O învățătoare din Tecuci a primit jigniri și amenințări cu moartea după o lecție despre vaccinare

O învățătoare din Tecuci a primit jigniri și amenințări cu moartea după o lecție despre vaccinare

În Tecuci, un oraș cu mai puțin de 35 de mii de locuitori, învățătoarea Florentina Golea face o lecție cu elevii săi de clasa a IV-a despre cum pot fi eroi în vreme de pandemie, inclusiv prin vaccinare. A doua zi postează pe Facebook câteva fotografii de la activitate, care sunt preluate de pagina oficială a campaniei de vaccinare pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Urmează apoi sute de comentarii jignitoare, inclusiv amenințări cu moartea, povestește cadrul didactic.

23.10.2021

Florinela Iosip

În perioada 20 septembrie-10 octombrie, UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației a invitat cadre didactice din toată țara să facă lecții despre vaccinare cu elevii lor, în baza unor materiale educaționale (grafice, povești și broșuri) realizate tot de UNICEF. Au răspuns apelului lor aproximativ 4.500 de profesori. 


Unul dintre ei a fost Florentina Golea, învățătoare la Școala Nr. 10 „Dimitrie Sturdza“ din Tecuci, județul Galați, unde este și directoare. Cadrul didactic are o experiență de 33 de ani în învățământ, fiind premiată la nivel național și internațional pentru ideile sale creative de predare. „Prima mea generație de elevi are acum 41 de ani“, se mândrește învățătoarea.


În 33 de ani de activitate la catedră, Florentina Golea spune că nu s-a simțit niciodată atât de umilită, ca în zilele după ce lecția ei despre vaccinare a căpătat vizibilitate la nivel național. De ziua internațională a profesorilor, 5 octombrie, pagina oficială dedicată campaniei de vaccinare, RO Vaccinare, a distribuit pe Facebook fotografiile de pe profilul învățătoarei. 

Învățătoarea Florentina Golea la lecția despre vaccinare


Pe aceeași rețea de socializare au urmat sute de comentarii jignitoare la adresa cadrului didactic: de la „profitoare“ și „să vă fie rușine“ până la „monstru“ și „criminală“. Învățătoarea povestește că, în privat, a primit și mesaje de amenințare cu moartea.


Școala 9 a vorbit cu învățătoarea Florentina Golea despre cum s-a desfășurat lecția ei de vaccinare și despre cum se simte în legătură cu valul de ură care a venit asupra ei:


În fiecare an, UNICEF în colaborare cu Ministerul Educației ne invită pe noi, cadrele didactice, să participăm la cea mai mare lecție despre X sau Y subiect. Anul trecut, de exemplu, a fost despre bullying. Anul acesta, a fost despre vaccinare și despre cum ne putem proteja prin păstrarea distanței, purtatul măștii sau dezinfectarea mâinilor. UNICEF ne-a dat un plan de lecție după care să ne inspirăm. Au fost mii de profesori din toată țara care s-au înscris la această lecție.


Eu am făcut lecția în felul meu: cu desene, cu povești, să fie atmosfera cât mai prietenoasă pentru copii. Dar, ca să ne lămurim, lecția mea n-a fost doar despre vaccinare, însă am atins și acest subiect. 


Am folosit povestea pe care au propus-o cei de la UNICEF. E despre o fetiță pe nume Sara care face o călătorie în jurul lumii, pe parcursul căreia întâlnește alți copii de vârsta ei. Acești copii sunt numiți eroi pentru că îi protejează pe ceilalți. De exemplu, în Egipt se joacă în jurul piramidelor, dar păstrează distanța de un metru între ei. 


I-am întrebat pe copii: Cum ați putea să fiți și voi eroi? Cei mai mulți au vorbit despre soluțiile pentru pandemie, pentru că asta este și realitatea lor. Să știți că ei conștientizează mai mult ce se întâmplă în jurul lor decât lasă să se vadă. Dacă părintele lasă toată ziua televizorul pornit pe canalul de știri, copilul va absorbi ce aude. Chiar dacă nu va memora tot, dar va fi afectat.


O fetiță mi-a spus că este erou pentru că nu s-a mai dus în vizită la bunica ei decât foarte rar de când a început pandemia. Alți copii au zis că sunt eroi dacă poartă mască. Un băiat, ai cărui părinți sunt medici, mi-a spus că de abia așteaptă să facă 12 ani ca să se poată vaccina anti-covid. Alți copii mi-au spus de părinții lor că s-au vaccinat, iar eu le-am răspuns că și ei sunt eroi, pentru că așa își protejează familiile și pe ceilalți apropiați. 


O inimă pentru fiecare vaccinat


Am desenat pe tablă o inimă mare, care simbolizează iubirea, în care am scris „VACCINARE=IMUNIZARE“. Apoi, i-am invitat pe copii să deseneze și ei în interiorul său inimioare mai mici pentru rudele cele mai apropiate care s-au vaccinat anti-covid. Am desenat și eu inmioare pentru copiii mei.


I-am întrebat la ce se gândesc când aud cuvântul „vaccin“. „La libertate“, îmi răspunde primul copil. Un băiat mai îndrăzneț așa. Îl cheamă Filip. Cum adică la libertate, Filip? Libertate, doamna. Vreau și eu să merg să-mi vizitez bunicii, vreau să mai merg în tabere. 


O fetiță îmi zice de „zâmbete“. Cum așa?, o întreb și pe ea. Păi da, doamna, că dacă nu am purta măștile, am vedea și noi fața omului când bucuros, când e supărat.


După le-am dai foi albe și creioane colorate ca să deseneze câte un borcan în care să bage ce obiecte ar putea folosi ca să fie eroi. Cu toții au desenat Covidul ca pe acest monstru negru, roșu sau verde în exterior, iar înăuntru aproape toți au desenat seringi, medicamente și măști.


Eu le-am spus că vaccinul este recomandat de medici, dar niciodată nu mi-am impus punctul de vedere asupra lor. Eu sunt un om cu credință în Dumnezeu, dar mi se pare normal ca sistemul de învățământ să promoveze știința.


„Știu unde stai“


Am postat pozele de la lecție a doua zi pe Facebook, pentru că am zis că poate îi ajută pe alți colegi. După câteva zile, mă sună băiatul meu să-mi zică că cei de la RO vaccinare mi-au preluat postarea. M-am bucurat pe moment. Am zis că va ajunge la mai mulți oameni. Și după au urmat...Mai întâi, câteva comentarii, apoi tot mai mulți scriau ca hienele. M-au făcut în toate felurile. Mi-au zis că le manipulez copiii, că îi omor, că n-am ce să caut la catedră.


Efectiv am fost târâtă în noroi. E adevărat, toți cei care m-au jignit sunt necunoscuți. Măcar atât. Două-trei zile am blocat sute de oameni și am tot șters comentarii răutăcioase. M-au amenințat că  „știu unde stai, găsim școala, o să vii acasă cu capul în geantă“. 


Nici nu m-am gândit că vor fi astfel de reacții. Și când am început să fac educație prin teatru sau diferite lecții video cu mine, costumată în tot felul de personaje de la văcuța Lola la gladiator, am primit reacții de genul: „Asta e circ, nu e școală“. 


Însă în 33 de ani de activitate nu am fost niciodată atât de umilită, ca după lecția despre vaccinare, care e despre sănătate până la urmă.


Parcă ne-am sălbăticit și mai tare. România își merită soarta pentru că aruncă cu pietre în oamenii care muncesc și care încearcă să deschidă porțile cunoașterii. 


Nu am înțeles de unde toată răutatea asta, pentru că eu nu am îndoctrinat niciun copil. Drept dovadă, părinții de la clasa mea nu mi-au reproșat absolut nimic. În schimb, am fost dezamăgită de colegi-profesori din toată țara care au spus că anul acesta au sărit peste lecția organizată de UNICEF ca să nu le facă părinții scandal.


Eu am făcut foarte încrezătoare această lecție pentru că, împreună cu părinții, mi-am educat elevii să fie atenți la sănătatea lor. Copiii mei sunt obișnuiți să vadă alți colegi cu măști dinainte de pandemie. Acum câțiva ani, am avut un elev al cărui tată era japonez și de fiecare dată când avea o răceală, el venea cu masca la școală. Și eu am încurajat această practică, mai ales că încerc să fac cu cei mici cât mai multe activități de educație pentru sănătate. În fiecare sezon de răceală, copiii care erau puțin răgușiți, aveau nasul înfundat sau tușeau veneau cu mască. 


Am chemat la ore voluntari de la Medici Fără Frontiere (organizație umanitară internațională care oferă servicii medicale-n.r.), nutriționiști, chiar și pe băiatul meu care este tot medic. Am încercat să le ofer copiilor o deschidere cât mai largă către lumea dincolo de gardul școlii. Am făcut cu ei tabere de vară în care am chemat avocați să facă educație juridică cu ei și specialiști în finanțe care să le explice, pe înțelesul lor, cum să-și drămuiască banii când o să crească. 


Eu mereu am considerat că cele mai grele examene pe care le vor da copiii sunt cele din viața de toate zilele. Eu pentru asta pregătesc copiii: să aibă grijă de ei și de mediul înconjurător. Copiii aceștia sunt mult mai deschiși decât am fost noi. Paleta de subiecte pe care le poți aborda cu ei este nelimitată. Nu mai poți folosi doar o cretă și o tablă ca să-i provoci la învățare. Eu când intru în sala de clasă mă gândesc că mă conectez cu viitorul. Și asta îmi dă speranță.

FOTO: Arhivă Facebook Florentina Golea

Florinela Iosip

reporter

Învață să cunoască oameni și să scrie din 2016. A lucrat la Realitatea TV, Adevărul și Libertatea, unde este reporter și acum. 

CUVINTE-CHEIE

vaccinare profesori, vaccinare copii, unicef, lectie vaccinare, unicef romania, covid, invatatoare, florentina golea, ro vaccinare

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile