Începând cu acest an școlar, bursele de merit, în valoare de 450 de lei - sumă majorată de la 200 de lei - vor fi acordare elevilor cu medii peste 9,50, inclusiv, precum și primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, indiferent de medie. De exemplu, dacă într-o clasă de 30 de elevi doar trei aveau peste 9,50, deci doar ei trei primeau, până în anul anterior, bursă de merit, acum numărul bursierilor crește până la 10, în ordinea mediilor.
În varianta inițială, nu exista și pragul de 9,50, el a fost reintrodus după protestele părinților, ale unor asociații de elevi și ale Avocatului Poporului. Cel din urmă a atras atenția că noua măsură nu va duce „la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”, spunând, practic, că nu este corect să primească aceeași bursă și elevul cu media 10 și cel cu media 6.
Consiliul Național Elevilor a spus, pe de altă parte, că acordarea burselor pentru toți elevii, atât timp cât se situează în primii 30%, ca medie, dintr-o clasă, crește echitatea din sistem și motivația copiilor.
Va crea o „competiție sănătoasă”, justifică ministerul
„Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit”, a justificat ministrul Educației Ligia Deca introducerea cotei, într-o emisiune la TVR. Copiii își vor depăși propriile limite, a spus ministru, apoi vor intra în competiție unii cu ceilalți, ceea ce va ridica întregul colectiv al elevilor.
Ada Roseti, specialistă în științele educației și fondatoarea Games of Science, un proiect de promovare a comunicării științei către publicul larg, este de acord că această modalitate de acordare a burselor aduce o oarecare formă de echitate. Școala, în întregul ei, este oricum construită greșit pe ideea de „competiție neetică”, dată de note, crede ea, ceea ce duce mai degrabă la favorizarea celor care au deja mai multe elemente care funcționează în favoarea lor, de exemplu, vin din familii bune, înstărite, educate, au ei înșiși un coeficient de inteligență ridicat. Astfel că lărgirea recompensei sau ajutorului e un lucru bun.
Ada Roseti, fondatoarea Games of Science
Cu toate astea, ultimul lucru de care are nevoie acum școala românească este și mai multă competiție.
„Fundamental, cred că nu e bine ce facem. Cred că societatea nu are nevoie de mai multă competiție la nivel școlar”, afirmă Ada Roseti, pentru Școala 9.
Copiii cu note mari dintr-o clasă îi pot ajuta să crească pe cei cu note mai mici, cărora poate nu le este la fel de ușor să înțeleagă o lecție sau o problemă de la profesor, dar le vine mai ușor să înțeleagă de la cineva de vârsta lor, spune Ada Roseti, care definește asta drept „sentiment de mândrie colectivă” printre elevi.
Dacă punem o competiție de genul acesta la clasă, s-ar putea ca eu, care iau note mari, să nu vreau să-l ajut pe celălalt care ia note mai mici decât mine să învețe mai bine pentru că s-ar putea să-mi ia bursa. Mă tem că inclusiv sentimentul de colectivitate care s-ar putea crea în clase se subminează. - Ada Roseti
Meritocrație sau echitate?
În acest moment, chiar și cu noua modalitate de acordare a burselor de merit, sistemul pune accent pe performanța care funcționează deja, adică pe elevii foarte buni, ajutați să învețe prin aspectele sociale în care au crescut, spune Ada Roseti. Și este în regulă ca performanța să fie recompensată - elevii cu note mari sau cu premii la concursuri naționale și internaționale să fie premiați pentru rezultatele lor. Dar nu accentul pe performanță lipsește din sistemul de învățământ, ci susținerea celor dezavantajați.
Obsesia pentru meritocrație poate duce la inechitate și la adâncirea faliei între cei înstăriți și cei dezavantajați, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Michigan, SUA. Meritocrația este sănătoasă, pentru că munca trebuie premiată pe măsura eforturilor, însă ea funcționează doar atunci când toți pleacă la drum pe picior de egalitate, mai explică analiza.
„Nu cred că elevii aceia care sunt foarte buni trebuie să devină mult mai buni, cred că trebuie să aducem alături de ei alți oameni care au nevoie de ajutor. Accentul pe care îl punem pe performanță este minunat, dar performanța funcționează oricum”, explică specialista.
Ea dă exemplu rezultatele testelor PISA, la care România continuă să rămână codașă. Sistemele educaționale cele mai de succes sunt cele care au elevi și absolvenți la un nivel comparabil ca pregătire. Or, în România, deși avem mulți olimpici, avem și mai mulți elevi la capătul opus al educației.
„Accentul pe care îl punem pe concurență și pe performanță nu va duce pe termen lung decât la adâncirea decalajelor de toate felurile din societatea noastră”, punctează Ada Roseti.
„Nu mai știm să ne jucăm împreună”
Părerile cercetătorilor legate de competiția la clasă sunt împărțite.
Pe de-o parte, poate încuraja implicarea în educație, în studiu. Când mai mulți elevi învață bine și sunt productivi, ei servesc drept model pentru ceilalți, care le vor imita comportamentul și se vor implica mai mult în activitățile la clasă.
Pe de altă parte, copiii tind să se compare cu colegii lor. Unele studii arată că, atunci când nivelul de competitivitate la clasă este scăzut, elevii învață mai ușor și sunt mai relaxați. Când competiția este ridicată, elevii devin mai anxioși, ceea ce poate duce la rezultate slabe, în condițiile în care emoțiile contribuie în mare măsură la performanța școlară și la dorința și capacitatea de învățare.
„Competiția e unul dintre motoare, iar societatea a încurajat-o mereu, dar nu știu de ce simțim că ar trebui încurajată și mai mult, când succesul pe termen lung e dat de comportamente prosociale, de colaborare”, e de părere Ada Roseti.
Deși crede că e nevoie și de o doză de competitivitate, cheia succesului stă în colaborare, în învățarea prin muncă de echipă. Problema este, spune ea, că este atât de adânc înrădăcinată în societate cultura competiției, încât inclusiv proiectele la școală sunt un coșmar.
„Colaborarea e nedreaptă pentru că unul îi duce în spate pe toți. Dar asta pentru că nu avem modele. Profesorii ar putea să învețe cum se moderează o colaborare. Nu poți să te aștepți ca oamenii să știe cum ar trebui să lucreze. Dacă lași șase copii să construiască un castel de nisip ar ieși mai bine decât dacă lași șase copii de clasa a VII-a să scrie un proiect despre agricultura din sudul României. Pentru că la clasa a VII-a am învățat foarte bine concurența și nu prea mai știm să ne jucăm împreună”, explică Ada Roseti.
„Am crescut într-o cultură a competiției care a defavorizat colaborarea”, mai punctează ea.
Foto principală: Vlad Chirea
