„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Virginia Usiku are 32 de ani, e model și activist pentru diversitate. Pentru că își dorește să le dea curaj tinerilor instituționalizați, Virginia a decis să le spună povestea ei.
Sabina, Matei, Natalia și Iulia contribuie la împlinirea visului unei asociații de a cumpăra o aeronavă medicală pentru a transporta copiii bolnavi la tratamente în străinătate. Și învață împreună lecția generozității. Cei patru vând brățări și luciuri de buze, gătesc cele mai bune rețete de paste sau fac salam de biscuiți: puțin câte puțin, pun câte un leu la pușculița ce trebuie să se umple cu 2 milioane de euro pentru ca asociația Blondie să cumpere un avion.