În luna mai încercăm să înțelegem mai bine cum se traduce „influența sistemului” în viața de zi cu zi a școlilor.
Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.
Ziua Micii Uniri coincide cu Ziua Internațională a Educației. Antonia Pup, coordonator advocacy la Societatea Academică din România, a găsit o similitudine esențială între cele două evenimente și anume: dacă vrei să faci o reformă, ai nevoie de o voință politică unită. Într-un dialog cu Daniela Vișoianu, președinta federației Coaliția pentru Educație și fostă consilieră în mandatul Monicăi Anisie, cele două discută despre programul „România educată”, despre cum ar trebui să arate planurile cadru și cum va ieși școala din pandemie. „Țara are istorie, adică timp nelimitat iar noi avem un timp limitat la dispoziție”, crede Daniela Vișoianu despre urgența de a lua măsuri acum.