După un an și jumătate de pandemie, țările lumii caută soluții pentru a face școlile mai sigure împotriva amenințării Covid. Cele mai multe state europene vor să-i aducă pe toți copiii la școală în noul an, cum este Italia care pregătește un program pentru transport în comun adaptat orarului școlii. În Marea Britanie, profesorii vor clase mai bine ventilate. Iar în India, copiii care au devenit orfani în pandemie vor primi o sumă lunară până împlinesc 25 de ani și educație gratuită. Mai puțin norocoase, țări precum Mozambic, care se zbat de ani de zile în sărăcie, nu știu cum aducă mai mulți copii la școlile puține și adesea greu accesibile.
Cadrele didactice, părinţii şi copiii din comuna Curcani, Călăraşi, fac front comun pentru a ţine pasul cu educaţia online. Ei învață împreună că tehnologia nu e cunoaștere, tehnologia este instrumentul cunoașterii. Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite. Pe când Internetul nu vine la fel peste tot. Învăţarea online a subliniat cu roşu inegalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie.
Traducătoarea și scriitoarea britanică Michele Hutchison a scris, împreună cu autoarea americană Rina Mae Acosta, volumul care a uimit și educat sute de mii de părinți din toată lumea. „Cei mai fericiți copii din lume” spune povestea lor, a două mame venite din cultura anglo-saxonă, care s-au trezit într-o societate care își crește copii cu metode care pot părea șocante. Metode care însă dau roade: ani la rând, Olanda, țara unde au ajuns cele două după căsătorie, s-a clasat pe primul loc în lume la starea de bine a copiilor și adolescenților. Am discutat cu Michele Hutchison despre libertățile și provocările educației olandeze, dar și despre ce ar putea face România mai bine să crească copii fericiți.