250 de mii de tablete au ajuns anul trecut la elevi care nu aveau de pe ce să facă școală online. După un an de la implementarea programului Ministerului Educației, Școala 9 a vorbit cu inspectori școlari și cu directori din județele unde a fost cea mai mare cerere. Am aflat că până în 3% dintre tablete s-au stricat, printre ele și cele deteriorate de copii, deci nu puteau fi reparate prin garanție, iar școlile au făcut eforturi să nu-i pună la plată pe părinții aflați deja în situații vulnerabile. În plus, unele școli au în continuare nevoie de dispozitive.
Am avut ocazia să particip în calitate de membru observator din partea Consiliului Elevilor la concursurile de directori și directori adjuncți din județul meu, Vrancea. Observator înseamnă că nu am avut voie să pun întrebări candidaților, din păcate. Am văzut profesorii devenind elevi și nu unii foarte bine pregătiți, am văzut profesori fără viziune, perorând discursuri lăbărțate și deloc concrete. În plină pandemie, când școala a fost în nemilosul joc online-offline, am întâlnit profesori care se visează directori, dar nu știu să lucreze pe calculator.
La 19 luni de când au fost închise pentru prima dată școlile, România tot nu și-a pregătit (sau echipat) profesorii pentru a preda online și nici să asigure condiții minimale pentru învățarea de acasă. Sute de mii de copii în continuare n-au o conexiune sigură la internet și nici dispozitive decente de pe care să poată lucra. Nu mai vorbim de o formare minimală pentru ei sau părinții lor. Guvernul nu pare să aibă o strategie pentru a remedia situația dezastruoasă, iar pe termen lung consecințele le vom plăti cu toții.