Elevii și profesorii Liceului Tehnologic din satul Nucet, Dâmbovița, au organizat un târg de Crăciun și au strâns peste 15.000 de lei ca să repare acoperișul școlii. Unii invitați au licitat pentru cele nouă tricouri semnate de fotbaliști, foști elevi ai liceului, printre aceștia Octavian Popescu, acum evaluat la 4 milioane de euro. În plus, adolescenții și părinții au pregătit negrese, plăcinte cu dovleac și cozonaci, iar cadrele didactice, sarmale, pe care le-au vândut apoi în sala de festivități a școlii.
La începutul lunii august a acestui an, scandalul plăcuțelor de înmatriculare a încins din nou spiritele între Serbia și Kosovo, semn că tensiunile din regiunea Balcanilor de Vest sunt departe de a fi consumate. Pe fundalul lor, o generație de tineri speră, încă, la integrare europeană și vor să trăiască visul american. Krenare Buzhala studiază antropologie culturală și lucrează la proiecte educaționale pentru tineri în cadrul organizația Seed din Priștina, Kosovo. Școala 9 a stat de vorbă cu Krenare pentru a afla ce înseamnă să fii tânăr în Kosovo în acest an complicat, în care piesele pe tabla geopolitică par că se reașează.
Tinerii dintr-un orășel din Vaslui, ai căror părinți au emigrat, descoperă că au nevoie de comunicare - și unii de alții.