Ce aduce copiii la școală? Calculatoarele de ultimă generație și tablele interactive, toaletele decente, profesorii bine pregătiți, părinții implicați sau comunitatea? E o combinație dintre toate, niciodată în aceeași proporție, că și comunitățile sunt foarte diferite. După o experiență de 40 de ani în educație în care a vrut să renunțe de câteva ori, Mirela Ștețco, head of advocacy la organizația Teach for Romania, a vorbit la podcastul REZOLVAT despre ce funcționează. A povestit cum i s-a schimbat perspectiva de-a lungul carierei, despre ce crede că a greșit, dar și despre momentele „aha!”, cum ar fi cel în care a înțeles că „a fi profesor nu e despre spectacolul tău!”.
Majoritatea elevilor se reîntorc în bănci de astăzi. Alții rămân să facă școală online și mai este o categorie care deși figurează în catalog, nu mai face niciun fel de școală. Peste 15% dintre elevii români abandonează studiile. Ca să poți să combați fenomenul, e nevoie de o intervenție complexă. Nu e suficient un cadru didactic dedicat, nu e de ajuns un mediator școlar sau un asistent social care își face treaba. E vorba despre toți împreună și în plus, de autorități locale și naționale care să creeze condiții decente de trai. Florentina Tituleac, învățătoare într-o comună dezavantajată din Brașov, a descoperit acest lucru încercând să-i țină în clasă pe toți elevii ei. În ciuda eforturilor, nu a reușit. Povestea a cinci dintre elevii pentru care mai notează în catalog doar absențe, în Școala 9.
În medie, 150.000 de elevi de la clasa I până la clasa a XII-a fac opționalul de educație pentru sănătate, conform datelor din sistem obținute de Școala 9. Este numărul de elevi care ar umple cam 170 de școli gimnaziale de mărime medie. Vorbim, așadar, de un procent infim raportat la numărul total al elevilor din România. Dacă ne uităm numai la componenta de educație sexuală, care se poate studia de la clasa a VIII-a în sus, în jur de 750.000 de copii l-ar putea avea în curricula școlii, dacă părinții și instituția de învățământ ar fi de acord.