Categorie

Cancelarie

Cu și despre profesori, cu sau fără catedră și catalog. 

Poate exista educație religioasă obligatorie fără îndoctrinare? Lecția Greciei

de Alexandra Nistoroiu Ilustrație: Dariana Ilie

În Grecia, religia continuă să joace un rol decisiv în identitatea publică și educație. Între 81% și 90% din cetățeni se autodeclară ortodocși, conform studiilor. Însă sistemul educațional a făcut deja pași importanți în trecerea de la o abordare confesională înspre un model pluralist al educației religioase. Am stat de vorbă cu Marios Koukounaros-Liagkis, profesor la National and Kapodistrian University of Athens, despre reforma educației religioase și piedicile întâmpinate.

11.11.2026

Alte articole

Laborator

Teodor Baconschi: „Ne plângem de invazia tonților agramați, fără să vedem că aceste rezultate hidoase reflectă lacunele primilor 12 ani de școlarizare”

de Antonia Pup

Ce rol mai au logica, latina și religia în educația elevilor? În contextul rediscutării arhitecturii curriculare pentru liceele din România revine pe agenda publică tema „umanioarelor”, discipline despre care teologul, diplomatul și scriitorul Teodor Baconschi spune că sunt temelia formării unui om. În volumul „Averea bunei educații”, fostul ministru de externe vorbește despre educația  „junimii”, care are nevoie deopotrivă de aportul adus de „familie, Biserică și societatea civilă”, pe lângă anii de școală.

19.04.2021
Clasă

Americani timp de un an

De Camelia Posea

Trei liceeni care au făcut un an de școală în Statele Unite povestesc ce au învățat și cum li s-a schimbat optica față de viață.

10.07.2019
Laborator

Editorial. „Normal” este un cuvânt toxic. Sau despre dizabilitățile noastre, la școală și în viață

de Cătălina Florescu

În 1999 Liane Holliday Willey publica Pretending to Be Normal, o carte inspirată din propria experiență cu sindromul Asperger care face parte din multele manifestări ale autismului. Autoarea a scris cartea reflectând la copilăria ei, la felurile aparte de a reacționa, la „ciudățeniile”, idiosincraziile ei, dar și pentru a face loc unui dialog care pe vremea copilăriei ei nu exista. Autoarea se duce mult mai mult în timp, la sfârșitul anilor ’70 și întreaga decadă a anilor ’80 atunci când în Statele Unite unui copil ca ea, cu rezultate excepționale, bizareriile din comportament, stângăciile sociale erau mai puțin percepute ca fiind un semn al unei boli. 

20.02.2024