilnic cu copiii încoace și să stea până termină și să plece cu ei înapoi, doi oameni în vârstă, ca să nu mai treacă copiii singuri”, spune edilul Nicolae Andrei.
Oamenii din Tufanu mai stau la o țigară în fața primăriei. Să fie ăsta momentul așteptat de generații?
„Să nu te măriți, să mergi la școală!”
Când Sorina Bunescu ajunge în sat, și vine cam săptămânal, e oprită la fiecare două case: un bărbat o roagă să-i citească o informare de la Poliție unde a făcut cerere să-și vadă copilul aflat în îngrijirea mamei, mai încolo îi recalculează anii de pensie altuia, se oprește să vorbească cu o fată. Se despart cu „să nu te măriți, să mergi la școală!”
Școală, drum, case decente. Toate par așa departe Tufanu. Unii au văzut normalitatea, de jos în sus, de la picioarele trecătorilor din marile capitale europene cărora le cereau un ban. Unii au mașini, alții încă umblă cu caravane pline cu paie, celofanuri, acareturi. Au toți telefoane.
Înainte să pietruiască drumul dinspre Mălureni, care înainte trecea direct prin gârlă, și să fie făcută biserica, și morții și-i duceau peste deal. „Mi se pare greu și să mori aici!”, le spune Sorina. „La mall mergem!”, sare Raul. „La morți mergeți?” Râd cu poftă când își dau seama de confuzie.
„Mi se pare greu și să mori aici!”
Copiii au acces datorită tehnologiilor la toate modele momentului. De la mic la mare se uită pe TikTok, râd la glume. „Doamna, ce mașină vă place?” „Mie Ferrari!”, „Mie Lamborghini!” se întrec să mă impresioneze. Pe un gard stă întins un covor pe care scrie BMW. Unele garduri imită însemnele meduzei de la Versace. Și Mario i-a cerut frizerului să-i facă pe părți grilajul Versace.
Văd pe internet supereroi și la televizor desene animate de toate felurile. Îl iubesc pe Spiderman, „un băiat normal pe care l-a înțepat un păianjen și a putut să se urce pe clădiri și să ajute lumea.” Mirandei îi place de Hulk. „E verde și puternic și culege lemne din pădure”, a îmbinat ea realitatea cu desenele animate. Se joacă diferite jocuri pe telefon și visează. Vacanța lor pare nesfârșită.
11 septembrie 2023
După ce ies din stadiul de larvă, licuricii trăiesc în jur de două luni și își petrec vara cu procesul de împerechere. De fapt de asta strălucesc, se caută unii pe alții. După două luni depun ouăle în pământ și mor.
Cam la o lună după ce dispar licuricii, începe școala. Dimineața aia cu lumină palidă și așchii de frig, când 3 milioane de inimi de copii din România bat mai repede.
O fetiță cu păr șaten prins în două codițe stă strânsă pe scaun, cu spatele la tabla pe care scrie „Bine ați venit! Anul școlar 2023-2024”. Încârligă un deget în semn să te apropii. Cu gura aproape de ureche șoptește: „Cine e șef în casa asta?” Arăt spre bărbatul scund, în sacou crem, care întâmpină copil după copil.
E primul învățător care a ajuns pe 11 septembrie 2023 în Tufanu cu Icoana. Așa că lui i se adresează zeci de întrebări la care nu are răspuns încă. La 12 vin oficialitățile.
Adrian Rizea a vrut special să vină la Tufanu. E dintr-un sat vecin de loc, iar acum locuiește în Pitești de unde va face naveta, pe drumul forestier. A mai fost învățător 18 ani până când și-a dat demisia. Apoi 14 ani a fost antreprenor și acum a decis să se întoarcă în învățământ.
„Și copiii ăștia merită, au și ei nevoie de profesori buni”. Mângâie capete, răspunde la îmbrățișări, zâmbește, șterge sucul vărsat pe jos, întâmpină părinți.
Apoi mai ajung, grupuri, și ceilalți profesori: limba română, geografie, fizică, matematică. „Engleză facem?”, întreabă Miranda. „Da, veți avea o super doamnă de engleză. O să vă placă”, o anunță consilierul școlar care vara asta a venit să-i cunoască pe copii. Au fost împreună peste deal la adunat bureți. „Erau două tipuri puțin diferite la culoare. Copiii au știut exact care sunt alea nebune, că așa le zic, nebune”, povestește amuzat bărbatul.
Ajung primarul, inspectoarea generală adjunctă, directoarea. „Unde-i Ion?”, strigă ea de la început după omul de serviciu. Dă direcții: tăiat buruieni, măturat, mici reparații.
„This is the beginning of a beautiful friendship”
Apoi se adună toți pe treptele școlii, într-un semicerc de părinți și copii. „Bună ziua!”, începe directoarea Antoneta Tudorache. „Bună ziuaaaaa!”, răspund sutele de voci.
Bine ați venit la școală!
Bine ați venit la școală!, o îngână un elev din primele rânduri. Râd toți.
Visul vostru s-a împlinit! Aveți gimnaziu în Tufanu cu Icoana!
Vorbește și inspectoarea. „Știți la ce vă ajută toate lucrurile pe care le învățați la școală?”, îi întreabă. „Să ne luăm carnetul de conducere!”, răspunde un băiețel. „Și asta! Dar de zidar ați auzit? Să știți că și pentru meseria de zidar și de zugrav trebuie un pic de carte. Și ca mecanic trebuie un pic de carte! Dar știți cât de bine e plătită meseria de zidar? Și știți că avem licee la Pitești care școlarizează tocmai pentru aceste meserii?”
Părinții sunt rugați apoi să-și trimită copiii la școală. „Nu mai aveți nicio scuză”, li se spune. Femei, bărbați și copii aprobă ca la o slujbă de gospel. Se împrăștie deja prin toată curtea. Unii poposesc la locul de joacă.
Un băiețel pocnește în coamă căluțul de lemn înainte de a-l călări. Cătălin Dinu, profesorul lor de matematică și fizică și coordonatorul nou înființatului gimnaziu de la Tufanu se dă în balansoar. El la un capăt, la celălalt trei băieți. Se sare, se strigă, răsună toată valea.
„Am avut o primire excepțională. Satul românesc are nevoie de preot, de medic și de dascăl! Și noi suntem dascălii! Am venit cu toată încrederea aici”, spune Dinu care a mai fost în sat și s-a întâlnit cu oamenii.
„Un bărbat care părea așa înțeleptul satului mi-a zis că el e la vârsta la care simte omul bun. Și ne-am îmbrățișat”, mai spune profesorul care după ce a lucrat în cercetare la un institut, acum le va preda copiilor din Tufanu. Spune că simte că ăsta îi e destinul, „ca un turbion, cum îi spunem noi în fizică, care pur și simplu te absoarbe”. „This is the beginning of a beautiful friendship”, citează faimoasa replică din filmul „Casablanca”. Dar spune că îl are în cap pe personajul din „Pisica albă, pisica neagră”, a lui Kusturica, care spune replica asta.
Se cară ultimele manuale din mașinile profesorilor, vor primi și ghiozdane cu rechizite. Peste câteva săptămâni în curte se vor monta și containere pentru grădiniță. După generații, în Tufanu cu Icoana va fi școală de la clasa întâi până la a opta și grădiniță. Ca în oglinzile retrovizoare, visele lor par mai aproape. Al lui Raul va parcurge 40 de kilometri:
„Sunt foarte bucuros, n-am cuvinte să spun că nu mai trecem dealul. Mai am doi ani până la a opta și o să merg la liceu la Mioveni, la Dacia.”
Dacia e mai cunoscută aici decât Ferrari. Dacia exportă cât exporta întreaga Românie în 1989. Țara s-a schimbat, dar și-a lăsat muți copiii în spate, peste deal.
1/12
