Adolescent printre ONG-iști

Adolescent printre ONG-iști

Între școală și jobul într-o asociație de ecologie umană, un elev de-a XII-a din Iași și-a descoperit vocația.

08.11.2018

De Adrian Popa, colaj de Daia-Diana Grigore

E 6:45. După mai multe amânări decid să îmi opresc alarma și mă ridic din pat. Mă îmbrac, iau ceva repede din frigider, îmi scot bicicleta și mă îndrept spre școală. Cu muzica în urechi, încerc să ignor traficul de luni dimineață, să evit pietonii neatenți și șoferii enervați de aglomerație. Mă bucur că luni avem ore interactive, nu doar dictări lungi sau ore de umplutură, cum sunt cele de științe la profilul uman. După ora 14, mă îndrept tot pe bicicletă spre sediul Asociației Mai Bine din Iași, unde lucrez ca asistent manager.

Reușesc să beau o cafea bună, îmi deschid laptopul și îmi planific săptămâna. Încerc să mă ocup de rapoarte cât mai devreme ca să îmi rămână restul săptămânii pentru lucruri care chiar îmi fac plăcere: prezentări despre schimbările climatie sau despre comerțul echitabil susținute în fața liceenilor, întâmpinarea delegațiilor străine care vin să vadă exemplele noastre de bune practici în domeniul economiei sociale și, dacă am noroc, poate vreun training în weekend prin țară.

Am intrat în asociație în octombrie 2015, când eram în clasa a IX-a și diriginta ne-a prezentat la clasă oportunitatea de a participa la o serie de ateliere pe tematica schimbărilor climatice. În gimnaziu participasem la Concursul Național de Proiecte de Mediu, deci nu eram străin de domeniul ecologiei, dar aici am dat peste o abordare diferită: informație teoretică interactivă susținută ulterior de vizite tematice. De exemplu, la primul atelier am vorbit despre securitatea alimentară, despre risipă și despre impactul negativ pe care obiceiurile noastre alimentare îl au asupra mediului. După prezentare, am făcut o vizită la un producător local pentru a vedea o alternativă sustenabilă pentru agricultura intensivă.

După ce s-au încheiat atelierele, organizația m-a trimis împreună cu alți doi colegi și trei coordonatori la Paris, ca să participăm la POC21, cel mai mare protest pentru mediu din lume, desfășurat în paralel cu conferința Națiunilor Unite despre schimbările climatice COP21, în decembrie 2015. Pe străzile Parisului, eram înconjurați de un milion de oameni din toate colțurile lumii. Fuseserăm cazați într-un cort la periferia de sud a orașului, împreună cu cehii cu care venisem și cu alți tineri sosiți pentru protest. Participasem la ateliere despre cauza pentru care manifestam și despre tehnici de evitare a conflictelor. Chiar dacă eram înconjurat de străini, mă simțeam în siguranță: un întreg bulevard parizian plin de oameni care protestau pașnic sub diverse forme pentru aceeași cauză – încetinirea schimbărilor climatice – și erau pregătiți să facă un „zid” de îmbrățișări și săruturi (Kissing Wall) în cazul în care forțele de ordine ar fi venit să-i disperseze. Oameni în costumații originale, care cântau la instrumente improvizate, instalații cu sute de persoane, cuburi enorme cu heliu care zburau deasupra noastră, toate cu scopul de a atrage atenția asupra cauzei.

După ce protestul s-a terminat, iar noi am plecat spre Praga, împreună cu partenerii noștri cehi, am primit marea veste: strategia de menținere a creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius fusese aprobată de liderii mondiali. O fericire de nedescris a cuprins atunci autocarul. Simțeam că luasem parte la un eveniment istoric și toate acțiunile noastre aveau o finalitate concretă.

Ajunși în Praga am simțit oboseala acumulată în zilele precedente și am adormit la hostelul unde eram cazați. La 5:30 aveam tren spre Budapesta, dar fiecare dintre noi și-a amânat alarmele și ne-am trezit pe la ora 10 fără bilete spre casă. Nu prea mai aveam bani, erau mulți kilometrii până la Iași și eram cu moralul la pământ. Atunci aveam să realizez că nu există vreo situație fără ieșire și că o problemă înseamnă începutul unei soluții. După multe ore de discuții, cu o sumă de bani ce ne rămăsese din proiect și cu mult entuziasm, am găsit un nou traseu, cu mai multe legături, dar care părea să fie cea mai bună soluție. Nici acest plan nu a decurs exact cum ni-l imaginasem, am mai pierdut o legătură la Cluj, dar am înnoptat la niște prieteni și am reușit să ajungem la Iași.

Asta m-a atras cel mai mult la viitorii mei colegi: spiritul de a înfrunta imposibilul, curajul de a aborda o problemă chiar dacă, inițial, nu pare că ai șanse de reușită. Ulterior am mai lucrat cu alte ONG-uri, dar nu am mai regăsit până acum o echipă la fel de dinamică și perseverentă. Așa că am rămas alături de ei, mai întâi ca voluntar, stagiar și în prezent ca angajat. Tot în acest spirit de a înfrunta imposibilul îmi fac și acum timp, în clasa a XII-a, să lucrez pentru cauza pe care o susțin fără ca asta să-mi afecteze performanțele școlare. Și nu mi-e frică de viitor, pentru că știu ce vreau să fac: să studiez în continuare alternativele pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice și să le pun în practică la nivel local.

Daia-Diana Grigore

Ilustratoare

A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei. 

CUVINTE-CHEIE

elev ONG

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile