Adolescenți din România și Bulgaria au animat o poveste despre războiul din Ucraina

• Ilustrație colectivă realizată de cei zece adolescenți în cadrul Summer School, organizat de The Animation Incubator, Asociația Animest: Ana Gheorghiu, Andra Iancu (Nak), Chris R. (cr1zak), Diana Vasile, Elitsa P (Kerana), Kali, Martin Nikolov (Starxdraws), Mia „Renai” Pendeva, Soko și Sophia Anova.
  

18 iulie: diversitate, echitate și incluziune într-un sat mic din Bulgaria

Yakovtsi, un sat mic aflat la vreo cinci kilometri de comuna Elena, Bulgaria. La ultimul recensământ, din 2011, avea mai puțin de 40 de locuitori. Nu se întâmplă prea multe când treci de gardul pensiunii. Mașini nu prea vezi, iar cel mai „vizitabil” loc de pe hartă pe o rază de 15 minute de mers pe jos e un lac de acumulare. Înăuntrul pensiunii rustice, cu lemn și mușcate, însă, e multă viață. 

E prima seară din Summer School by Incubatorul de Animație, o tabără cu workshop intensiv de animație pentru adolescenți și începe cu un tur de cameră: prenume și pronume. E doar una dintre măsurile de incluziune implementate de Incubatorul de Animație. Cubul rubik, arcul curcubeu, căpșuna de pluș, figurina Pokémon, seturile de dopuri de urechi, alături de insignele verzi cu she/her, he/him, they/them sunt și ele la dispoziția participanților. 

Cinci adolescenți din Bulgaria și cinci din România au o misiune: să iasă de aici cu un film de animație făcut împreună, sub îndrumarea Laurei Pop și Ivei Tokmak. 

Ele au ales participanții din cele cam 30 de aplicații primite și tot ele îi vor trece pe adolescenți prin tot procesul de producție al unui film de animație, „de la dezvoltarea conceptului și a poveștii, până la animație, sunet și livrare finală”. Apoi, filmul se va duce mai departe în lume, fiind distribuit internațional prin festivaluri, proiecții și inițiative partenere Incubatorului.

Tema filmului de anul ăsta este „Animalele Ucrainei”, pornind de la un text pe care l-am documentat pentru Școala9 și pe care îl vom publica pe 4 octombrie, în ziua în care animația va fi proiectată pentru prima dată în cadrul Fresh Frames de la Animest, festivalul internațional de film de animație ajuns la cea de-a 21-a ediție.

19 iulie: PEACE - WAR - TRAVEL CHAOS - ANOTHER KIND OF PEACE

După un mic-dejun format din patru mekitsi, gogoșile bulgarilor, servite cu dulceață de afine, sala de conferință e din nou plină. Laura și Iva îi trec pe adolescenți prin programul celor cinci zile, apoi își proiectează fiecare dintre ele câte un film de animație pe care l-au făcut. 

„Tu ești primăvara mea/Cu ochi de stea și mâini de flori/De vrei orice nor tu îl alungi.” Dacă știi videoclipul ăsta de la Grasu XXL știi și o parte din munca Laurei Pop. Ea este cea care a semnat scenariul, regia și animația videoclipului.

A crescut într-o familie cu mulți artiști, așa că Liceul de Artă din Sibiu a fost o alegere firească. Inițial a fost interesată de teatru, așa că în 2013 a venit la București să-și ia licența în Scenografie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC). Primul contact cu animația l-a avut ca bursieră Erasmus+ în Paris, dar „s-a îndrăgostit de animație” urmând masterul de film de animație, tot la UNATC. Apoi și-a luat doctoratul și o bursă Fulbright în State. Acum, Laura își împarte timpul între a face filme și a-i învăța pe alții cum să le facă, inclusiv printr-un curs pe care îl predă din 2019 la UNATC. 

Pasiunea Ivei pentru animație își are rădăcinile tot în familie. În liceu era pasionată de film și desen, iar la sugestia mamei ei a început să ia cursuri de desen. Apoi a descoperit animația și „s-a îndrăgostit” de ea încă din primul an de facultate. De șapte ani lucrează ca freelancer în animație, colaborând cu studioul bulgar Compote Collective. De un an predă și la Universitatea din Sofia, unde ține cursuri de design de personaje (character design) și layout design.

Acum că le cunoaștem pe trainere, să îi lăsăm și pe participanți să se cunoască între ei. 

„Va trebui să vă uitați unii la ceilalți și să vedeți ce culori au ochii voștri. Vă așezați de la cei mai deschiși până la cei mai închiși ochi”, le spune Laura adolescenților. Nu e o sarcină ușoară, mulți au ochii căprui. 

- Nu știu, nu-mi văd ochii, spune o adolescentă. Și când le e mai greu să se decidă între două perechi de ochi, se pun cu privirile înspre fereastră, să vadă mai bine. 

După cinci minute de negocieri intense, răsuciri și răzgândiri, reușesc să se așeze într-o ordine. Nu vor ști niciodată dacă era cea corectă. Apoi au zece minute la dispoziție pentru o plimbare prin curtea pensiunii cu persoana din stânga lor, din ordinea culorii ochilor. Trebuie să se întoarcă cu o scurtă prezentare a celuilalt. 

Urmează partea teoretică, în care adolescenții află de la trainere care sunt principiile de bază ale animației și cum pot fi folosite sau încălcate. „Squash” și „stretch”, folosite mult în Looney Tunes, „anticipation”, fără de care animația nu s-ar simți naturală, „staging”, „straight ahead and pose to pose”, „slow in, slow out” și altele, cu denumiri intuitive.

Le prezintă, apoi, echipamentele necesare unei animații: calculatoare, lumini, multă hârtie, post-it-uri și markere colorate. Verde, albastru și galben sunt culorile alese deloc întâmplător pentru animație. E vederea dicromatică a animalelor de companie, subiecte ale animației. 

După prânz, adolescenții au o oră la dispoziție să lucreze individual la câteva cadre care ar putea deveni parte din storyboardul animației. Desenează pe post-it-uri, unii cu căștile pe urechi, alții cu textul „Animalele Ucrainei” în față, în căutare de paragrafe bune de ilustrat.

PEACE - WAR - TRAVEL CHAOS - ANOTHER KIND OF PEACE. 

După o oră de muncă individuală, adolescenții, Laura și Iva se regrupează în jurul unei mese pătrate pe care vor alcătui storyboard-ul. Pe rând, fiecare spune ce a desenat. În timpul ăsta, Laura își ia notițe. 

„Aici este o pisică ascunsă sub un carton. Mai am câteva scene în care apar oameni, dar nu am vrut ca ei să aibă forme umane. Am vrut să fie mai degrabă abstracte”, explică una dintre participante.

„Ăsta e un puzzle. Să vedem ce păstrăm”, spune Laura. Au acum câteva zeci de post-it-uri din care trebuie să facă schița unei povești coerente.

După o oră jumătate de muncă, se cere un „brain break”. Dar Laura și Iva își petrec după-amiaza tot acolo, pregătind planul de lucru pentru zilele ce urmează. 

20 iulie: „Avem încredere în proces”

În a treia zi de tabără, adolescenții află ce parte din animație le e atribuită. 

O cizmă sparge un ou; pierduți; avion; ochi; cort; pisică; frică; câine; soldați; cutii; mașină; vis; martori; litere; îmbrățișare; vindecare; acasă. Asta e succesiunea de secvențe care te duce de la „pace”, la „război”, apoi prin „haosul unei călătorii pe timp de război” și înapoi la „un alt tip de pace”. 

„Cum vă simțiți?”, sunt întrebați după câteva minute bune de negocieri și așezări. „Avem încredere în proces, la fel cum am făcut și cu timeline-ul.” 

„Nu-mi amintesc să fi trăit o viață în care arta să nu fi fost prezentă în vreun fel”

„Este ca și cum, pentru prima dată, am simțit cu adevărat o atmosferă în care mă simt conectată cu ceilalți. Aici sunt pur și simplu liberă să fiu eu însămi”, spune Mia Pendeva, adolescentă de 14 ani. 

E a treia seară aici, în Yakovtsi. Stăm de vorbă pe șezlongurile din spatele pensiunii, tocmai ne-am întors de la o plimbare spre lacul de acumulare.

Mia are fustă lungă, căștile în jurul gâtului și tableta în brațe. Pe ecran e o poză cu ea mică. Ține și un jurnal în care scrie seară de seară cum i-a fost ziua. „Știi? Zilele astea trei au fost cam perfecte”, îmi spune. 

În Sofia, capitala Bulgariei și orașul ei natal, tocmai a terminat clasa a VIII-a și a fost admisă la un liceu pe o specializare de animație. 

La școala de animație pe care a urmat-o, într-o vizită a lui Andy Stoeva, jurnalist, critic de film și animator, a aflat de comunitatea Incubatorului de Animație.

Nu-mi amintesc să fi trăit o viață în care arta să nu fi fost prezentă în vreun fel. Când eram mică, am ales animația și am rămas la ea. Nu m-am mai uitat niciodată înapoi.

Când desenează, Mia are căștile pe urechi. Muzicii, spune ea, îi datorează toate ideile pe care le are. „În imaginația mea, ea creează totul de la sine.” 

Pentru animații, muzica clasică o inspiră cel mai mult, dar îi plac și rock-ul clasic sau psihedelic, produs între anii ’60 și ’70. „Trupa mea preferată este Queen”, spune Mia.

Apoi vrea să îmi arate cea mai lungă lucrare a ei de până acum, făcută pe o compoziție dintr-un balet celebru de Maurice Ravel, compozitor și pianist francez. E despre „un bebeluș care are un destin legat de artă”, destin în care se regăsește. O privește ca pe o autobiografie neterminată. 

Spirală, spirală, spirală. Filmul începe în pântec, apoi continuă cu un bebeluș care, în timp ce crește, se uită din când în când la mâinile lui. Chiar înainte să învețe să meargă, ia o pensulă de pe jos. Crește, trece de mai multe anotimpuri, doar pensula rămâne aceeași. „To be continued…”

„Îmi place să evidențiez detaliile astfel încât cineva să se poată uita mai atent și să vadă că, de fapt, nu sunt doar o grămadă de mâzgălituri. Fiecare spirală — care este un element caracteristic al stilului meu — fiecare mâzgălitură spune ceva.”

În acest film de animație de 3 minute și 20 de secunde au încăput „trei-patru luni de muncă continuă”, spune Mia. L-a făcut pentru un festival bulgar la care a participat cu școala.

„Un mod mai plin de speranță și mai frumos de a exprima lucruri”

Martin Nikolov are 17 ani și a venit din Varna, al treilea cel mai mare oraș al Bulgariei. A studiat la un liceu german, iar după clasa a X-a a ales să se concentreze pe artă și informatică.

Desenează de când era mic și spune că arta lui arată „așa cum arată” tocmai pentru că nu s-a oprit niciodată din a o face. Crede că ăsta e „un mod mai plin de speranță și mai frumos de a exprima lucruri”.

Și el, la fel ca Mia, lucrează de multe ori pe muzică. Uneori își pune jazz, alteori pur și simplu playlistul în care are „cele mai random melodii”, de la rock la pop și rap.

„Melodiile nu au neapărat legătură cu subiectul pe care îl desenez, dar pur și simplu mă ajută să mă concentrez”, explică Martin. 

În februarie 2022, când a debutat războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, spune că s-a speriat „foarte, foarte tare”, gândindu-se la cât e de aproape de el și la „oamenii de vârsta lui care sunt acolo”. 

Știu că este foarte politic, dar, de asemenea, nu înțeleg de ce pun atât de mulți oameni în pericol ca să lupte pentru țară și să-și piardă viața. Oameni care pur și simplu se ascund și așteaptă ca totul să se termine. S-au pierdut atât de multe vieți de oameni de animale.

„Simt că voi face parte din acest mesaj important”, spune Marin, referitor la tematica abordată în animația acestei ediții. „Cred că toată lumea trebuie să fie conștientă de anumite probleme și nu doar de propria persoană și de ceea ce se întâmplă în propria lume”, argumentează el. 

21-24 iulie: 2.160 de frame-uri

Procesul de animație cere multă răbdare și cadre între care, uneori, diferența e aproape insesizabilă. De exemplu, dacă vrei să desenezi o pisică care aleargă din punctul A în punctul Z, nu desenezi pisica în A și apoi în Z, ci e nevoie să treci prin toate pozițiile intermediare. Apoi, când pui desenele în ordine, la 24 de frame-uri pe secundă, creierul nostru percepe pisica ca și cum s-ar mișca. 

În următoarele zile, fiecare adolescent a lucrat la bucățile sub care i-a fost scris numele. Și asta înseamnă ore întregi de desenat analog, pe jumătăți de hârtie A4. Apoi le-au montat împreună și le-au dat sens, totul, în echipă.  

Filmul de animație durează trei minute și are 24 de frame-uri pe secundă. Au intrat, așadar, 2.160 de frame-uri. Toate făcute de cei zece adolescenți. 

„Pentru mine a fost foarte interesant să văd cât de repede au început să gândească în echipă, încă din momentul în care au citit articolul. Treptat au devenit mai liberi în relație cu animația și au început să vadă ce ar putea funcționa”, a povestit Iva Tokmak.

Incluziunea este „inima proiectului”, spune Kar, parte din echipa Incubatorului de Animație. 

Ne-am dat seama că este o parte semnificativă din cheia succesului. Așa le arăți adolescenților că vrei să-i respecți, că vrei să se simtă bine și că dacă vor să fie parte din acest spațiu, trebuie și ei să se comporte la fel. Aici nu este embarrassing să ai pronume, ghiciți ce, se respectă.

Kar a pornit ca voluntar în diverse festivaluri de film. În 2016 a fost pentru prima dată voluntar în cadrul Animest, sub care funcționează și Incubatorul de Animație. 

Primele ediții ale Incubatorului au însemnat un workshop online care se întâmpla vara. Apoi, în 2022, au avut primul workshop în persoană, la Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative - CINETic al UNATC. Și-au dorit să transforme workshopul de o săptămână într-o comunitate funcțională întreg anul, „un spațiu safe în care adolescenții să se conecteze unul cu altul, să găsească oportunități”. Așa a apărut comunitatea „Incubatorul de Animație”, în mai 2023, iar câteva zile mai târziu au lansat și primul call pentru Summer School. 

Pe Discord, comunitatea are acum multe canale: de workshop, de chat, bibliotecă, oportunități și jocuri pentru adolescenți din România, Bulgaria și Republica Moldova. Are peste 350 de membri. Te poți alătura ca adolescent sau colaborator aici. 

Primele două ediții de Summer School s-au desfășurat în țară, în Inucu, un sat mic din Cluj, și apoi în Timișoara. 

Ediția de anul acesta a fost cofinanțată de Uniunea Europeană și de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). 

Pe 4 octombrie, de la ora 16:30 la Cinema Muzeul Țăranului Român, filmul de animație realizat de adolescenți va fi dat către public pentru prima dată în cadrul Fresh Frames, proiecția cu animatii realizate de adolescenți din cadrul Animest. Tot atunci veți găsi pe Școala9 și articolul „Animalele Ucrainei”, disponibil în limba română, engleză și ucraineană, articol pe baza căruia a fost realizat filmul de animație.