ALT-Școala/ Learn Human, proiectul care îi învață pe adolescenți cum să învețe: „Nu doar pentru testul de mâine, iar poimâine mai țin minte 20%”

ALT-Școala/ Learn Human, proiectul care îi învață pe adolescenți cum să învețe: „Nu doar pentru testul de mâine, iar poimâine mai țin minte 20%”

Inițiatorii proiectului Learn Human Future Skills își doresc să schimbe modul în care învață adolescenții. Să devină autonomi, să descopere ce profesii li s-ar potrivi și să afle ce tehnici de învățare îi ajută cel mai mult. Așa că și-au pus în gând să le ofere cursuri online ținute de traineri, într-o clasă virtuală. Au testat deja conținutul programului pe site-uri partenere, însă ar vrea să dezvolte totul pe propria platformă. „Acești tineri să învețe împreună abilități pentru deceniul sau chiar secolul următor”, spune Armina Sîrbu, cofondatoarea proiectului. Learn Human Future Skills a ajuns în finala competiției Innovators for Children, accelerator pentru start-up-urile din educație.

24.11.2022

de Medeea Stan Video: Ada Cheroiu

Articolul face parte dintr-o serie realizată în cadrul campaniei ALT-Școala, printr-un parteneriat între Școala 9 și BRD Groupe Société Générale.

Ce își dorește Armina Sîrbu să facă proiectul Learn Human Future Skills pentru adolescenți? În primul rând, să le ofere „o caserolă de prânz cu abilitățile viitorului, pentru profesiile care li se potrivesc” și aceștia să câștige abilitatea de-a învăța orice din sferele lor de interes. 

Cursurile proiectului din categoriile – învață cum să înveți, descoperă profesiile care ți se potrivesc și top 5 abilități ale viitorului – inițiatorii le-au testat pe site-uri gazdă sau partenere. „Am validat conținutul. Dar ca să fie accesibil și atrăgător, ar trebui pus într-o platformă”, explică Armina Sîrbu, unul dintre cofondatori.

Doar trei dintre cele nouă inițiative ajunse în finala Innovators for Children au primit finanțare ca să-și ducă la bun sfârșit proiectele. 

Dacă ar construi platforma, cursurile le-ar ține online mai mulți traineri pentru fiecare grupă formată. Indiferent în ce oraș sau sat ar fi adolescenții, aceștia ar simți că fac parte dintr-un grup, mai spune fondatoarea: „Ai niște ghizi și nu urmărești singur un set de videouri, context în care ți-ai pierde motivația foarte repede și nu ai ajunge la final”. 

Doar 2% dintre cei care se înscriu la cursuri pe platforme de învățare „self paced” („fiecare cu ritmul său”) încheie cursurile, amintește Armina. Crede că e nevoie de un mentor care să te facă să continui. 

Adolescenții curioși ar putea să testeze programul gratuit și apoi să participe la cursurile plătite. 

Cu ce rămâi de fapt din școală

Armina și-a dat seama că adolescenții ar avea nevoie de astfel de cursuri după o experiență personală. Când avea o firmă de traduceri, un client și-a dorit ca echipa ei să-i lucreze proiectul într-un anumit program. I-au propus să le dea două săptămâni, să învețe programul, au reușit și au bătut palma. 

„L-am învățat singuri, pentru că nu exista niciun curs online. Asta ne-a dat încredere ca echipă că putem să facem mult mai multe”, își amintește ea. 

În liceu, Armina credea că învățarea comentariilor pe de rost – o metodă pe care profesorii o susțineau – îi asigura succesul. Rezultatul admiterii la liceu, însă, i-a arătat că nu este așa. „Credeam că, dacă la comentariile alea învățate în gimnaziu am luat note mari, o să iau și la admitere”, spune ea. „Dar am luat o notă mică la română. Am avut încredere în valoarea pe care mi-o dădea profesoara mea și uite că degeaba”. 

Participanții la competiția Innovators for children 

După ce și-a început viața de liceană, a avut o altfel de profesoară de română, una care încuraja elevii să scrie propriile comentarii și analize. A motivat-o atât de mult, încât Armina a participat și la olimpiade. 

Uităm o mulțime de informații din școală, însă cel mai mult contează cu ce rămânem de fapt după toți acești ani de studiu, crede ea. „Nu mai știu analiza matematică din al doilea an de facultate, dar modul în care mi-a fost predată și faptul că am învățat-o mi-a dat un stil de-a gândi, mi-a construit un mod de-a rezolva probleme”, mai explică Armina.  

Toate astea au determinat-o, de pildă, să aleagă antreprenoriatul și să învețe constant. Mai mult, le-a predat și altora: a organizat cursuri de project management și public speaking pentru copii și adolescenți, precum și cursuri de antreprenoriat pentru cei care abia au ieșit  la pensie. 

„Metode care încurajează învățarea structurată și acumularea în memoria pe termen lung”

Scopul platformei Learn Human Future Skills este, înainte de toate, să adune adolescenți care „să învețe împreună abilități pentru deceniul sau chiar secolul următor”. La cursuri ar afla cum să devină autonomi și să aibă încredere în ei că vor reuși, indiferent cât de greu le este. 

De asemenea, unul dintre cursuri îi ghidează în carieră și aceștia își pot da seama ce profesii le-ar veni mănușă și cum să câștige abilități pentru ele. De fapt, când înveți să înveți, spune Armina, identifici metodele prin care acumulezi informații mai ușor, pe termen lung. 

Dacă unii oameni rețin detalii când se uită la un video, alții au nevoie să le citească sau pur și simplu să le asculte. „Unele persoane, pentru a li se sedimenta mai bine informațiile, mai degrabă ți-ar povesti ție lecția decât să o spună pe de rost în fața oglinzii”, adaugă cofondatoarea Learn Human. 

Chiar dacă anumite tehnici par mai ciudate, spune ea, totuși, ele funcționează. „O metodă de citire rapidă este să acoperi 20% din pagină în stânga și 20% în dreapta”.  Astfel, citești doar partea din centru și poți să prinzi ideile chiar mai repede, explică Armina: „Sunt metode care încurajează învățarea structurată și acumularea în memoria pe termen lung, nu doar pentru testul de mâine, iar poimâine mai țin minte 20%. Ar ajuta și la școală, și la job”.

Programul Innovators for Children este organizat de Impact Hub București și Impact Hub Basel, în parteneriat cu UiPath Foundation și cu sprijinul financiar al BRD. Anul acesta au fost trei proiecte câștigătoare, din nouă ajunse în finală, care au primit în total o finanțare de 20.000 de euro.

Medeea Stan

Reporter

Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

CUVINTE-CHEIE

alt, scoala, innovators, learn human

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile