„Începe războiul, domn' profesor?”, este întrebarea pe care profesorul de istorie Laurențiu Frunză, din București, o primea, în urmă cu o lună, de la elevii săi de gimnaziu. „Am fost întrebat despre conflict încă înainte de a începe, din momentul în care se făceau acele anunțuri la televizor. Mărturisesc că le-am exprimat scepticismul meu cu privire la începerea războiului”, a povestit el pentru Școala 9.
„Devenise, la un moment dat, un joc al hazardului”, își amintește profesorul. „Apoi, după începerea războiului, am fost întâmpinat la clasă cu o altă întrebare: «Vin și peste noi? Ce părere aveți?»”.
„Când îi povestești unui elev că, în Primul Război Mondial, soldații își beau ceaiul cald din canistrele de benzină folosite pentru alimentarea mașinilor, te privesc uimiți. Foarte mulți dintre ei văd războiul așa cum le este arătat la jocurile pe calculator. Acești copii n-au cunoscut războiul, nici eu, nici tu (n.r. reporterul). Nu mai putem spune asta și despre copiii din Ucraina”, a continuat profesorul.
Cert este că acea singură oră de istorie pe săptămână din orar nu mai era de ajuns pentru discuțiile lor.
O întrebare fără răspuns
O singură întrebare l-a pus în dificultate pe profesorul Laurențiu Frunză. „Domn' profesor, o să folosească Putin arma nucleară?”, s-a auzit în clasă. După un moment de liniște, timp în care profesorul de istorie și-a ales cu grijă cuvintele, le-a răspuns: „Nu știi niciodată dinainte cum se va termina un război. Noi trebuie să ne trăim viața făcând abstracție de amenințare. Așa cum au făcut și bunicii noștri, cu zeci de ani în urmă.”
„Am încercat să le ofer o perspectivă realistă, păstrând, totuși, un ton optimist”, și-a explicat răspunsul profesorul.
Copiii sunt inteligenți, învață repede, dacă le explici cu răbdare și calm, mai spune el. Nu cad pradă teoriilor conspirației, vorbesc mult despre Vladimir Putin, îl descriu pe liderul rus în diferite feluri, așa cum au auzit acasă, la televizor sau în funcție de propriile concluzii: „E un om bolnav!”, „E un om nebun”, „E un dictator!”.
„N-am auzit niciun elev să spună că în Ucraina nu e război, iar ucrainenii se bat singuri între ei. Elevii înțeleg destul de bine ce se întâmplă, să nu credem contrariul. I-am simțit pur și simplu preocupați despre ce ar face ei în cazul în care ar exista un război și în România”, a mai spus Laurențiu Frunză.
„Vine cel de-al treilea război mondial?”
Gabriela Obodariu, profesoară de istorie la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” a mărturisit că și elevii ei sunt îngrijorați, în mare parte, de posibilitatea izbucnirii celui de-al treilea război mondial, după ce au învățat deja, la orele de istorie, despre primele.
„Încă de la începutul războiului, elevii erau extrem de agitați și tot întrebau dacă vine cel de-al treilea război mondial. I-am liniștit, mai întâi, povestindu-le de garanțiile de securitate pe care le avem azi, pe baza informațiilor pe care le aveau de la istorie despre NATO.
Mai apoi, am abordat mereu subiectele din programă cu referire la contextul prezent, pentru ca ei sa înțeleagă mai bine cum stabilim cauzele și urmările unui conflict, pe baza analizei unui anumit context istoric”, a spus profesoara de istorie.
Elevii au început să compare ceea ce au învățat la istorie cu ce se întâmplă astăzi în preajma granițelor noastre, adaugă Obodariu: „Până acum, orice război părea ceva din filme, dintr-o dată e ceva mult mai palpabil, prin toate informațiile care le vin pe diverse canale”.
„Cel mai important pentru toți elevii e să-și dezvolte elemente de gândire critică, de educație media, în așa fel încât să nu cadă victime ale dezinformării.”
Prin urmare, fie că vorbesc sau nu despre războaie în lecțiile de zi cu zi, profesoara de istorie lucrează cu elevii săi la ce înseamnă surse credibile, propagandă și dezinformare pentru a-i ajuta să aleagă din noianul de informații, după cum a mai spus profa de istorie din Focșani.
„Din momentul în care a început invazia în Ucraina, m-am trezit copleșit de o sumedenie de întrebări din partea copiilor”, povestește și profesorul de istorie Marcel Bartic, care predă la Laude-Reut, o instituție privată de învățământ din București.
Marcel Bartic este profesorul de istorie care a protestat în fața Ambasadei Rusiei de la București, în semn de solidaritate cu Ucraina, în prima zi de război. După ce gestul său a fost mediatizat, Jandarmeria Română a renunțat să-l amendeze pentru protest neautorizat, după cum a anunțat Bartic pe contul său de Facebook.
„Prima întrebare a fost dacă va ajunge războiul și în România. Le-am explicat că România este un stat membru NATO, o alianță foarte puternică înființată în 1949, cu scop defensiv, de apărare ș.a. Pe de altă parte, le-am transmis copiilor că, în perioada asta, nu trebuie să ne panicăm, cât mai degrabă să înțelegem care este rolul fiecăruia. Că războiul ar putea avea și consecințe economice - cresc prețurile, și poate e momentul să fim mai responsabili și mai empatici”, spune Marcel Bartic.
Iar copiii au înțeles. Mulți dintre ei, împreună cu familiile lor, se numără printre voluntarii care le-au oferit ajutor refugiaților, primindu-i în casele lor sau oferindu-le alimente și alte lucruri necesare supraviețuirii.
„Solidaritatea arătată de români în aceste zile este excepțională. N-am mai văzut de mult timp un val de solidaritate ca cel de acum, iată că e momentul unui restart pentru relațiile dintre România și Ucraina”, mai spune profesorul de istorie.
Lecție de istorie și de empatie
„Le-am mai spus copiilor că ucrainenii n-au nicio vină pentru ce se întâmplă acum în Ucraina, indiferent de ce aud, poate, în jurul lor. Ei trebuie să învețe că, în acest moment, acei oameni suferă enorm, iar noi trebuie să le fim alături necondiționat. Este extraordinar că mulți elevi, profesori și școli s-au implicat cu mic cu mare în ajutorarea vecinilor noștri, este un exercițiu de empatie minunat pentru elevii noștri, de care chiar au nevoie”, a mai spus el.
Chiar dacă nici elevii lui nu sunt atât de vulnerabili la teoriile conspirației, ei au acces la ele și-și pun întrebări. De pildă, cine sunt ucrainenii naziști despre care vorbește Vladimir Putin? Se întreabă elevii.
„Am simțit nevoia să le demontez argumentele aduse de președintele rus, mai cu seamă că eu predau la o școală evreiască”, spune Bartic. „Cum poate vorbi cineva de denazificare când procedează la fel ca Germania nazistă? I-am mai făcut atenți pe copii la ce se întâmplă în Rusia. Cum poate avea Rusia pretenții că eliberează Ucraina de opresiune în condițiile în care, în propria-i țară, oamenii nu au dreptul să-și exprime un punct de vedere? Și sunt arestați când ies la proteste?”, le-a explicat el.
„N-ai cum să nu le spui copiilor care văd, în fiecare zi, la știri, tot felul de nenorociri, ce se întâmplă. Să-ți spui tu, ca profesor: nu e treaba mea. Este!”
De altfel, școala are o mare responsabilitate, în aceste zile, în informarea corectă a copiilor, crede Marcel Bartic.
„Am auzit voci scandalizate care spuneau că profesorii nu trebuie să se implice, că nu e treaba profesorilor, că nu e treaba școlii, că nu are de-a face cu educația. Ba da. Este responsabilitatea școlii să le explici copiilor ce se întâmplă la granițele României, este o lecție de istorie în timp real”, spune profesorul de istorie, care subliniază și faptul că „nu toți părinții au înțelegerea necesară pentru a le explica copiilor, căci nu toți părinții au acces la informație.” Și atunci acest rol îi revine școlii.
„Sunt milioane de oameni care au fugit din Ucraina, sute de mii de refugiați care au tranzitat România, alte zeci de mii care au rămas în țara noastră. N-ai cum să nu le spui copiilor care văd, în fiecare zi, la știri, tot felul de nenorociri, ce se întâmplă”, a completat profesorul.
„Copiii nu se mai opresc din întrebări”
„Sunt și curioși, dar și îngrijorați. Elevii noștri au intrat în contact direct cu ucrainenii, avem deja copii ucraineni care ne-au trecut pragul, iar elevii noștri au ieșit cu ei în oraș, au început să se cunoască reciproc. Mai mult, i-au invitat la ei acasă, i-au găzduit”, a povestit, într-o discuție cu Școala 9, și Dan Solcan, profesor de Istorie la Colegiul „B.P. Haşdeu” din Buzău.
Profesorul a făcut și un exercițiu la clasă cu elevii săi. I-a rugat pe cei mici să explice, printr-un singur cuvânt, ce simt ei în legătură cu războiul de peste graniță.
„Neputință” a fost primul răspuns. „Frustrare” a fost al doilea. Chiar dacă, după cum mărturisește profesorul, copiii s-au implicat, împreună cu școala, în strângerea de fonduri pentru refugiații ucraineni, sentimentul general e de frustrare că nu pot face și mai mult. Că nu e de ajuns.
„Absurd” e un alt cuvânt pe care l-au folosit copiii. Sau „irațional”. „Nu pot să priceapă cum e posibil așa ceva în vremurile noastre, în secolul 21”, a spus profesorul. „Temerile lor sunt mari. Unii spun că s-a ales praful de planurile lor. Se tem că nu și le mai pot îndeplini”, adaugă Dan Solcan.
Altcineva a spus „solidaritate”. „E vizibilă această căldură față de cei din Ucraina. Se gândesc ce ar face ei dacă ar fi luați pur și simplu din patul lor, din viețile lor și aruncați, brusc, într-o realitate mult mai crudă. Ucrainenii trăiesc o traumă uriașă, iar copiii înțeleg asta”, a explicat profesorul.
Copiii ucraineni nu vor să se mai uite la știri
Elevii lui Solcan au povestit la clasă un alt amănunt marcant: copiii ucraineni pe care ei i-au cunoscut nu vor să se uite la televizor. „Nu vor să mai vadă nimic, îi doare. Sunt un pic mai liniștiți, mai calmi dacă nu mai iau contact permanent cu știrile”, mărturisește proful de istorie din Buzău.
„Cei mai îngrijorați sunt cei de la Kiev. De pildă, o familie a venit cu totul în România, mai puțin băiatul mare, care a rămas să lupte în armată. Vorbesc când pot la telefon. La un moment dat, băiatul le-a spus că blocul lor nu mai este, că apartamentul lor a fost distrus. Vă dați seama că acești copii trăiesc istoria în mod direct”, a mai spus Solcan.
FOTO: Vlad Chirea
