Eram la grădiniță când am mers cu părinții mei prima oară la un protest - pentru protejarea Roșia Montană de exploatările miniere. Zece ani mai târziu am fost acolo ca voluntară, în cadrul proiectului „Adoptă o casă la Roșia Montană”. Două săptămâni am lucrat la diverse clădiri monument istoric împreună cu alți 20 de voluntari și am învățat să mă uit altfel la o casă veche.
La clasa a VII-a, la lecția despre funcția de reproducere, elevii găsesc în manual povestea Amaliei, o adolescentă care a devenit mamă la 14 ani. Am vorbit cu una dintre autoarele acestui manual, profesoară de biologie care a predat din anii ‘80 biologie fără să dea la conspectat lecția despre aparatul reproducător. În ultimii ani la catedră, a predat și modulul de Educație pentru sănătate.
Vremurile miuțelor și jocurilor de-a prinselea pe mijlocul străzii au apus. Orașele au devenit tot mai nesigure pentru copii, iar părinții tot mai temători să-i lase singuri. Mai mult, nu doar că și-au pierdut locurile de joacă, treptat rămân și fără dreptul de a-și însoți părinții la restaurant sau în hoteluri. S-a întâmplat recent ca un local din București să impună regula ca cei mici să stea permanent așezați, dar e un trend global. Polarizată, discuția pendulează între „locurile child free încalcă drepturile omului” și „copiilor crescuți cu prea multă libertate le lipsește bunul simț”. Dar dezbaterea e multifațetată și cu rădăcini până în comunism.